Einstein a avut dreptate, undele gravitaționale confirmă teoria relativității

, 11 Feb, 22:33

Albert Einstein a prezis în 1916 faptul că undele gravitaționale sunt reale în documentația pentru teoria generală a relativității. După 100 de ani și multiple tentative, existența lor a fost confirmată oficial.

În urmă cu un secol Albert Einstein a prezis un amalgam de descoperiri științifice care, la momentul respectiv, se regăseau doar în mintea cercetătorului. Printre acestea s-au numărat undele gravitaționale. Pentru a le înțelege mai bine le puteți percepe ca pe niște valuri ce se propagă în univers după ce au fost generate de o descărcare masivă de energie, fie de la explozia unei stele, fie de la combinarea unor găuri negre. Prin natura lor, aceste unde parcurg spectrul spațiu-timp pe perioade de timp virtual nelimitate, având ca efect mici vibrații în atomii ce formează întreaga materie ce ne înconjoară. Găuri negre unde gravitaționale einstein

Existența undelor gravitaționale a fost confirmată în mod indirect în 1980, dar demonstrația acelei confirmări a mai durat alți 36 de ani și a venit de la cercetătorii din cadrul LIGO – Laser Interferometer Gravitational Wave Observatory. Aceștia lucrează serios la acest proiect încă din 2002, dar abia în luna septembrie a anului trecut au găsit o dovadă fiabilă a faptului că nu este vorba doare de o fantasmă. Momentul exact al descoperirii a fost ora 5:51 am pe 14 septembrie 2015 și a fost măsurat între două detectoare LIGO, unul aflat în Livingston, Louisiana, iar al doilea în Hanford, Washington, la aproximativ 3800 kilometri distanță. De la momentul respectiv, cercetătorii au petrecut câteva luni pentru a se asigura că nu se înșeală și că descoperirea a fost făcută în condiții valide. Undele gravitaționale detectate au fost generate de coliziunea a două găuri negre ce s-a petrecut în urmă cu 1,3 miliarde de ani. La momentul acela, energia emanată a fost echivalentă cu de trei ori masa soarelui convertită în energie într-o fracțiune de secundă.

Validitatea descoperirii a fost confirmată și de cei de la Physical Review Letters, care vor publica un raport detaliat pe marginea subiectului în următorul număr al publicației. La nivel de detaliu, undele gravitaționale sunt la nivel de unu pe un miliard din unu pe un miliard din diametrul unui atom. Pentru ca detectoarele LIGO să le poată percepe sunt folosite lasere de mare putere ce măsoară modificări infime în distanța dintre două obiecte amplasate la mii de kilometri distanță.Viața lui Stephen Hawking

În cazul în care mai era nevoie de o confirmare a valdității descoperirii de acum câteva zile, renumitul om de știință Stephen Hawking a făcut și el câteva declarații pentru BBC pe marginea subiectului. ,,Capacitatea de a le detecta poate revoluționa astronomia.În afară de faptul că se confirmă Teoria Relativității Generale, putem spera să vedem găurile negre de-a lungul istoriei Universului. Am putea vedea chiar și vestigiile Universului primordial, în timpul Big Bang-ului” grație undelor gravitaționale.

Importanța acestei descoperii a fost sintetizată foarte frumos în cuvinte de către astrofizicianul Scott Hughes pentru Gizmodo. ,,De fiecare dată, în momentul primei detectări, va avea loc o petrecere, fără nici un fel de diubie. Doar după ce detectarea devine rutină însă, lucrurile devin cu adevărat interesante.”

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail