13 feb. 2016 | 10:10

Galaxy S7 și Galaxy S7 Edge vor fi foarte scumpe, conform zvonurilor

ACTUALITATE
Galaxy S7 și Galaxy S7 Edge vor fi foarte scumpe, conform zvonurilor

Mai este aproximativ o săptămână până când Galaxy S7 și Galaxy S7 Edge vor fi lansate oficial, iar din câte se pare, vor fi destul de scumpe.

Pe 21 februarie, cu o zi înainte de începerea Mobile World Congress 2016, atât Samsung, cât și LG își vor lansa vârfurile de gamă pe 2016. În cazul LG va fi vorba de LG G5, în timp ce Samsung se va mândri cu Galaxy S7 și Galaxy S7 Edge.

Dacă în ceea ce privește aspectul estetic al Galaxy S7 și Galaxy S7 Edge am publicat un amalgam de imagini în ultimele săptămâni, ce par să fie foarte apropiate de designul real al gadgeturilor, până acum, nimeni nu știa nimic despre preț. Conform celor de la Tweakers.net, via SamMobile, prețurile celor mai noi smartphone-uri high end de la sud coreeni vor fi peste valorile de acum un an.

Galaxy S7 va avea un preț de 700 de euro, iar Galaxy S7 Edge va duce pragul și mai sus, până la 800 de euro. În contextul în care S7 Edge va fi un pic mai mare, iar ecranul curbat pe margini are un cost de producție sporit, ne așteptam cu toți la o diferență de preț, dar 100 de euro pare să fie destul de mult. Merită reținut că aceste valori sunt pentru modele de 32GB. Mai mult decât atât, aceleași surse au afirmat că sunt șanse mari ca în 2016 Samsung să-și lanseze vârfurile de gamă cu o singură capacitate, pornind probabil de la ideea că prezența unui slot microSD va compensa handicapul.

Desigur, acestea sunt doar zvonuri, dar luând în calcul inabilitatea incredibilă din ultimii ani a marilor companii de a ține un secret, sunt șanse mari că toate informațiile de mai sus să fie corecte. În cazul în care vor exista și iterații de 64 GB pentru Galaxy S7 și Galaxy S7 Edge, conform modelului adoptat de Apple și de Samsung în anii trecuți, acelea vor fi cu 70-80 de euro mai scumpe.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele