06 feb. 2016 | 11:11

Cum recreezi efectul ”bullet time” din Matrix cu un singur iPhone 6

VIDEO
Cum recreezi efectul ”bullet time” din Matrix cu un singur iPhone 6

Nici un efect special nu a rămas în mentalul colectiv mai adânc decât bullet time din Matrix, iar acum îl puteți recrea cu un singur iPhone 6 învârtit la viteză mare.

De-a lungul anilor s-au folosit multe efecte speciale remarcabile în lung metrajele de la Hollywood. Cele mai multe dintre ele au implicat investiții fabuloase și sunt aproape imposibil de recreat fără echipamente speciale. Se pare că există însă și excepții de la regulă, iar cea mai recentă dovadă a acestui fapt vine de la Nicolas Vuignier – un schior profesionist elvețian.

În varianta sa originală, efectul bullet time a fost realizat în Matrix folosind o serie de câteva zeci de camere plasate în cerc, în jurul acțiunii ce urma să fie imortalizată, la distanță de câțiva centimetri una de alta. Vuignier face același lucru folosind o idee originală și o investiție de câteva zeci de ori mai mică decât cea a fraților Watchowsky din 1999. Partea ciudată este că diferențele față de ceea ce vedeam în Matrix în urmă cu mai bine de 15 ani sunt infime către inexistente.

Pentru realizarea acestui clip de câteva minute în format bullet time, schiorul elvețian a folosit un singur iPhone 6 pe care l-a învârtit de unul singur la viteză destul de mare în jurul capului folosind o sfoară de lungime mare. Încercând să evite ca terminalul să se orienteze brusc în altă parte decât spre el, Nicola Vuignier, a creat un sistem intitulat Centriphone. Din păcate, cel puțin momentan nu a oferit prea multe detalii despre instalație. În schimb, va face și respectivul gest în viitorul apropiat într-un making-of ce va fi postat pe YouTube.

,,100% filmat cu iPhone 6 și nici un iPhone nu a fost rănit în realizarea acestui clip”, astfel își descrie Vuignier clipul. In definitiv, detaliile sunt mai puțin importante în momentul în care rezultatul final este atât de remarcabil.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele