20 ian. 2012 | 14:19

A inceput batalia anti-piraterie! Prima victima: Megaupload.com.

ACTUALITATE
A inceput batalia anti-piraterie! Prima victima: Megaupload.com.

megaupload inchis

La putin timp dupa protestul anti-SOPA desfasurat pe internet, apare si prima victima a luptei impotriva pirateriei online: Megaupload.

Pentru cei care nu stiu, Megaupload este sau mai bine spus a fost unul dintre cele mai mari site-uri de sharing online, fiind la un moment dat pe locul 13 in topul celor mai accesate site-uri din lume. De asemenea, era considerat de multi un adevarat paradis al pirateriei.

Astfel FBI-ul si Departamentul de Justitie al SUA au pus sub acuzare sapte indivizi: Kim Dotcom (Kim Schmitz, fondatorul site-ului), Bram van der Kolk, Julius Bencko, Finn Batato, Sven Echternach, Mathias Ortmann si Andrus Nomm. Impreuna cu acestia au fost acuzate si doua firme: Megaupload Limited si Vestor Limited.

Inchiderea site-ului precum si punerea sub acuzatie a fondatorilor si administratorilor reprezinta cea mai mare actiune impotriva criminalitatii online, desfasurata vreodata de Statele Unite ale Americii.

Au fost operate deja arestari in Noua Zeelanda, iar acuzatii risca pedepse de aproximativ 20 de ani pentru spalare de bani, conspiratie in incalcarea drepturilor de autor si escrocare.

Conform pocket-lint.com, acuzatii ar fi castigat peste 175 de milioane de dolari de pe urma infractiunilor savarsite si ar fi generat pierderi in industria cinematografica si pentru casele de discuri de peste 500 de milioane de dolari.

Anonymus contraataca

Daca marile site-uri, precum Wikipedia sau Google au ales sa protesteze pasnic impotriva legilor anti-piraterie: PIPA (Protect Intellectual Property Act) si SOPA (Stop Online Piracy Act), gruparea de hackeri Anonymous a reactionat cat se poate de violent imediat dupa inchiderea Megaupload.

Multe site-uri din America au fost deja tinta unor atacuri informatice sustinute, de tip DDoS (Distributed Denial of Service). In ultimele 24 de ore numarul acestor atacuri a crescut cu peste 24% iar printre site-urile vizate se numara: copiright.govuniversalmusic.com, justice.govmpaa.orgFBI.gov, bmi.comsonymusic.com si wmg.com. Mare parte dintre acestea au cazut sau se incarca greu, iar lista tinde sa se tot mareasca.

Ramane sa vedem cum va continua acest razboi dintre autoritatile americane si pirateria online. Totusi, este cat se poate de clar ca lupta abia a inceput, insa inchiderea megaupload creeaza un precedent, iar daca cele doua legi vor fi aprobate, ne asteptam la mult mai multe arestari si blocari de site-uri.

Partea amuzanta in toata povestea asta o reprezinta sustinerea incredibila de care se bucura Megaupload, mai ales din partea unor reprezentanti de seama din industria muzicala americana. Mai jos aveti o reclama a site-ului din luna decembrie in care apar o multime de vedete. Oare toti acestia nu stiau ca albumele si materialele lor sunt distribuite in milioane de exemplare absolut gratuit chiar pe site-ul la care ii faceau reclama? Mai mult ca sigur la momentul respectiv asta conta mai putin, iar banii platiti de Kim Dotcom erau perfect curati si extrem de bineveniti.