26 feb. 2010 | 18:25

Windows Explorer cu tab-uri

ACTUALITATE
Windows Explorer cu tab-uri

tabbed-explorer-600x345Navigarea cu tab-uri este ca mersul pe bicicletă: n-o uiți niciodată. Și, odată ce te-ai obișnuit cu ea, o vei căuta în fiece nou browser pe care îl folosești. Așa că, de ce ce ar face excepție Explorer-ul din Windows? De ce să folosești alte programe care fac același lucru (cu excepția lui Total Commander, care, având în vedere cum se numește, rules)?

Ei bine, dacă vrei tab-uri în Explorer (sau file, cum au fost ele traduse în română, din motive care îmi scapă), tot ce ai de făcut e să instalezi QTTabBar și să comiți un log off sau restart. Programul funcționează sub Windows XP cu .Net Framework 2.0 sau mai nou, Vista și 7. După instalare și log off/restart nu vor apărea imediat tab-urile în Vista sau 7, pentru că trebuie să activezi meniurile (click pe butonul Organizare, apoi selectează Opțiuni folder și căutare și în tab-ul cu Vizualizare bifează opțiunea Afișare meniuri întotdeauna; asta dacă ai sistemul de operare în română, dacă nu, click pe echivalentele în engleză).

explorer_tabs

După ce ai afișat meniul în Explorer, tot ce-ți mai rămâne de făcut este să dai un click dreapta pe bara de meniu și să selectezi QT TabBar. Dacă vrei și butoane, selectează și QT Tab Standard Buttons. În acest moment, ai tab-uri în Explorer, dar și meniurile activate. Dacă vrei doar tab-uri, click dreapta lângă un tab și selectează Options. Apoi mergi în tab-ul Misc și bifează Hide menu bar. Acum, că tot ești în Options, vei găsi o mulțime de alte modalități de personalizare, pe care îți las plăcerea să le descoperi. Cu acest program mi-am făcut Explorer-ul să arate ca în poza din dreapta. Dar nimeni nu te împiedică să fii mult mai creativ decât mine!

Descarcă QTTabBar de pe PlayTech