Cel mai bun încărcător pentru iPhone ajunge pe Kickstarter și e finanțat în timp record [VIDEO]

Laptopurile Apple au poate cel mai util conector pentru încărcare. Și cel de iPhone este bine construit, simetric, dar nu este chiar MagSafe. Un proiect pe Kickstarter caută să schimbe asta și are toate șansele să creeze cel mai bun încărcător pentru iPhone. Iată de ce.

iphoneincarcator2

Dacă n-ai folosit niciodată un laptop Apple, trebuie să știi ce este MagSafe. În loc ca în laptop să intre un conector, pentru a-l încărca, MagSafe se „prinde“ prin magneți de portul de încărcare și apoi începe transferul de energie. Apple a rezolvat oarecum problema conectorului pe 30 de pini odată cu iPhone 5 (utilizatorii îl introduceau uneori greșit), dar tot nu e la același nivel cu ce are pe laptopuri. Proiectul de pe Kickstarter caută să schimbe asta.

Hevo Labs propune Cabin, atât o baterie externă pentru iPhone, cât și un simplu intermediar între un conector magnetic și telefon. Compania e din China, a strâns deja (la ora redactării articolului) aproape 120.000 de dolari, cerând doar 50.000 de dolari inițial, iar proiectul mai are 39 de zile la dispoziție. Totuși, să vedem de ce este atât de interesant proiectul.

În primul rând, Hevo Labs propune o carcasă în care este inclusă o baterie externă de 2.200 mAh. Apoi, este vorba de MicroAdapter, „intermediarul“ care aduce tehnologia de pe laptopurile Apple pe telefonul companiei. Acesta se introduce în portul Lightning, iar cablul se bagă într-un MagAdapter. Astfel smartphone-ul poate fi încărcat printr-un conector similar MagSafe.

iphoneincarcator

Bateria externă arată destul de bine, cu un finisaj care amintește de carcasa unui iMac, și promite o dublare a autonomiei telefonului. De asemenea, chinezii mai promit câteva accesorii, cum ar fi un dockstation în care să îți încarci dispozitivul și bateria externă. Însă în ciuda utilității unui astfel de proiect, mai rămâne Apple. Compania nu a permis nimănui să îi copieze tehnologia și a dat în judecată producătorii care au folosit-o. Până acum, doar Microsoft are ceva similar pe Surface.

Videoclipul de prezentare a proiectului de pe Kickstarter

Răzvan Băltărețu
09:15 21.07.2014
Citește tot articolul →
Cele mai noi articole video