23 sept. 2014 | 12:32

Cele mai bune telefoane pe care le poți cumpăra acum

ACTUALITATE
Cele mai bune telefoane pe care le poți cumpăra acum

Între 23 și 25 septembrie, magazinul online eMAG organizează Revoluția Prețurilor, o scurtă campanie de reduceri la gadgeturi, electrocasnice, cărți și produse de îngirjire personală. Noi am decis să alegem câteva telefoane care merită cumpărate.

ZTE Grand X In Playtech

eMag are mai multe smartphone-uri în ofertă astăzi, printre ele fiind și oferte greu de refuzat. Iată cele cinci telefoane care ne-au atras atenția. Unele nu sunt cele mai bune de pe piață, dar reducerile le fac foarte atractive.

Smartphone Sub 1.000 de lei

BlackBerry Z10

E un telefon destul de vechi și este BlackBerry, dar este un smartphone care se mișcă fluid, are aplicații de bază și care poate fi un telefon de muncă sau secundar foarte bun. Plus că este o alternativă la Android.

Are un ecran de 4,2 inci, deci e potrivit pentru cei care vor ceva cu ecran mai mic, 2 GB de RAM, deci viteză destul de bună și 16 Gb de capacitate de stocare. Procesorul este unul dual-core, dar duce, conform testelor pe care le-am făcut noi în trecut. Camera foto este destul de bună pentru cei 8 megapixeli.

BlackBerry Z10 costă azi 800 de lei.

BlackBerry Z10 Boot

LG G2 Mini

Nu e un telefon foarte performant, deci îl recomandăm ca telefon secundar sau ca un înlocuitor pentru gadgeturile sub brand românesc.

LG G2 Mini are un ecran pe sfert de HD, 8 GB capacitate de stocare și 1 GB de RAM. Are o cameră foto de 8 megapixeli și un procesor Qualcomm la 1,2 Ghz. Ecranul are 4,7 inci, dar modul cum sunt redate culorile și dimensiunea telefonului îi oferă un aspect compact și de calitate.

Costă 800 de lei astăzi la Revoluția prețurilor.

Smartphone sub 2.000 de lei

LG G3

Regele. Regele Android. Așa l-am numit și credem că până la noile iterații de la Samsung  a rămas așa. LG G3 e un telefon superb, compact și cu un ecran de o calitate excepțională.

Are un ecran de 5,5 inci, 2 GB de RAM, 16 GB capacitate de stocare  și o cameră foto de 13 megapixeli, care focalizează mult mai rapid ca altele. Procesorul este un Snapdragon 801 de ultimă generație și bateria este de 3.000 de miliamperi. E destul de mare pentru autonomie de o zi, dar gândiți-vă că are ecran Quad HD.

Costă 2.000 de lei la promoție astăzi.

Samsung Galaxy Note 3

Deși abia ce s-a lansat Note 4, generația de anul trecut este una de luat în considerare. A fost cel mai bun telefon al anului trecut după părerea mea, iar performanțele sunt excepționale.

Are un ecran de 5,7 inci Full HD, stylus, 3 GB de RAM, 32 de Gb capacitate de stocare și o cameră de 13 megapixeli. Dacă vă plac Samsung-urile, acesta este un telefon business, mare, care vă va plăcea fără îndoială.

Iar astăzi are un preț foarte bun – 1.900 de lei.

Samsung-Galaxy-Note-3-4

Smartphone Sub 500 de lei

Aici Nokia are supremația acestor zile, deoarece vine cu telefoane care funcționează fluid și care au preț corect.

Nokia Lumia 520

Lansat anul trecut, Lumia 520 a fost un best-buy mereu. Astăzi cu atât mai mult. E rezistent, e fluid, se mișcă mai bine ca multe telefoane cu Android. V-am zis că e ieftin?

Are un ecran de 4 inci 480×800 de pixeli, 8 GB de stocare, o cameră foto de 5 megapixeli și un procesor Snapdragon S4.

Astăzi prețul său este de 364 de lei. Reducerea nu e mare, telefonul fiind deja ieftin.

Nokia Lumia 630

Nu vă temeți de Windows Phone. Sistemul de operare are aproape toate aplicațiile de care aveți nevoie. Lumia 630 are un ecran 854×480 de pixeli, de 4,5 inci, deci automat mai mare decât alte telefoane din clasa sa. Memoria RAM e de 512 MB, dar funcționează fluid, iar capacitatea de stocare e de 8 GB. Poate fi extinsă cu un card microSD de 128 de GB. Camera foto are 5 megapixeli.

Astăzi costă 499 de lei, o reducere de lei.

Microsoft-Launching-Nokia-Lumia-630-google-microsoft_thumb.jpg

Vlad Andriescu este Redactor-Șef, start-up.ro. Când nu e în căutarea următorului Steve Jobs, scrie despre trecut și viitor. vezi toate articolele