25 oct. 2010 | 13:01

Epson TW5500: Costuri de imagine [Review]

ACTUALITATE
Epson TW5500: Costuri de imagine [Review]

proiectoare, Epson, Epson EHTW5500, Epson TW5500, lampa, imagine, HD, FullHD, zgomot, ventilatoare, lentila, Lens Shift, preset, telecomanda, motare pe tavan

Putine lucruri din lumea IT pot fi atat de contraproductive precum testarea unui proiector. Si daca mai dai si peste un varf de gama al Epson, leader inconstestabil al acestei piete, testarea devine un adevarat festival multimedia, din care este foarte greu sa mai iesi, la un moment dat. Daca la alte proiectoare curiozitatea de a vedea pe un intreg perete ceea ce pana atunci obisnuiai sa vezi pe un ecran este oarecum finita, intrucat zgomotul ventilatoarelor devine inconfortabil dupa o vreme, o masinarie precum varful de gama Epson EH-TW5500 este atat de surprinzator de silentioasa incat, dupa o vreme, pur si simplu uiti ca esti pe proiector si vei fi tentat sa-l folosesti drept alternativa perfecta la orice monitor sau televizor, care de fapt si este.

E drept, alternativa devine perfecta odata ce ai gasit si o solutie de amplasare in camera care sa evite contactul direct al ochiului cu fascicolul de lumina, ideala fiind montarea pe tavan. Dar chiar si fara a avea posibilitatea de a face asta, am avut parte de o experienta deosebita folosind TW5500.

proiectoare, Epson, Epson EHTW5500, Epson TW5500, lampa, imagine, HD, FullHD, zgomot, ventilatoare, lentila, Lens Shift, preset, telecomanda, motare pe tavan

Primul lucru absolut remarcabil legat de acest proiector este pretul, cel sugerat de producator fiind de 12.592,90 RON, chestie pe care chiar nu stiu cum as putea s-o comentez. Nivelul de performanta oferit la banii astia este, intr-adevar, foarte ridicat si poate ca in „vremurile bune” dinaintea crizei nu mi s-ar fi parut inconfortabil de mentionat drept acceptabil. Zilele astea, insa, un astfel de pret este in mod evident absolut prohibitiv pentru marea majoritate a romanilor. Dar calitatea costa dintotdeauna si, daca faci parte dintre cei care isi pot permite vile, cu siguranta nu te vei zgarci la capitolul dotari multimedia. Daca esti un simplu om obisnuit, iti propun cateva momente de escapism intr-o lume ideala in care iti doresc cu maxima sinceritate sa poti trai vreodata.

proiectoare, Epson, Epson EHTW5500, Epson TW5500, lampa, imagine, HD, FullHD, zgomot, ventilatoare, lentila, Lens Shift, preset, telecomanda, motare pe tavan

TW5500 traieste pe picior mare, iar designul carcasei evidentiaza asta cat se poate de elocvent. La acest capitol nu sunt mari diferente fata de modelele mult mai ieftine, dar exista si o diferenta majora fata de modelele anterioare si anume plasticul de un negru mat folosit, care asigura o performanta lipsita de reflectii in ambientul in care urmeaza sa montezi proiectorul. Latura frontala este „the business end” ca sa spun asa, aici fiind montate cele doua elemente cruciale: lentilele si fantele de aerisire. Pe latura stanga (privindu-l dinspre lentile) nu se afla absolut nimic, iar pe cea dreapta se afla, destul de bine disimulate, butoanele de control pentru sistemul de meniuri, pe care nu le gasesti pe panoul superior, asa cum te-ai astepta, motiv pentru care o buna parte din timpul pe care l-am petrecut alaturi de TW5500 am folosit telecomanda. Pe panoul superior, in afara de butonul de pornire/oprire, un altul pentru selectarea sursei de semnal si doua leduri indicatoare mai ai un capac care permite accesul la lampa si doua controale pentru pozitionarea obiectivului pe orizontala si verticala (lens shift, mai pe romaneste). proiectoare, Epson, Epson EHTW5500, Epson TW5500, lampa, imagine, HD, FullHD, zgomot, ventilatoare, lentila, Lens Shift, preset, telecomanda, motare pe tavanLatura din spate este dedicata conectivitatii si include doua intrari HDMI, porturi pentru input componente, input pentru compozit si S-Video, un input pentru PC si un alt port mai rar folosit, pentru legarea la un PC astfel incat proiectorul sa poata fi controlat cu ajutorul PC-ului (RS-232C). O conectica excelenta, care acopera orice scenariu de utilizare, orice origine ar avea semnalul audio/video.

Telecomanda ramane insa cea mai comoda metoda de control. Nu sunt multe butoane si cele care sunt sunt amplasate aerisit si ergonomic, dar este bine sa nu uiti sa indrepti telecomanda spre proiector, nu spre peretele sau ecranul de proiectie si sa ai baterii proaspete. Panoul de receptie pentru telecomanda nu se afla pe latura frontala, langa lentila, cum am intalnit la multe alte proiectoare, ci pe panoul superior, ceea ce face mai mult sens daca il amplasezi pe tavan. Asa ca va trebui sa indrepti telecomanda spre panoul superior si totul va fi OK (si va spun asta pentru ca eu am incercat sa indrept telecomanda spre lentila si de multe ori nu facea nimic, pana mi-a picat fisa ca nu acolo este panoul de receptie).

Singura mare absenta de pe telecomanda o reprezinta controalele pentru lens shift, care la nivelul asta de pret m-as fi asteptat sa fie automate, nu manuale, mai ales ca mici corectii faci cam tot timpul, iar daca l-ai amplasat pe tavan iti trebuie clar si un scaunel. Nu stiu de ce inginerii Epson au decis pentru solutia controlului manual, pentru ca nu cred ca vreo cateva motorase ar fi adaugat prea mult la pretul si asa foarte mare, dar ar fi facut mult mai comoda utilizarea.

proiectoare, Epson, Epson EHTW5500, Epson TW5500, lampa, imagine, HD, FullHD, zgomot, ventilatoare, lentila, Lens Shift, preset, telecomanda, motare pe tavan

Cam atat despre designul spartan al acestui proiector, care ar putea fi redus la cateva cuvinte: simplu, elegant si mare. Odata pornit, vei lua contact si cu sistemul de meniuri, care este si el simplu, intuitiv si usor de folosit, dar include si destule optiuni avansate, motiv pentru care ar fi indicata o lectura a manualului de utilizare, pentru a-ti regla cat mai bine geometria si calitatea imaginii. Fara a intra in interminabile detalii tehnice, va pot spune ca exista nenumarate optiuni de reglaj si oricare ar fi sursa semnalului poti obtine cea mai buna imagine posibila. Preset-urile sunt bine echilibrate si cel mai mult l-am folosit pe cel HD, care ofera o imagine foarte buna chiar si pentru continut non-HD sau jocuri video.

Calitatea imaginii a fost dintotdeauna o marca a lui Epson si orice initiat stie asta. Cel mai mare vendor de proiectoare din lume nu ar fi putut cobora stacheta tocmai cu varful de gama, ci dimpotriva, asa ca asteptati-va la imagini realmente spectaculoase, care umplu fara probleme un perete intreg. Redarea miscarilor rapide a fost substantial rafinata (Frame Interpolation), fata de modelele anterioare si intr-un film alert sau joc video veti putea sesiza de multe ori acest lucru. Dar memorabila din punct de vedere al imaginii mi se pare redarea nuantelor de negru de care este capabil TW5500. Negrul este unul foarte intens si nu vei vedea in filme acele nuante spalacite care bat in gri. Intensitatea negrului duce, desigur, si la un excelent contrast, despre care producatorii afirma ca ar fi de 200.000:1. Rareori masuratorile confirma in cazul ratelor de contrast, care sunt mai mult instrumente de marketing decat indici precisi de performanta si, neavand cu ce sa masor rata de contrast, nu voi face afirmatii gratuite, dar ce pot sa va spun este ca nu am vazut un negru mai intens si mai nuantat la nici un alt proiector sau televizor LCD, doar la unele modele de plasme. Asa ca daca vrei un contrast excelent, si nu vad ce ce nu ai vrea, TW5500 livreaza.

proiectoare, Epson, Epson EHTW5500, Epson TW5500, lampa, imagine, HD, FullHD, zgomot, ventilatoare, lentila, Lens Shift, preset, telecomanda, motare pe tavan

O alta bila alba este claritatea imaginilor, lentilele putand fi focalizate extrem de precis (desi tot manual). La multe alte proiectoare vizionarea unui film nu este o problema, dar redarea fonturilor din interfata Windows-ului da. Cu TW5500 fonturile sunt foarte clare si poti folosi fara probleme o interfata de calculator mare cat tot peretele, ceea ce este o experienta deosebita, pe care vi-o recomand, daca n-ati trait-o deja. Diferenta cu TW5500 este ca fonturile nu vor deveni blurry si enervante dupa o vreme, iar daca apelezi la sistemele de calibrare a imaginii incluse ai putea comite chiar si operatiuni de editare foto ssau video, nu la fel de precise ca pe un monitor profesional calibrat optim, dar la un nivel aceptabil pentru un non-profesionist. Un asemenea nivel de claritate la nivel de interfata va dati seama ca se resimte si in filme, in special in cele Blu-ray, unde redarea detaliilor este realmente impresionanta, dar si in jocurile video.

Dar nu numai imaginile impecabile concura la experienta deosebita pe care o ofera TW5500. Cea mai mare problema cu proiectoarele era pana acum faptul ca trebuie sa suporti zgomotul de fundal al ventilatoarelor, un compromis in general acceptabil, data fiind dimensiunea la care poti vedea un film la tine acasa. Va dati seama ca, la vederea unui proiector atat de mare ca Epson TW5500, eram cat se poate de deschis fata de compromisul cu zgomotul la care ma asteptam si am fost realmente socat (la modul ascultat cu urechea sa nu cumva sa ia foc ceva, ca nu merg ventilatoarele) cand am constatat silentiozitatea acestui priector. Trebuie literalmente ascultat cu urechea, in special in modul eco, pentru a fi sigur ca ventilatoarele functioneaza, ceea ce chiar nu m-am asteptat si a fost cea mai placuta surpriza oferita de TW5500. Dupa mai multe ore de functionare, caldura acumulata face ca ventilatoarele sa devina ceva mai evidente, dar nici pe departe la un nivel deranjant, si, ca tot vorbesc de caldura acumulata, aceasta nu este prea mare nici dupa ore in sir de functionare, probabil datorita dimensiunii generoase a carcasei, care a permis si un sistem de aerisire extrem de eficient, cu fante mari de admisie si evacuare a aerului. Asta va avea un efect si asupra lampii, in sensul ca 4000 de ore de functionare vor trece mai repede decat cu alte proiectoare, pentru ca va fi greu sa rezisti tentatiei de a renunta la monitorul tau obisnuit, daca nu si chiar si la televizor.

proiectoare, Epson, Epson EHTW5500, Epson TW5500, lampa, imagine, HD, FullHD, zgomot, ventilatoare, lentila, Lens Shift, preset, telecomanda, motare pe tavan

Inainte de consideratiile finale, v-as mai spune ca specificatii detaliate puteti gasi aici. In rest, dupa sesiuni intensive de revazut filme si rejucat jocuri, as zice ca experienta cumulata a imaginilor impecabile si a silentiozitatii in functionare a lui TW5500 te fac, in cele din urma, sa ii intelegi si chiar sa ii accepti si eticheta de pret. Si chiar daca nu vei duce mana la portofel prea curand, intr-o lume mai buna ai face-o fara nici o ezitare. Ceea ce va doresc si voua…