Cinema 3D cu livrare la domiciliu

Cinema 3D cu livrare la domiciliu
Dragos Zaharia
19:05 29.07.2009

Panasonic_3DTV-50''

Panasonic anunța cu mândrie că are cu ce se lăuda la târgurile de tehnologie, finalizând prototipurile pentru televizorul Full HD 3D și a ochelarilor stereoscopici activi, de mare precizie.

Televizorul are o diagonală de 127 cm (50 inch) și înglobează o sumedenie de tehnologii, materiale și cip-uri inovatoare, ce duc la generarea unor scene tridimensionale de cea mai bună calitate/claritate. Ecranul televizorului beneficiază și de o nouă tehnologie pentru reducerea diafoniei (dublarea imaginii). Scopul declarat al celor de la Panasonic a fost de a crea un televizor care să redea cu fidelitate filmele 3D cu ajutorul unui player Blu-Ray.

Produsele vor fi disponibile în Japonia, S.U.A. și Europa din primăvara lui 2010, însa dacă ai drum prin Japonia, vei putea vedea în premieră aceste minunății la CEATEC 2009, desfășurat intre 6-10 octombrie.

Etichete:
Comentarii
loading...