Cercetătorii au găsit încă o dovadă a universurilor paralele

Cercetătorii au găsit încă o dovadă a universurilor paralele
12:13 02.11.2015

Se pare că teoria existenței universurilor paralele capătă din ce în ce mai mult sens. Organizaţia Europeană pentru Cercetări Nucleare (CERN) a prezentat, săptămâna trecută, o teorie cu tente apocaliptice, care totuși demonstrează că existența multiversului nu e doar o poveste SF.

Ranga-Ram Chary, cercetător al centrului de date Planck din California, analiza radiația cosmică de fond (n.red.: o formă de radiație electromagnetică care se găsește peste tot în Univers și este cea mai concludentă dovadă pentru modelul Big Bang al apariției Universului), când a observat o strălucire bizară. În lucrarea sa, intitulată Spectral Variations of the Sky: Constraints on Alternate Universes, a menționat că este o șansă de 30% ca această fluctuație să nu indice nimic concret, dar e o posibilitate și mai mare să ofere dovada existenței multiversurilor.

„Ar fi putut fi generată de coliziunea Universului cu un alt Univers, al cărui raport barion-foton ar fi cu 65% mai mare decât al nostru”, a explicat cercetătorul în aceeași lucrare. De asemenea, un raport al descoperirii publicat în New Scientist notează că această coliziune ar fi putut avea loc, iar strălucirea despre care vorbește Chary ar fi materia altui univers, cu legi fizice distincte de ale noastre.

Omul de știință a înlăturat tot ce include radiația cosmică de fond: stelele, gazele și praful, iar la final ar fi trebuit să găsească doar zgomot, ceea ce nu s-a întâmplat. În schimb, la o anumită frecvență, părți din cer erau mai luminoase decât ar fi trebuit, de parcă ar fi venit la câteva sute de mii de ani după Big Bang, când electronii și protonii s-au combinat pentru a crea hidrogen emițător de lumină. Acestea au fost, totuși, de 4.500 de ori mai strălucitoare decât era normal. Jens Chluba, de la Universitatea din Cambridge, a specificat că semnalul ar putea fi o amprentă a Universului nostru.

Totuși, cercetătorul nu neagă posibilitatea ca aceasta să fie dovada coliziunii cu un alt univers. Pe de altă parte, David Spergel, astrofizician la Universitatea Princeton, crede că nu ar trebui să îmbrățișăm cu atât entuziasm ideea de multivers, pentru că proprietățile cosmosului sunt mult mai complexe decât credem noi.

 

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI