A apărut aplicația cu care aprinzi lumânări la biserică, de la distanță

, 29 Dec, 10:29

În curând, vom avea câte o aplicație pentru absolut orice. Cea mai recentă dovadă? O aplicație care îți permite să aprinzi lumânări la biserică fără să fie nevoie să ieși din casă – asta dacă ești genul care aprinde lumânări în alte momente decât atunci când se ia curentul.

Aplicația a fost creată de doi tineri din Portugalia și este destinată celor care vor să-și manifeste credința chiar și atunci când nu au timp să ajungă până la biserică. O singură apăsare pe butonul smartphone-ului le permite credincioșilor să aleagă ziua, motivul pentru care este aprinsă lumânarea și locul care va fi luminat pe un sfeșnic electronic.

Vorbim de lumânări LED, nu de lumânări din ceară, dar inițiativa celor doi tineri este foarte apreciată în comunitatea portugheză. Pentru 99 de eurocenți, lumânarea rămâne aprinsă automat timp de 15 minute, fără intervenția preoților, într-una din cele 14 biserici partenere din Lisabona, capitala unei țări ai cărei populație se declară catolică în proporție de 80%, potrivit Agerpres.

Aplicația se numește Candla și a atras deja peste 10.000 de abonați, fiind lansată în luna august a acestui an. „Candla este concepută pentru persoanele aflate în afara țării care doresc să fie mai aproape de biserica lor, precum și pentru cei care sunt în incapacitate fizică sau profesională de a se deplasa”, a explicat Joao Pessoa e Costa, unul dintre creatorii aplicației.

”În fiecare lună, sunt aprinse mai mult de 15.000 de lumânări”, afirmă tânărul, care are deja planuri serioase de extindere.

„Vom lansa aplicația în ianuarie în nordul Portugaliei, la Braga și Porto, apoi la Roma și Madrid, iar în a doua jumătate a anului în Brazilia”, a spus el. Dar până atunci, el și-a exprimat speranța că și papa Francisc va aprinde o lumânare prin intermediul Candla, înainte de a veni la Fatima mai 2017.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!

Comentarii

Adaugă un comentariu

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail