Microsoft dezvaluie functionarea Kinect, prin cererea de brevet

Microsoft dezvaluie functionarea Kinect, prin cererea de brevet
14:07 06.08.2010

Microsoft a depus o aplicatie de patent pentru motion controller-ul Kinect, oferind astfel tuturor posibilitatea de a vedea cum functioneaza tehnologia.

Sistemul foloseste software-ul PrimeSense pentru a detecta miscarile utilizatorului printr-o camera web. Camera recunoaste anumite componente umane, pe care le compara cu o serie de tipare stocate ale unui model de corp uman. Fiecarei componente umane ii corespunde un model de corp ce poate fi scanat pentru a se crea un model de schelet care sa ii fie asociat.

Mai departe, se incarca un avatar asociat cu modelul de schelet, fiind stabilit astfel controlul pe baza miscarilor respectivelor parti ale corpului. Sistemul poate identifica, independent sau prin combinatii, cel putin 25 de puncte ale corpului uman.

Microsoft a realizat Kinect prin achizitionarea tehnologiei 3DV pentru recunoastere bazata pe camera. Totusi, este foarte probil sa fi folosit si tehnici noi, optimizate pentru tipul jocurilor, precum determinarea pozitiei corpului cuiva (in picioare sau sezut).

Kinect va fi lansat la inceputul lunii noiembrie, intr-un kit de 150 de dolari, ca parte a Xbox 360 Arcade, de 299 de dolari.


Sursa: Gorumors

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI