11 nov. 2011 | 09:15

Asus Zenbook UX31: Dragoste la prima vedere

REVIEW
Asus Zenbook UX31: Dragoste la prima vedere

Asus Zenbook UX31

Intr-o lume tot mai preocupata de felul in care aratam, de marimi, dimensiuni si forme era oarecum de asteptat ca si gadget-urile sa imprumute cate ceva din aceste preocupari. Astfel ca in ultimul timp asistam la o miscare generala de cosmetizare a tot mai multor jucarii fie ele digitale sau nu. De la telefoane, la pc-uri, laptop-uri, tablete sau chiar frigidere, aragazuri si aspiratoare, toate se lauda ca fiind mai ergonomice, mai mici, mai subtiri si mai portabile pe zi ce trece. O explicatie oarecum logica a acestui trend ar putea fi faptul ca omul modern are nevoie de tot mai multe device-uri pentru a-si duce sarcinile zilnice la bun sfarsit. Inchipuiti-va cum ar fi sa mergem la birou, tragand dupa noi in fiecare dimineata un troler plin cu bunatati tehnologice, care mai de care mai mari si mai grele.

Asadar producatorii vin in intampinarea nevoilor noastre tehnice prin lansarea de gadget-uri pe cat de performante pe atat de uimitoare din punct de vedere al ergonomiei si portabilitatii. Exact in aceasta categorie se incadreaza si noul ultrabook Asus UX31 supranumit si Zenbook, care a trecut de curand pragul redactiei noastre si care a fost lansat oficial de catre cei de la Asus, astazi 11 noiembrie……Asus Zenbook UX31

Provocarea lansata de tanarul membru al familiei Asus se rezuma intr-o intrebare simpla: “Credeti in dragoste la prima vedere?” Raspunsul unui sceptic ar fi mai mult ca sigur negativ, dar va invitam sa urmariti in cadrul acestui review modul in care UX31 a reusit sa ne cucereasca sau nu…

 

Design si constructie:

Oricat de sceptic ai fi si oricat de greu de impresionat, nu ai cum sa ramai indiferent in fata unei asemenea frumuseti. Corpul de aluminiu slefuit si atent finisat iti fura instantaneu privirea si pana sa te dezmeticesti ajungi sa il cantaresti atat din priviri cat si la propriu, fara sa iti dai seama daca ce ai in mana este intr-adevar un laptop sau doar o parte componenta a unuia.

Zenbook Front&BackDupa ce il pornesti si constientizezi ca este un intreg functional, incerci sa intelegi ce ai in mana si oare cum au reusit cei de la Asus sa inghesuie toate componentele in atat de putin spatiu. Daca treci de socul dimensiunilor incredibile, de 3 mm in cel mai subtire punct si 9 mm (fara picioarele de cauciuc) in cel mai gros, nu ai cum sa nu apreciezi elementele curate de design sau materialele atent alese si asamblate impecabil.

Zenbook-ul iti sugereaza ideea de calitate si performanta din orice unghi il privesti si mai mult decat atat o face intr-un mod extrem de serios si hotarat, fapt ce te determina sa ii recunosti veleitatile de produs business-premium fara sa ii ridici capota.

Asus Zenbook Left&RightCat despre pozitionarea conectorilor, design-ul tastaturii si al touchpad-ului toate sunt la locul lor ba mai mult ofera un plus de sobrietate, totul fiind imbracat in aluminiu.

Bineinteles exista si cateva aspecte usor dezamagitoare in ceea ce priveste constructia ultrabook-ului. Printre acestea se numara: lipsa de rezistenta a balamalei responsabile de pozitia display-ului (la o miscare mai brusca te trezesti ca ecranul se da singur pe spate), amplasarea foarte apropiata a mufelor, conectarea mai multor device-uri in acelasi timp devenind imposibila (in momentul in care incarci bateria, mufa usb 3.0 nu mai permite conectarea unui device mai lat decat un cablu usb: stick, receiver de mouse sau tv tunner).

Un alt aspect deranjant este lipsa de confort in utilizarea mai ales la birou,Tastatura Zenbook datorita muchilor foarte ascutite, care desi arata bine, pot provoca dureri ale mainilor. Cat despre tastele din aluminiu, acestea au o cursa extrem de scurta si necesita un timp de acomodare mai ales pentru cei care vor sa tasteze rapid si fara prea multe greseli. Acest review a fost inceput pe ultrabook dar dupa o ora de neacomodare, a fost continuat pe desktop…

Gurile rele vor spune ca nu este decat o copie reusita a celebrului MacBook Air si pe buna dreptate sunt cateva elemente care se aseamana destul de bine, dar dupa parerea mea ambele device-uri au o personalitate proprie si nu pot fi confundate sub nici o forma.

 

Specificatii si functii:

Mai jos aveti specificatiile modelului testat de noi, care reprezinta in mare si modelul de varf al gamei cu exceptia SSD-ului, cel de fata avand doar 128 GB fata de cei 256 GB maxim disponibili.

Asus Zenbook UX31E-2677M/1FZ/4G/UI:

Display de 13,3 inci, lucios, capabil de o rezolutie 1600×900 pixeli si luminozitate de 450cd/m2

Procesor Intel Core i7-2677M dual core 1,8 GHz, 4MB L3 cache, 17W TDP, specificatii aici

Placa video integrata: Intel HD 3000

4GB DDR3-1333 RAM

SSD A-DATA XM11 128GB

Wireless 802.11 b, g, n

Bluetooth v4.0

Camera web de 0,3 megapixeli

Porturi: 1-USB2.0, 1-USB3.0, audio jack, DC jack, microHDMI, miniVGA, SD card reader

Baterie Li-Polimer 4 celule, 50W si 6840mAh

Dimensiuni: 325mmx223x3-17

Greutate: 1,3 Kg

Specificatiile complete le gasiti aici.

Asus UX31Pe langa dimensiunile minuscule, puterea de calcul de sub capota si calitatea materialelor folosite ar trebui amintite Sunetul si Imaginea. La dezvoltarea partii audio, Asus a colaborat cu subsidiara ICEpower a celor de la Bang&Olufsen, care se fac responsabili pentru tot ce inseamna echipament profesional de sunet pe device-urile mobile. Tot ce pot sa spun ca odata pornit sunetul, nu te mai saturi de ascultat. Ultrabook-ul reda extrem de fidel atat muzica de toate genurile cat si coloanele sonore ale oricarui film, ambele la o intensitate incredibila daca ne raportam la dimensiuni. Totusi, la volum maxim se pot percepe ceva distorsionari provocate in principal de vibratii, dar pentru doritorii de senzatii acustice exista sistemele audio.

Imaginea redata pe display-ul Zenbook-ului este extrem de vie, bogata in detalii (rezolutia mare) si mai ales extrem de luminoasa (primul ultrabook cu 450cd/m2). Singurul dezavantaj ar fi ecranul lucios, care reflecta lumina intr-o veselie si mai ales pe timp de zi, poate provoca ceva dureri de cap. Din punct de vedere al contrastului, unghiurilor de vizibilitate si al backlight bleeding-ului, acestea nu ies din tiparele specifice panourilor TN, ceea ce nu este tocmai un motiv de bucurie.

Asa cum era de asteptat, Asus a incorporat in Zenbook si cateva tehnologii noi si mai putin intalnite menite sa imbunatateasca experienta utilizatorilor. Asus Super Hybrid Engine II permite o eficientizare incredibila a consumului, jucaria fiind capabila sa reziste in standby pana la doua saptamani. Cu ajutorulInstant on functiei “Instant On” nu ai nevoie decat de 2 secunde sa revii din modul sleep sau de 15 secunde pentru o pornire din shut down. Cu alte cuvinte ai laptopul capabil sa iti raspunda la intrebari in acelasi timp in care deblochezi ecranul unui smartphone si asta pentru aproape doua saptamani de autonomie.

Cu ajutorul unor functii precum “Secure Delete” sau “Face Logon” poti fi sigur ca datele tale nu vor fi accesate de curiosi si asta pentru ca te poti loga utilizand “fata” drept parola, iar fisierele confidentiale odata sterse nu vor mai putea fi recuperate de pe SSD. De asemenea, ultrabook-ul porneste un sistem automat de backup si recuperare a datelor de fiecare data cand bateria scade sub 5% protejand astfel toate procesele aflate in lucru.

 

Performanta:

Core i7, 4GB DDR3, SSD de 128GB suna bine pe hartie, dar hai sa vedem cum se comporta si in teste ca sa ne formam o idee despre “subtirelul” celor de la Asus.

