Ecran pentru orbi

Ecran pentru orbi
12:07 02.04.2010

braille-400Specialiştii universităţii din statul american Carolina de Nord au găsit o variantă de ecran destinat oamenilor cu probleme de vedere. Bazat pe binecunoscutul sistem de citire Braille, au găsit o cale de a folosi polimeri electroactivi, care permit dezvoltarea display-urilor full screen, şi nu doar pe o linie – ca în cazul sistemelor clasice de citire prin alfabetul nevăzătorilor.

“Tehnologia computerului din ultimii 20 de ani a fost relativ inaccesibilă – iar dispozitivele mobile de astăzi, de la smartphone-uri la aparate de navigare digitale şi iPad-uri, sunt complet inexistente – nevăzătorilor, fiindcă tehnologia display-ului nu a fost adaptată în acest sens”, atrage atenţia David Winick, cercetător în cadrul NC State şi co-autor al lucrării, pe site-ul universităţii. Prin urmare, scopul cercetării este dezvoltarea de aplicaţii care ofere orbilor acces complet la Internet şi alte resurse computerizate, precum e-book-urile. Tehnologia va fi fantastică pentru dispozitivele eReader, într-adevăr.

Deocamdată, designul este doar un concept şi va folosi un mecanism hidraulic care permite ecranului să înalţe punctele alfabetului, permiţând astfel o citire cursivă în Braille.

Comentarii
loading...