Intel pierde apelul la tribunal, pentru amenda fabuloasă primită în urmă cu 5 ani

Intel pierde apelul la tribunal, pentru amenda fabuloasă primită în urmă cu 5 ani

Intel a pierdut zilele trecute apelul pentru fabuloasa amendă de 1.44 miliarde de dolari, primită în urmă cu 5 ani, în Europa.

Intel

Intel a fost prezent la tribunal în Europa, în cursul acestei săptămâni, pentru apelul pe care îl face de multă vreme, legat de o amendă de 1.06 miliarde de euro, sau 1.44 miliarde de dolari. Amenda a fost impusă companiei acum 5 ani, iar producătorul a făcut acest apel încă de atunci, și a continuat să îl susțină în toată această perioadă. A doua curte de justiție ca importanță în Europa, susține de această dată că amenda impusă nu este atât de aspră precum crede Intel, și că organizațiile care au cerut amendarea companiei sunt îndreptățite la acea sumă.

Decizia inițială a fost impusă atunci când Comisia Europeană a spus că Intel a încercat să interzică unor producători de PC-uri ca Dell și HP să mai cumpere procesoare de la rivalul său, AMD. Autoritatea care se ocupă de respectarea legilor concurenței a spus că Intel a plătit și unul din marii distribuitori din Germania, Media Saturn, să afișeze la raft și să aibă în stoc doar produse cu procesoare Intel. Moțiunea finală a tribunalului sună în felul următor.

”Curtea Generală de Justiție consideră că nici unul din argumentele ridicate de Intel nu susțin concluzia impusă, că amenda este disproporționată. Dimpotrivă, trebuie considerat faptul că amenda este chiar corectă având în vedere aspectele acestui proces.”

Citește și:
Etichete: