Just Cause 2: Legea lui Rico [Review]

Legile RICO sunt aplicabile mafioților doar acolo unde autoritățile americane au jurisdicție, în rest, oriunde altundeva pe planetă, se poate aplica Legea lui Rico, mult mai eficientă și rapidă, întrucât Rico Rodriguez are nevoie doar de secunde pentru a instrumenta, judeca și aplica sentința în cazul oricărui infractor. Iar când acesta ajunge șeful unei dictaturi militare dintr-o insulă din Pacific, în baza aceleiași legi a lui Rico, răspunderea se reflectă asupra oricărui membru al forțelor armate din subordine, care devine astfel carne de.. Desert Eagle. Încă de la primul joc, Rodriguez a fost descris de developeri ca fiind „copilul a o mie și una de benzi desenate și filme de acțiune. El este James Bond, Mad Max, Jason Bourne, El Mariachi, Wolverine, Punisher, Rambo, Tony Montana, Han Solo și Che Guevara, totul într-o singură persoană. Și cu o undă de Enrique Iglesias pe deasupra!” Și cu un accent teribil, aș adăuga eu.

Care va să zică avem următoarele premise: olecuță de bataie știm? știm; licență de a ucide de la Agenție avem? avem; ditamai grupul de insule doldora de potențiali inamici este? este; arme și muniție cât poftim se găsește? se găsește; vehicule de toate tipurile pentru apă, uscat și aer putem face rost? putem; obiective guvernamentale a căror distrugere ne îngroașă portofelul există? la greu; motivație etică/politică/logică pentru a comite tot ce avem de comis putem invoca? ține minte trei cuvinte: rezerve de petrol, deci da.

Din start, Just Cause 2 ne oferă tot ce ne-ar putea trebui pentru o distracție de zile mari. Nu trebuie descâlcite ițele complicate ale vreunei conspirații împotriva Americii și nu ne paște vreo invazie iminentă a homeland-ului (cum pare să fie la modă prin shootere de la o vreme). Și încă o chestie pe care demult o așteptam: nu te mai bați nici cu nemții, nici cu rușii, chestie de care mă cam săturasem până peste cap. În arhipelagul Palau inamicii vor fi asiatici, care vorbesc o limbă, ei bine… asiatică (din care nu înțeleg o boabă și nici nu-mi pot da seama cu ce seamănă, dar sună funny, mai ales când latră unii la alții comenzi militare).

ȘOC! Vedetele fac dragoste sub duș. Imaginile indecente au scăpat pe net

Bomba momentului! Ion Iliescu, 'încătușat' de autorități! NU mai are scăpare...

Vei fi literalmente parașutat într-un univers al jocului cu totul surpinzător prin dimensiuni și proporții și va cam trebui să decizi de unul singur ce anume ai de făcut, în ce ordine și cum, pentru că JC2 este un excelent exponent al ideii de sandboxing. Nu ai hărți de încărcat și va trebui să descoperi pas cu pas obiectivele, va trebui să te deplasezi cumva până acolo fără să dai colțul pe drum (ceeea ce se poate întâmpla foarte des) și va trebui să nu te lași furat de peisajele realmente încântătoare, care acoperă cam orice tip de teren sau de vreme. Un joc în care poți face tot ce-ți trece prin cap și în care poți explora de voie o hartă absolut gigantică.

Dacă vrei ore în șir în care să descoperi peisaje aidoma unui fotograf de la National Geographic, nimic nu te împiedică. Dacă vrei să explorezi satele, orășelele și capitala insulei, ai enorm de multe de descoperit, deși e bine să ai o rezervă decentă de muniție pentru că poți fi foarte ușor atras într-o luptă de stradă. Dacă vrei să navighezi, ai o mulțime de alternative, inclusiv șalupe de mare viteză, sau bărcuțe lente pentru râuri sau canale. Dacă vrei să faci scufundări, îți vei putea ține respirația sub apă (da poți înota sub apă) suficient de mult timp. Dacă vrei să conduci toate vehiculele din joc, este suficient să le obții, pașnic sau nu, iar dacă ți-e lene să le conduci, poți face un „stunt jump” (cu tasta ALT din stânga pe PC) pe orice vehicul și până se sperie de tot șoferul poți parcurge destul de mult traseu, sau poți sări de la unul la altul în mers, deși dacă sari pe o motocicletă sau scuter, vei prelua și ghidonul, așa că trebuie să conduci tu.

Dacă vrei să zbori, ai la dispoziție tot felul de avioane, cu elice sau jet-uri, inclusiv un Boeing 737, plus elicoptere civile sau militare cu care poți face ravagii la sol sau te poți angaja în lupte aeriene. Dacă te pasionează cascadoriile ai nevoie doar de imaginație și grappling hook-ul din dotare cu care te poți cățăra peste tot sau îl poți folosi în combinație cu numărul nelimitat de parașute pe care le ai la dispoziție (parașute pe bune, nu e o referință nu tocmai subtilă la turismul sexual asociat de multe ori cu insulele tropicale asiatice). În termeni de gameplay JC2 este cam ca magazinul Victoria (sau un mall pentru cititorii mai tineri), ai jde mii de variante pe care le poți combina cum ai chef, deși cea mai mare dezamăgire a mea este lipsa armelor silențioase, cu care ai putea juca stealth, deși tot un fel de stealth ar fi și când arunci un avion în capul unui soldat, având grijă să sari cu parașuta la momentul oportun. Talk about overkill.. Dacă te încăpățânezi, poți aproxima și un mod de joc stealthy, mai ales dacă folosești explozibil cu detonare întârziată, dar eu unul tot mi-aș dori un pistol cu silencer sau măcar un cuțit. Mă rog, e un joc action și vei avea parte de așa ceva la greu și oricum Splinter Cell-ul nou e chiar după colț.

La capitolul poveste, inițial aș fi evitat obligatoriu orice fel de spoiler întrucât nu am avansat prea mult cu campania Agenției, găsind o grămada de alte chestii interesante de făcut, prin joc desigur. Dar am luat în piept toate spoilerele de pe net (ce nu face redactorul PlayTech pentru cititorii săi…) și se pare că tot ce ziceam la început nu prea ține până la final, urmând ca în poveste să fie implicate Rusia, China și Japonia. Sper că nu și cu trupe. În rest, ideea centrală ar fi că misiunea ta este să destabilizezi regimul militar impus în Panau de Baby Panay, fiul fostului președinte, care era aliat al Americii. În plus, Agenția te-a însărcinat și cu găsirea și asasinarea fostului tău șef și mentor Tom Sheldon, care a devenit de negăsit de la schimbarea regimului, fiind suspectat de dezertare. Pentru găsirea lui Shedon, va trebui să te aliezi cu cele trei bande criminale de top de pe insulă: Roaches, Reapers și Ular Boys. Vă voi mai spune doar că nu este o coincidență că trei mari puteri sunt interesate de o insulă dominată de trei mari bande criminale. Spre final se lasă cu de-alea geo-politice, dar acțiunea rămâne cuvântul de ordine. Cam atât cu povestea, treci la joacă dacă vrei să afli mai mult!

În general, un joc e tare atunci când are: a mic – o poveste fascinantă și doi roman – un gameplay superb. JC2 excelează la doi roman și a mic e de fapt destul de mare, așa că avem de-a face cu un joc memorabil, care va săpa adânc pe hardurile jucătorilor, unde are toate șansele să rămână pentru mult timp, pentru că nu doar campania efectivă este interesantă și, sandbox fiind, n-ai să vezi Game Over. Este o lume deschisă pe care o vei explora din plin și îți va lua ceva timp pentru a face asta.

JC2 abundă în elemente cool de gameplay, pe care le vei descoperi pe parcurs, dar ceea ce e cu adevărat cool este modul în care acestea pot fi combinate. Spre exemplu, un soldat aflat undeva sus într-un turn poate fi eliminat cu un simplu headshot (cu sniperul dacă ești la distanță mare) sau poate fi tras de acolo și ucis pe bază de… gravitație, cu ajutorului grappling hook-ului. Dar nimic nu te împiedică să folosești grappling hook-ul pentru a te cățăra undeva de unde sari, deschizi parașuta, faci un slingshot cu același grappling hook și dai un headshot de aproape, trecând razant pe lângă turnul victimei sau scapi o grenadă pe turn, sau folosești funcția duală a grappling hook-ului și legi turnul de o mașină de pompieri cu care mai apoi demarezi, sau furi un avion și faci ce-a făcut Al-Qaeda sau… oh boy, imaginația este limita! De ce să folosești un glonț, ca la orice shooter de duzină, când poți folosi un avion?

Unul dintre instrumentele indispensabile în joc este grappling-hook-ul, care îți va procura ore în șir de fun, putând fi folosit extrem de creativ. De la cățăratul cam pe peste tot și posibilitatea de a-l folosi ca mijloc de locomoție primar, la utilizarea lui ca armă împotriva unui inamic sau ca metodă defensivă într-o urmărire cu mașini, când poți folosi funcția duală, legând un capăt de mașina urmăritoare și celălalt de vreo clădire sau chiar de asfalt, cu efecte devastatoare. În clipul alăturat puteți vedea câteva sugestii de utilizare, dar puteți descoperi chiar voi noi trucuri.

Cu parașuta vei putea comite multe dintre cele mai spectaculoase cascadorii din joc, inclusiv salturile de la mare altitudine în care poanta e să prelungești cât mai mult posibil căderea liberă. Recordul înregistrat la base jump pe site-ul jocului este undeva la aproape 6.900 de metri. Eu am urcat doar o milă, până la așa numitul Mile High Club, care este literalmente un club suspendat la altitudinea de o milă cu ajutorul a două aerostate (și pe care sigur vei vrea să-l dai jos dar n-o să țină, am încercat cu un elicopter de luptă și – enervant, știu – cele două aerostate sunt rocket-proof, go figure!).

În sfârșit, în materie de gameplay JC2 pare inepuizabil. Probabil nu e, dar tare sunt curios cât ar dura să faci absolut tot ce se poate face în joc și să înveți toate trucurile și să descoperi toate posibilitățile. La asta chiar nu știu ce aș putea răspunde, pentru că te poți distra de minune doar provocând haos, fără a te atinge de vreo misiune. Odată cu misiunile apar și provocările. Vei avea curse contra cronometru pe pământ, pe apă și în aer, vei urmări paparazzi care i-au deranjat pe aliații tăi de ocazie din lumea interlopă și Dumnezeu știe mai ce altceva, că am senzația că abia am început jocul după peste 10 ore de testare. Dacă la Saboteur, un alt joc sandbox cu o hartă imensă și peste 1.000 de obiective posibile în afară de campania propriu-zisă se poate curăța literalmente harta în aproximativ 60-70 de ore de joc, ceva îmi spune că JS2, cu o hartă care cuprinde peste 1.000 de km² și vreo 360 de locații de vizitat, fiecare cu provocările ei, va dura mult mai mult.

JC2 nu este un FPS, așa că dacă te aștepți la o varietate a armelor similară lui MW2 sau Battlefield, n-ai să vezi. Pistolul este evident un Deagle, deși prin upgrade-uri îi poți spori capacitatea încărcătorului, care oricum este mult peste cea reală (un Desert Eagle trage maxim 9 focuri, în varianta de calibru .357, în joc vei putea trage 16 focuri fără să reîncarci, chiar și cu doar câteva upgrade-uri). La fel și celelalte arme din joc, pot fi upgradate cu piese pe care le găsești peste tot pe insulă, dar va trebui să cam umbli după ele. Sistemul de upgrade-uri funcționează similar și pentru vehicule și armură, așa că dacă vezi ceva ce strălucește, ai nevoie cu siguranță așa că ia-l. Cum spuneam, armele nu sunt neapărat replici ale celor reale, cum vei găsi într-un shooter respectabil, dar sunt fun, suficient de precise și ajută la spectacolul cascadoriilor. Vei avea desigur, la dispoziție cam toată gama, pistoale, revolvere, arme automate, puști de asalt, lansatoare de grenade și de racheta, grenade, explozibili plastici, dar nu în varietatea disponibilă în alte jocuri. O absență notabilă, mai ales într-un mediu atât de plin de interlopi, este celebrul Kalashnikov, care, sub, o formă sau alta, apare în cam toate shooterele de care îmi amintesc. Sincer, în JC2, îmi cam lipsește.

Dar ai la dispoziție 100 de vehicule pe care le poți conduce în toate mediile: sol, aer, apă, de toate genurile, inclusiv camioane de gunoi, foarte rezistente în urmăriri, de altfel. Comenzile de direcție sunt foarte sensibile și destul de imprecise, de unde și o grămadă de cascadorii involuntare pe care le vei comite, uneori cu consecințe fatale. Motocicletele sunt cele mai riscante, desigur. Cu majoritatea mașinilor, stâlpii nu sunt o problemă, dar pe motocicletă un stâlp îți poate fi fatal. Există și scutere, mai puțin riscante, dar dacă ești luat în vizor de o patrulă a armatei, îți trebuie urgent ceva mai rapid și mai rezistent. Cel mai greu de condus sunt avioanele, dar cu ele poți face cascadorii superbe odată ce te-ai prins cum funcționează comenzile. Dar dacă vrei să domini situația din aer, nimic nu mi s-a părut mai eficient decât un elicopter de luptă, mult mai ușor de manevrat decât un avion și cu o putere de foc impresionantă. Oricum, va fi o plăcere să descoperiți toate vehiculele din joc și mai ales să le conduceți și, de ce nu, distrugeți. Legați un elicopter de un taxi și aveți o bilă pentru demolări artizanală (sau, și mai bine, de capul unei statui). Mă rog, vehicule veți găsi din abundență, dar nicăieri n-am văzut un service. La ce bun?

Cu cât creezi mai mult haos, cu atât faci mai mulți bani (e drept că se amplifică și măsurile de securitate luate de autorități împotriva ta), dar ce faci cu banii? Păi cumperi: echipament (arme, explozibili) și vehicule de tot felul. De unde? Normal, de pe piață neagră. Atunci când îi chemi, băieții vin cu un elicopter și îți vând de toate, și tot cu ei faci și upgrade-urile. În plus, ai și opțiunea de a fi „extras” către orice alt punct de pe hartă pe care l-ai descoperit deja, ceea ce e mai util când vrei să ajungi rapid la o misiune, pentru că e mult mai fun să te auto-extragi din situațiile limită. Nu poți cumpăra toate vehiculele din joc, ți se oferă o selecție, dar ai posibilitatea upgrade-urilor, ceea ce va face vehiculele cumpărate cu mult mai bune decât ce ai putea lua pe gratis din joc, plus că nu trebuie să mai aștepți pe marginea drumului până apare ceva mai acătării. La fel și armele, vor avea upgrade-uri, iar de la cele din joc te poți aproviziona cu muniție.

Just Cause 2 este genul de joc care nu se va desfășura la fel pentru doi jucători diferiți. Depinde foarte mult de imaginația fiecăruia, de micile trucuri pe care le poți inventa, de cât de mult ești dispus să experimentezi noi idei, pentru a descoperi ce merge și ce nu, așa că nici un review nu-ți va putea oferi o dimensiune precisă a gameplay-ului, care are rara calitate de a se plia pe personalitatea fiecărui jucător. Misiunile sunt oarecum liniare, având obiective clare, deci și un soi de schiță de scenariu prestabilit, dar poți improviza destul de mult în atingerea obiectivelor și experiența e diferită de cea a nivelurilor dintr-un shooter clasic. Lucrurile nu se prea repetă în JC2 și chiar dacă într-o misiune pleci din același punct poți încerca o nouă strategie sau o nouă cascadorie. Dacă între nivelurile unui shooter clasic de cele mai multe ori ai un filmuleț, în JC2 între misiuni ai posibilitatea de a-ți regiza propriile super-producții, fiind atât de distractiv să experimentezi încât poți uita ore în șir de următoarea misiune a Agenției. Ești într-o vacanță… de lucru la Tropice și nu ar trebui să-ți refuzi vreo plăcere. Și mai sunt și misiunile primite din partea bandelor de interlopi, și cursele de tot felul, deci ai cu ce să-ți umpli timpul.

O să mă opresc aici cu descrierea a ce anume poți face prin joc, că nu mai termin niciodată articolul ăsta și oricum nu cred că aș putea menționa chiar tot, pentru simplul motiv că încă nu am descoperit, nici pe departe, tot. Așa că vom trece la câteva aspecte mai tehnice ale jocului, care este bazat pe Avalanche Engine 2.0, o versiune actualizată a engine-ului folosit în primul joc, Just Cause (duh). O binevenită actualizare, întrucât primul joc a fost aspru criticat pentru multitudinea de bug-uri care de multe ori afectau chiar jucabilitatea, blocând chiar avansarea poveștii. Primul joc, nu a avut parte de un patch nici după trei ani de la lansare, iar al doilea nu mi se pare a avea nevoie de vreun patch (deși un prim DLC gratuit a sosit deja, bogdaproste, să fie primit). Nu am identificat vreun bug notabil, cu toate că sistemul pe care îl testez nu e tocmai la prima tinerețe, fiind la limita specificațiilor minime.

Jocul este distribuit prin sistemul Valve și necesită o conexiune la Internet pentru activare. Jocul ocupă mai puțin de 5GB pe disc și din fericire, se poate juca și fără conexiune la Internet, în modul offline al clientului Steam, care oricum este instalat odată cu jocul și pornește odată cu el. Ce nu merge este Windows XP, sub care JC2 refuză să ruleze, necesitând DirectX 10, pe care XP-ul nu îl suportă. Deci, de la Vista în sus, sau ia-ți o versiune pentru consolă, dacă ești încă foarte legat de XP-ul tău, dar ai toate șansele ca situația să se repete din ce în ce mai des cu viitoarele titluri, așa că ar fi bine să iei în calcul un upgrade al sistemului de operare.

Cerințe minime:
– Windows Vista sau Windows 7 (Windows XP nu este suportat)
– Procesor: Dual-core CPU cu SSE3 (Athlon 64 X2 4200 / Pentium D 3GHz)
– Placa video: Nvidia Geforce 8800 Series / ATI Radeon HD 2600 Pro cu 256MB sau echivalent DX10 cu 256MB memorie
– Memorie: 2GB RAM
– DirectX: Microsoft DirectX 10
– Hard drive: 10GB de spațiu liber
– Drive optic: DVD-ROM
– Placă de sunet: compatibilă 100% cu DirectX 10
– Conexiune la internet: necesară pentru activarea produsului
– Input: tastatură și mouse (Microsoft Xbox 360 controller opțional)

Cerințe recomandate:
– Windows Vista sau Windows 7 (Windows XP nu este suportat)
– Procesor: Intel Core 2 Duo 2.6GHz sau AMD Phenom X3 2.4GHz
– Placa video: Nvidia GeForce GTS 250 Series cu 512MB / ATI Radeon HD 5750 Series cu 512MB sau echivalent DX10 cu 512MB memorie
– Memorie: 3GB RAM
– DirectX: Microsoft DirectX 10.1 cu Vista SP1
– Hard drive: 10GB de spațiu liber
– Drive optic: DVD-ROM
– Placă de sunet: compatibilă 100% cu DirectX 10 și Dolby Digital 5.1
– Conexiune la internet: necesară pentru activarea produsului
– Input: tastatură și mouse (Microsoft Xbox 360 controller opțional)

În mod normal aș încheia un review cu niște concluzii, dar chiar și dacă aș fi terminat toate campaniile, tot rămân de descoperit o mulțime de chestii și chiar și producătorii jocului sunt surprinși să afle de la utilizatori trucuri noi, așa că, în această fază, cred că vorbim mai degrabă de un preview decât de un review. Mă așteaptă încă nenumărate ore de distracție până ce voi fi pregătit să scriu așa ceva. Cam asta ar fi concluzia la care am ajuns…