20 de lucruri pe care nu știai că le poți face cu Google Photos

Alexandru Puiu, 25 Feb, 02:21

Este foarte probabil să folosiți Google Photos pentru a vă face backup gratuit la fotografii, dar serviciul gigantului din Mountain View este mult mai capabil decât pare la prima vedere.

Într-un timp foarte scurt de la lansare sa oficială, Google Photos a devenit incredibil de popular la nivel global. Acest fenomen s-a datorat în egală măsură faptului că este gratuit și nivelului sporit de funcții. Deși s-ar putea să nu fie foarte evident la prima vedere, Google Photos vă face viața mai ușoară nu doar pentru că vă păstrează un număr nelimitat de fotografii, de maxim 16 megapixeli sau filme la rezoluție maximă Full HD. Acest serviciu este fiabil pe termen lung, iar cei de la Google fac eforturi pentru a-l actualiza la intervale regulate de timp cu un amalgam de particularități noi. Pentru că nu toate sunt foarte evidente, m-am decis că ar fi bine să le detaliez aici.

Ca o notă de subsol, merită să rețineți că funcționalitatea aplicației de iOS este similară cu cea de Android. Totodată, există câteva diferențe mai mult sau mai puțin importante. Deoarece capturile de ecran sunt realizate pe un terminal cu sistemul de operare al Google, pe iPhone s-ar putea să nu găsiți chiar toate funcțiile descrise.

Google Photos Sync Search

Sortare și căutare în Google Photos

Implicit, în momentul în care urcați o colecție impozantă de imagini în Google Photos, acelea sunt sortate după locația în care au fost capturate și data aferentă. În fundal însă, folosind niște algoritmi avansați de recunoaștere a conținutului, Google vi le indexează după criterii mult mai complexe. Pentru a profita de acestea din urmă, trebuie să folosiți butonul de căutare din dreapta jos. Acolo puteți să introduceți exemple precum ,,nunta din vara 2013”, ,,căini”, ,,vacanța la mare de anul trecut”. Veți fi surprinși cât de deștept este acel buton.

Google Photos search location

Nici măcar nu ține de căutarea fotografiilor într-un mod elaborat, pentru a găsi ceea ce căutați. Automat, aceiași algoritmi avansați de inteligență artificială vă crează albume după locația în care au fost făcute pozele sau după conținutul predominant. Pornind de la această premisă, veți avea albume precum Food – mâncare, Wedding – nuntă, Cats – pisici sau Wine – vin. Varietatea este surprinzătoare. În partea de sus a acestui meniu e foarte probabil să vedeți câteva fețe de persoane recunoscute în fotografiile voastre.

Google Photos etichete nume

Grupați fotografiile după persoane

Google Photos încearcă să identifice cu precizie destul de mare fețele persoanelor din imagini și să folosească această informație ca un criteriu de sortare. Partea bună este că după ce ați avut un pic de răbdare și s-a încheiat sistemul de indexare, puteți introduce numele aferente acelor fețe, precum Vasile, Dan, Andreea sau referințe relevante pentru voi, mama, tata, nașa. Ulterior, acele cuvinte pot fi folosite ca termeni la căutare. Apropo, dacă partajați fotografiile cu prieteni sau cunoscuți, astfel de etichete personalizate nu vor fi partajate. Pentru a crea o etichetă pentru o persoană dintr-un grup de fotografii, faceți un tap în partea de sus a ecranului pe Who is this? – Cine este acesta? și introduceți numele sau o poreclă.Google Photos editare eliminare etichete

În orice moment vă puteți răzgândi în privința unei etichete. Accesați albumul generat în jurul etichetei definite anterior, faceți click pe butonul de meniu din dreapta sus și optați pentru Remove name label – eliminați eticheta cu nume sau Edit name label – redenumește eticheta.

Google Photos grupare automată după fețe

În cazul unui număr mare de fotografii, este posibil ca Google Photos să separe grupuri de fotografii cu aceeași persoană. Este foarte simplu însă să le uniți într-unul singur. Este suficient să etichetați primul grup de imagini cu un nume și să folosiți același nume și la al doilea grup. În momentul în care ați încheiat de tastat a doua oară respectivul nume, printr-o notificare in-app veți fi întrebat dacă vreți să combinați albumele. Această opțiune este activată implicit, dar o puteți dezactiva foarte ușor din Settings. Faceți un tap pe cele trei linii orizontale din stânga sus, intrați în Settings și în fereastra ilustrată mai sus, debifați Group similar faces. Dacă veți dezactiva această funcție după ce ați creat deja mai multe grupuri de fotografii în jurul unor indivizi, acele grupuri vor fi șterse automat, fără să afecteze în vreun fel imaginile din interior.Google Photos Backup options

Care sunt opțiunile de backup și sincronizare din Google Photos

Deși se pare că aplicația Google Photos se descurcă singură să vă salveze toate imaginile pe care le aveți pe telefon, puteți schimba o varietate foarte mare de parametrii pe care ar fi bine să-i aveți în vedere. În colțul din stânga sus faceți click pe butonul de meniu cu cele trei linii orizontale și accesați din Settings secțiunea Back up and sync.

Primul element din partea de sus este adresa de email și, implicit, contul de Google pe care vă sunt trimise imaginile. Dacă vreți să fie sincronizate pe un alt cont sau pur și simplu aveți două adrese de Gmail și le doriți livrate în două direcții, faceți un tap pe numele contului pentru a-l schimba.

Dimensiunea de upload vine sub două forme – High Quality și Original. Diferența dintre cele două poate să nu existe în cele mai multe situații, dar, în teorie, ea nu trebuie trecută cu vederea. Google vă oferă spațiu nelimitat de stocare pentru fotografii și clipuri cu condiția să optați pentru High Quality, 16 megapixeli pentru imagini și Full HD pentru clipuri. În situația în care aveți imagini sau clipuri video de rezoluție mai mare, ele vor fi redimensionate automat pentru a se conforma acestor restricții în momentul în care sunt urcate în cloud. Funcția original nu implică nici un fel de redimensionare, dar sunteți limitați la spațiul pe care îl aveți disponibil pe Google Drive – implicit este egal cu 15GB. Dacă aveți un DSLR performant și nu vreți să faceți nici un compromis de calitate în comparație cu conținutul foto generat de cameră, optați pentru această setare, dar asigurați-vă că aveți spațiu suficient.

Fotografiile și clipurile voastre video sunt urcate pe serverele Google, în mod implicit, doar dacă sunteți conectați la o rețea Wireless, iar telefonul vă este pus la încârcat. În cazul în care aveți trafic de date nelimitat inclus în abonament, puteți bifa și Cellular Network – date celulare. În circumstanțe extraordinare, dacă ați făcut mai multe fotografii și vreți să fiți siguri că nu le pierdeți, puteți apăsa pe Backup all și veți declanșa instant o sesiune de sincronizare a conținutului, pe WiFi sau 3G/4G.

While charging only – implică sincronizarea fotografiilor doar când telefonul vostru este conectat la o sursă de curent. În orice alte circumstanțe, fie nu se realizează nici un backup, fie trebuie să-l faceți voi manual.Google Photos calitate upload

Stergeți fotografiile pe care le aveți în Google Photos

Ar trebui să vă obișnuiți să faceți backup preventiv la fotografii pentru că uneori pot ilustra niște amintiri inedite pe care nu le mai puteți reproduce niciodată. În același timp, vă puteți face un obicei din această activitate pentru că aveți o problemă cu spațiul liber. Atunci, ar fi bine să le ștergeți după ce le-ați făcut deja backup prin Google Photos. Acest sistem era automat în trecut doar dacă ați fi bifat Original, acum este disponibil și pentru situațiile în care ați bifat High Quality.

În momentul în care veți avea o problemă cu spațiul liber pe telefon, Google Photos vă va întreba dacă nu cumva vreți să ștergeți din memoria aparatului fotografiile care au fost copiate deja. Imediat vă va fi afișat un mesaj cu spațiul total pe care îl veți câștiga în urma operațiunii și vi se va mai cere o confirmare suplimentară înainte de declanșarea ștergerii. Pentru a realiza același proces manual, fără a selecta fiecare fotografie în parte pe care o aveți deja în cloud, intrați în Settings și faceți un tap pe Free up device storage. Se va întâmpla exact același lucru.

Google Photos backup din alte aplicații

Google Photos nu are legătură doar cu fotografiile făcute cu telefonul

O particularite relativ frustrantă legată de modul în care funcționează Google Photos ține de faptul că vă va face copii de siguranță, implicit, doar la fotografiile făcute cu telefonul. Dacă vreți să faceți backup și imagini de pe Instagram, WhatsApp, Viber și multe alte aplicații pe care la veți instalate pe telefon, trebuie să activați manual această opțiune.

În primul rând, trebuie să știți unde vă salvează respectivele fotografii imaginile pe telefon, în ce director din memoria internă sau de pe cardul SD. Intrați în Google Photos, accesați meniul din stânga sus printr-un tap pe cele trei liniuțe orizontale, alegeți Device Folders și automat vă va fi populată o listă cu directoare pline cu fotografii de pe dispozitiv. Printr-un tap pe norișorul din dreapta sus din dreptul fiecărui director, activați sau dezactivați backup-ul pentru acea locație. Astfel, puteți opta ca imaginile de pe WhatsApp să ajungă în cloud, dar o serie de capturi de ecran să rămână pentru totdeauna pe telefon. Aceleași opțiuni, doar pe Android, le găsiți în Settings – Backup and sync la secțiunea Choose folders to back up.

Google Photos pinch

Schimbați volumul de imagini afișate pe ecran

De la primul iPhone ne-am obișnuit cu gestul de Pinch, prin care simulați pișcarea ecranului cu două degete, pentru a mări sau micșora o imagine. În Google Photos, acest gest vă permite să ieșiți din imaginile sortate pe zile aranjate cronologic și să ajungeți la fotografiile sortate pe luni sau chiar ani. Un sistem de sortare intitulat ,,comfortable” vă afișează toate fotografiile voastre pe lățimea ecranului. Prin gesturi de pinch-in sau pinch-out puteți sări rapid de la o singură fotografie afișată pe ecran la toate fotografiile dintr-un an și invers. Printr-un gest de swipe de jos în sus pe o fotografie afișată pe întregul ecran, reveniți la albumul din care face parte.

Selectați mai multe fotografii dintr-o singură atingere

Sunt multe situații în care aveți nevoie să selectați mai multe imagini, pentru a le șterge, pentru a le partaja cu prieteni sau pentru a le muta dintr-un album în altul. Cel mai ușor mod de a face acest gest este printr-un tap pe fiecare imagine în parte. Alternativa, perfectă dacă vorbim de sute de imagini, necesită să apăsați pe prima imagine dintr-un șir și, cu degetul apăsat pe ecran, să mișcați degetul în jos sau în sus până în rama ecranului. Imediat veți observa că ați selectat câteva zeci sau sute de fotografii, în funcție de nevoie. Pe versiunea web a Google Photos puteți face același lucru cu condiția să țineți tasta Shift apăsată.

Recuperați pozele șterse din greșeală din Google Photos

Indiferent cât de precauți sunteți, sunt șanse foarte mari să ștergeți din greșeală un set de imagini la un moment dat. Nici măcar nu trebuie să fie din greșeală, este suficient să vă dați seama imediat după ce le-ați șters că v-ați răzgândit și de fapt vă erau utile. Cei de la Google au prezis aceste scenarii. Din acest motiv, există secțiunea Trash din meniul principal al Google Photos accesibilă printr-un tap în colțul din stânga sus. Din Trash, printr-o apăsare prelungită pe o imagine, aceea este selectată, urmând să o restaurați printr-un al doilea tap în colțul din dreapta sus. Pentru a șterge permanent imaginile pe care nu le mai doriți, tot din trash, selectați-le și apăsați din nou pe delete. În cazul în care o imagine refuză să fie ștearsă cu îndărjire, stergeți-o folosind aplicația Galerie preinstalată pe dispozitiv.

Urcați-vă pozele mai rapid în cloud folosind PC-ul

În mod evident, este aproape imposibil să aveți fotografii doar pe telefon sau tabletă. Cele mai multe imagini sunt pe PC sau Mac, iar Google vă pune la dispoziție niște unelte pe care le puteți folosi pentru a le urca cât mai rapid în Google Photos. Aplicațiile client pentru fiecare platformă compatibilă sunt disponibile pentru download la această adresă. Dacă realizați fotografii cu un DSLR în cea mai mare parte a timpului, tot la această soluție trebuie să apelați dacă vă doriți să fie urcate în cloud.

Google Photos Chromecast

Google Photos și Chromecast

Indiferent cât de mare este ecranul telefonului vostru, fotografiile se văd altfel pe un televizor de dimensiuni generoase. Dacă aveți un dispozitiv Chromecast în aceeași rețea WiFi și aplicația Chromecast instalată pe iPhone sau Android, în colțul din dreapta sus al ferestrei de Google Photos ar trebui să vedeți sigla Chromecast specifică protocolului. Deschideți o fotografie pe telefon, apăsați pe Cast și imediat va fi afișată pe TV, un gest de swipe pentru navigare printre fotografii, se va transpune imediat pe TV. Dacă vreți să faceți același gest cu fotografiile și clipurile voastre de pe PC sau Mac, aveți nevoie de Google Chrome și de extensia Google Cast instalată folosind acest link.

Google Photos Download

Cum vă descărcați toate fotografiile din Google Photos

În cazul în care percepeți Google Photos doar ca pe o platformă de backup, nu este exclus ca la un moment dat să vă doriți să le descărcați de la Google. Câte o poză puteți salva cu ușurință în momentul în care o aveți deschisă pe telefon sau laptop. Pentru a descărca însă toate pozele dintr-un foc, trebuie să apelați la Google Takeout. Acest serviciu al gigantului din Mountain View vă permite să descărcați mai multe lucruri, dar pe noi ne interesează doar secțiunea Google Photos. De aici, puteți bifa anumite albume sau toate printr-un click pe ,,Include all photo albums”. Imediat vă va fi generată o arhivă de tip zip cu tot conținutul bifat pe care o puteți salva offline.Google Photos și Google Drive

Cum interconectați Google Drive și Google Photos

Deși puteți percepe Google Photos ca pe o entitate diferită de Google Drive, menită să vă salveze clipurile video și fotografiile de pe telefon, cele două pot colabora. Dacă vreți, Google Photos poate figura ca un director în interiorul structurii voastre Google Drive. Pentru a activa această funcție, intrați pe pagina voastră de Google Drive, accesați secțiunea settings și bifați ,,Automatically put your Google Photos into a folder in My Drive.” Imediat, totate fotografiile voastre vor fi accesibile și din aplicația sau website-ul Google Drive de pe orice platformă.Google Photos drive folder

Reversul medaliei este de asemenea valabil. Dacă aveți fotografii stocate anterior în Google Drive pe care vi le-ați dori accesibile pe mobil prin intermediul Google Photos, intrați în meniul principal la secțiunea Setting și bifați Google Drive. Singura mențiune care trebuie făcută în acest caz este că, dacă veți edita fotografii din Drive prin Google Photos, modificările nu se vor propaga pe versiunile originale ale fotografiilor. Partea bună este că activând prezența directorului Google Photos în Drive, vă va fi mult mai ușor să le inserați în documente create prin intermediul aplicațiilor web Docs, Sheets și Slides.

Trimiteți-vă imaginile prin Gmail sau postați-le pe YouTube

Implicit, tot conținutul foto video pe care l-ați urcat voi cu răbdare în Google Photos nu este accesibil din Gmail. Dacă ați activat însă legătura cu Google Drive folosind pașii detaliați mai sus, este suficient să faceți click pe Insert from Drive dintr-o fereastră de compunere a unui mesaj și să navigați până la directorul intitulat Google Photos pentru a găsi conținutul care vă interesează.

Pe YouTube este și mai ușor să urcați clipuri realizate cu telefonul pe care anterior le-ați salvat în Google Photos. Este suficient să intrați pe pagina de Upload a serviciului de streaming accesibilă aici și să faceți un click pe butonul de importare din Google Photos. Imediat vă vor fi puse la dispoziție opțiuni pentru definirea unui titlu, a unor cuvinte cheie și nu numai.Google Photos partajare album video

Cum partajați fotografii și clipuri din Google Photos cu oricine

Din Google Photos sunt necesare doar câteva tap-uri pentru a trimite un album, un clip, o imagine sau ,,o poveste” unui prieten printr-un link accesibil de pe orice dispozitiv. Nici măcar nu este necesar ca persoana de la capătul firului să aibă un cont de Google sau Google Photos instalat. Tot procesul începe cu selectarea fotografiilor pe care le doriți partajate. Faceți un tap pe butonul de partajare din dreapta sus – Share. Alegeți cum vreți să partajați conținutul selectat, fie prin deschiderea sa într-o altă aplicație pe care o aveți instalată, fie prin intermediul unui link pe care îl puteți trimite foarte ușor mai departe.

Oricine va accesa acel link, vă va putea vedea fotografiile selectate pentru partajare. Dacă veți decide să ștergeți fotografii dintre cele selectate după ce le-ați partajat, cele șterse nu vor mai apărea. În plus, puteți în orice moment să reduceți la zero validitatea link-ului partajat prin ștergerea sa. Este suficient să intrați în meniul principal din stânga sus, la secțiunea Shared Links, să faceți click pe cele trei puncte din dreptul link-ului pe care nu-l mai doriți partajat și să alegeți Delete Link. Acest gest nu va șterge și copiile la fotografiile voastre realizate de persoanele cu care ați partajat acea adresă web.Google Photos album partajat

Cel mai rapid mod de a partaja un album prin Google Photos este să faceți un tap pe butonul marcat + din dreapta sus și din meniul contextual să alegeți Shared album. La pasul următor selectați imaginile și clipurile pe care le doriți incluse și confirmați alegerile făcute printr-un tap pe Share. Link-ul obținut la final îl puteți trimite apropiaților sau colaboratorilor. Bifând obțiunea Collaborate din meniul care apare pe ecran când optați pentru partajarea unui album, permiteți celor care au link-ul să adauge fotografii în el. Pentru a ajunge în orice moment la meniul ilustrat în captura de mai jos, faceți un tap pe colțul din dreapta sus al albumului partajat, alegeți Options și selectați Sharing Options sau Opțiuni de partajare. Dacă vă lipsește meniul complet, întâi partajați albumul de interes.

Google Photos link către album

Deși la secțiunea Shared albums puteți vedea cu ușurință cine vă accesează albumul partajat, nu puteți elimina doar anumite persoane din respectiva listă. Singura opțiune este să dezactivați complet partajarea albumului în cauză cu toată lumea sau să dezactivați posibilitatea ca cineva să adauge fotografii în el, dacă aceasta este problema.

