Poze mici, cu doi-trei… clici

Poze mici, cu doi-trei… clici
22:02 10.02.2010

Image Resizer menu

Atunci când vrei să trimiți o poză prin e-mail sau să o uploadezi pe un site, de multe ori ești nevoit să-i ajustezi dimensiunile în prealabil.  Nimic mai simplu, există o mulțime de programe, inclusiv gratuite, cu care poți face asta. Dar dacă te grăbești, sau nu știi exact cum să redimensionezi pozele într-un anumit program sau, pur și simplu, ți-e super lene, nimic nu bate un click dreapta.

Image Resizer Powertoy Clone este un instrument gratuit care redimensionează rapid una sau mai multe imagini și care a fost creat având drept sursă de inspirație un clasic Microsoft, Image Resizer Powertoy for Windows XP. Dar cum nu exista un powertoy oficial Image Resizer pentru Windows Vista, 7 și toate Windows-urile pe 64-biți, BriceLambson de la CodePlex s-a decis să creeze unul, și foarte bine a făcut.

Image Resizer options

Folosirea acestui instrument nu putea fi mai simplă. Un click dreapta pe imaginea pe care vrei s-o redimensionezi deschide meniul contextual, de unde alegi opțiunea evidentă, Resize Pictures. Vei vedea o listă de dimensiuni pre-definite, dar poți să creezi și una personalizată. Finalizezi grandios cu un OK și ai rezolvat totul cu minim de efort. Obții o copie cu dimensiunile dorite, dar poți seta și modificarea pozei originale.

Versiunea pentru Windows Vista și Windows 7 o poți descărca de pe PlayTech, sau de pe site-ul aplicației, unde vei găsi și o versiune pentru sistemele de operare pe 64-biți în secțiunea Downloads.

Sursa: Tweaking With Vishal

loading...