12 mart. 2014 | 16:00

MSI introduce noile barebone-uri de gaming, Nightblade

ACTUALITATE
MSI introduce noile barebone-uri de gaming, Nightblade

MSI a lansat noile sisteme barebone destinate împătimiților de gaming, sub numele de Nightblade.

MSI Nightblade

MSI Nightblade este un barebone, un sistem ce are la bază o platformă mini-ITX cu o placă de bază MSI Z871 Gaming Nightblade, o sursă de 600W, o carcasă dedicată și deține funcționalitatea OC Genie a producătorului. Distracția începe atunci când începem să adăugăm și restul de componente ca: procesorul, placa grafică, memoria RAM și unitățile de stocare.

”În ciuda dimensiunilor sale reduse, MSI Nightblade poate adăposti o placă grafică de dimensiuni mari, două SSD-uri și/sau HDD-uri și chiar și o unitate optică. Mânerul solid de pe partea frontală îi va ajuta pe gameri să care sistemul de la un LAN Party la celălalt” a menționat unul dintre purtătorii de cuvânt ai companiei.

MSI Nightblade deține un buton OC Genie pe partea frontală a carcasei, ce permite utilizatorului să overclockeze sistemul în doar câteva secunde. Parta frontală deține și două porturi USB 2.0 și alte două porturi USB 3.0. Pe lângă alte 4 porturi USB, pe partea din spate avem conectori HDMI sau DisplayPort, precum și conectorii de audio și LAN gigabit. Carcasa are instalate două ventilatoare, unul de 92 mm și unul de 120 mm ce pot atinge și viteze de 4000 rpm, în funcție de activitatea utilizatorului.

Momentan, prețul este necunoscut, însă cel mai probabil se va învârti în jurul sumei de 500-600 euro. Disponibilitatea va fi începând de la jumătatea acestei luni, în toată Europa și în America de Nord.