Google Photos drive folder

Cum ascundeți unde au fost realizate fotografiile și clipurile

Informațiile de geolocație integrate în fiecare imagine și clip video făcute cu un smartphone recent nu trebuie neapărat să poată fi accesate de cei cu care partajați un album foto sau clip individual. Pentru a elimina informațiile de geolocație, accesați meniul Settings din stânga sus a aplicației Google Photos și activați ,,Remove geo location”. Acest gest nu vă va afecta pe voi în nici un fel, ci doar persoanele care accesează conținutul digital partajat de voi.

Folosiți Google Photos fără o conexiune la internet

Dacă nu sunteți conectați la WiFi și nu aveți o conexiune de date activă, nu înseamnă că nu puteți porni aplicația Google Photos. În cazul în care ați activat funcția Backup and Sync, fotografiile și clipurile realizate cât timp ați fost offline, vor fi sincronizate imediat după ce v-ați conectat la internet. Veți vedea o icoană discretă pe imaginile și clipurile ce așteaptă să fie urcate în cloud. Dacă au trecut câteva săptămâni sau luni de când nu ați mai pornit Google Photos pentru a face un backup, veți fi notificat de către aplicație. Google Photos Story

Transformați-vă fotografiile în colaje

Nu vă obligă nimeni să vă perindați printre colecțiile de imagini adunate de-a lungul anilor printr-un banal swipe. Secțiunea Stories din Google Photos crează albume interactive, cu imaginile dintr-un album postate în ordine cronologică, efecte de tranziție și posibilitatea de a introduce câteva linii de text pentru a crea o poveste. Pentru a începe, trebuie doar să faceți un tap în colțul din dreapta sus pe + în momentul în care aveți fotografii în fața ochilor, să selectați imaginile și clipurile pe care le doriți incluse și să introduceți, opțional, descrieri sau locații. Fotografia de copertă a acestei prezentări interactive poate fi de asemenea particularizată. O poveste – Story poate fi stearsă oricând, fără să afecteze în vreun fel imaginile din interior. Toate poveștile voastre figurează în secțiunea Collections din meniu. Colaje sau animații pot fi realizate în exact aceeași manieră doar că după ce ați apăsat pe + trebuie să optați pentru Animation sau Collage.

Google Photos editare foto

Editați fotografii în deplasare

Dacă nu sunteți în căutarea unor funcții avansate de editare a fotografiilor, dar vreți să aplicați câteva filtre, să le decupați și să vă jucați cu luminozitatea și contrastul lor, aveți această posibilitate. În plus, dacă aveți bifată opțiunea Backup and Sync, modificările voastre se vor propaga pe imaginile salvate în cloud la scurt timp după ce le-ați făcut pe telefon. Deschideți o imagine, faceți click pe creionul din bara de jos și imediat veți avea acces la un set de opțiuni pe care le puteți vedea ilustrate mai sus. Puteți ajusta gama, expunerea și luminozitatea, puteți aplica efecte și nu numai. Pentru a vedea în timp real ce ați schimbat în comparație cu imaginea originală, țineți degetul apăsat pe ecran pentru câteva secunde. La final, confirmați aplicarea modificărilor prin intermediul butonului Save. Modificările vor fi aplicate pe un al doilea exemplar al fotografiei inițiale, iar atât varianta modificată cât și cea originală vor fi prezente în Google Photos. În orice moment puteți șterge versiunea modificată a imaginii dacă nu vă încântă.

De ce ar fi bine să știți aceste lucruri

La ora actuală, Google Photos este aplicația implicită pentru accesarea fotografiilor pe majoritatea dispozitivelor ce rulează o versiune curată de Android. În plus, e bine să știți că respectivul program nu este doar o galerie foto, este o platformă eficientă ce vă asigură că nu veți mai pierde niciodată o fotografie. Au apus vremurile în care vă salvați toată colecția de imagini pe un hard disk extern. Atâta timp cât vorbim de spațiu de stocare nelimitat, singura voastră grijă este să intrați ocazional în Google Photos pe mobil și să vă asigurați că își face în continuare backup la conținut fără intervenția voastră.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail

Viziteaza-ne pe Facebook