15 ian. 2010 | 15:07

Microsoft: 3D nu-și are încă locul în sufragerie

ACTUALITATE
Microsoft: 3D nu-și are încă locul în sufragerie

3D-mania a molipsit în ultima vreme cam pe toată lumea, iar ediția din acest an a CES-ului a arătat cât se poate de clar acest lucru. Cu toate acestea, se pare că unul dintre greii gaming-ului și tehnologiei în general, Microsoft, nu prea este convinsă de potențialul tehnologiilor 3D.

Deținătoare a platformei Xbox 360, Microsoft nu se grăbește să-și folosească influența pentru a susține actualul curent 3D, spre deosebire de rivala Sony, care promovează agresiv noul 3D PlayStation 3.

Directorul executiv Xbox Aaron Greenberg și-a exprimat dubiile în legătură cu potențialul 3D într-un spațiu precum sufrageria de acasă, întrebându-se în ce măsură poate fi recreată acasă experiența de la cinematograf.

„Ca să fiu sincer, cred că se ridică o mulțime de întrebări. 3D este excelent într-o sală de cinema, dar în sufragerie? Cred că suntem încă departe de asta”, a declarat șeful Xbox celor de la Destructoid. În sala de cinema nu există nimic între tine și experiența de pe ecran, dar acasă, dacă sunt și alți oameni în cameră și se tot plimbă prin fața ta, nu prea mai e aceeași experiență”. Cu toate că Xbox 360 suportă în prezent 3D cu jocuri precum Avatar, Greenberg identifică potențiale obstacole cum ar fi distanțele față de ecran și nevoia de a purta ochelari speciali. „Dacă vor consumatorii? Bine”, conchide el.

Se pare că divizia Xbox a lui Microsoft se va concentra mai mult pe Project Natal în 2010, așteptând ca trendul actual 3D TV să devină o realitate concretă – mulți dintre analiști estimează că, până la sfârșitul lui 2010, doar ceva mai mult de 1 milion de telespectatori din întreaga lume vor avea un televizor 3D-ready.

Firma de cercetare din domeniul industriei display-urilor Insight Media a dat publicității recent propriul raport privind gamingul 3D, în care estimează că vom vedea un mare salt, de la „câteva display-uri capabile de 3D și câteva mii de gameri (anul acesta), la o piață globală care se așteaptă să depășească 40 de milioane de display-uri 3D până în 2014”.

Sursa: Computerandvideogames.com, via TechRadar