Acești reni robotici te vor face să nu-l mai aștepți pe Moș Crăciun la fel de nerăbdător

Acești reni robotici te vor face să nu-l mai aștepți pe Moș Crăciun la fel de nerăbdător
13:07 23.12.2015

Dacă îți displace faptul că iarna asta e la fel de blândă precum toamna în ceea ce privește temperaturile și te întristează faptul că nu ai zăpadă, s-ar putea să mai stai puțin pe gânduri. Există scenarii de Crăciun mult mai sumbre de atât, iar cei de la Boston Dynamics ți-o dovedesc.

Astfel, în video-ul de mai sus poți vedea o sanie trasă de reni. Știm că sună drăguț, dar dacă te gândești că renii nici măcar nu sunt reni, ci niște câini robotici imenși dezvoltați de Boston Dynamics, s-ar putea să nu mai fi la fel de înduioșat. Roboții companiei pot merge extrem de bine, indiferent de condiții, așa că era o chestiune de timp până să primească joburi de ajutoare de Moș Crăciun.

Numele așa-zisului câine e Spot și e una dintre cele mai mari realizări ale companiei aflate sub tutela Google. Ne-ar fi plăcut, desigur, să aibă un aspect ceva mai prietenos, dar nu îi putem contesta performanțele. Pe lângă faptul că e uimitor de stabil și mobil, e și silențios. Așadar, dacă într-adevăr vor încheia un parteneriat pe termen lung cu Moș Crăciun, bizarii câino-reni s-ar putea să nu îți perturbe somnul când intră pe horn.

loading...