Din punct de vedere al stocarii si transferului de date, ultrabook-ul atinge niste viteze frumoase cu ajutorul SSD-ului A-DATA XM11 de 128GB.

Vitesa SSD

Avand in vedere natura business a ultrabook-ului, rezultatele obtinute in teste nu sunt de neglijat. In PcMark7 a scos un punctaj de 3427, 3Dmark06 l-a evaluat la 4004 puncte, iar Windows 7 i-a acordat o nota de 5,5.

Index Windows

3d mark 06

Cu totii stim ca laptop-urile se incalzesc excesiv mai ales in teste asa ca ma asteptam sa am o experienta „fierbinte” cu Zenbook-ul dar nu a fost chiar asa. Micutul s-a comportat destul de bine fara sa degaje caldura excesiva si fara sa produca vreun zgomot suparator. Ce mi s-a parut totusi ciudat a fost faptul ca in ciuda temperaturii exterioare nu foarte ridicate, la interior programe precum Everest sau Aida aratau la un moment dat temperaturi ingrijoratoare: 65 de grade SSD-ul si procesorul undeva la 75 cu o viteza de 5200 rpm a coolerului. Astfel de temperaturi si-au facut aparitia doar in timpul rularii benchmark-urilor, in utilizarea obisnuita atat procesorul cat si SSD-ul au stat cumintele pe la 40 de grade.

In ceea ce priveste autonomia, Asus UX31 se dovedeste un campion desavarsit, reusind sa functioneze pe profilul power saver mai bine de 6 ore la o singura incarcare. L-am testat in conditiile unei utilizari de zi cu zi in care timp de 6 ore am navigat pe internet wireless, am ascultat muzica, cateva videoclipuri pe YouTube, am redat 2-3 clipuri full hd (30 minute) de pe SSD, cateva programe instalate si rulate si destul de multa editare text. Cu alte cuvinte Zenbook-ul are suficient de multa putere incat sa raspunda cu succes oricaror cerinte business intre doua incarcari.

Asus PowerwizAm apreciat utilitarul Asus PowerWiz care te anunta foarte precis cat timp mai poti utiliza jucaria si pentru ce anume: Internet Use, Game Play, Video Playback sau Productivity. Pentru o incarcare completa a bateriei UX31 are nevoie de aproximativ 3 ore, timp in care il puteti folosi nestingheriti, dar conectat la priza.

 

 

 

Concluzii:

UX31 deschisAm facut cunostinta cu UX31, l-am testat, l-am intors pe toate partile si acum trebuie sa spunem daca ne-am indragostit sau nu de noul ultrabook Asus. La cum arata, este foarte greu sa nu iti pice cu tronc de la prima vedere, iar dupa ce il vezi de ce este in stare parca simti cum se infiripa o adevarata idila demna de un scenariu holiwoodian. Este adevarat ca noul membru al familiei Asus ar mai fi avut de lucrat la unele aspecte: tastatura nu prea comoda, touchpad-ul cam stangaci si muchiile criminal de ascutite. Cum nimeni nu este perfect cu siguranta nu vom cere acest lucru de la „micutul” de aluminiu.

Concluzionand, putem spune ca intruneste toate calitatile unui campion in sectiunea ultrabook-urilor, in care se poate duela linistit cu MacBook Air si il poate chiar depasi la unele capitole, precum viteza procesorului.

Asus Zenbook PachetPana aici toate bune si frumoase, toata lumea isi doreste un Zenbook UX31, dar problema este cati dintre noi vor alege sa il si cumpere. Noul ultrabook Asus se va incadra ca pret intre 4600 si 5700 de lei, iar modelul testat are un pret de plecare de 5100 de lei. Asadar, frumusetea, ergonomia si performanta, toate la un loc, vin si cu un pret pe masura. E adevarat ca in banii astia primesti un pachet complet cu huse si accesorii foarte frumos prezentate, iar pana si cutia de carton sugereaza ca transporta un produs premium.

Asus UX31 partea dreaptaCui se adreseaza Zenbook-ul Asus? Raspunsul e simplu: celor care adora design-ul, au nevoie de portabilitate, apreciaza frumusetea in tot ce ii inconjoara, dispun de ceva resurse materiale si pana mai ieri isi doreau un MacBook Air…