Oamenii care dezbracă bicicliști ne arată cum nuditatea online are scop nobil

, 09 Iul, 17:59

Nu îmi plac bicicletele în mod deosebit. Cel puțin nu cele care se află oriunde altundeva în afara sălii de fitness și pe care trebuie să îmi țin echilibrul și să mă feresc de mașini, spre a nu fi strivită. Totuși, îmi place enorm fotografia, mai ales când e integrată în proiecte ieșite din tipare. Și mai ales când se transformă în fenomen social media, cu potențialul de a genera o schimbare socială.

E clar că bicicleta, deși este cel mai ecologic mijloc de transport, nu este și cel mai sigur. În România, interesul pentru această alternativă a mașinii a crescut abia în ultimii ani. Mor anual peste 150 de bicicliști în accidente rutiere, ceea ce reprezintă 9% din totalul deceselor de pe șosele. 

Totuși, pentru că nu ar fi prima oară când social media schimbă percepția asupra lucrurilor pentru mase de oameni, un proiect precum Biciclescu nu numai că ar putea crește popularitatea unui mijloc de transport ieftin și eficient, ci ar putea crește siguranța celor care aleg să circule astfel prin conștientizarea existenței în trafic a lor. Toate astea, într-o manieră inedită.

Recent m-am trezit cu un link către un articol de pe Biciclescu. Acesta (NSFW), mai exact. Aș putea spune că a fost dragoste la primul click și nici că am părăsit site-ul până nu am luat la rând fiecare articol în parte. Dacă nu te deranjează nuditatea, îți va plăcea tot ce înseamnă Biciclescu. Nici măcar nu trebuie să îți placă bicicletele, ci mai degrabă poveștile pe care fiecare om le poartă cu sine, într-un bagaj.

Aici, nuditatea nu are nicio tentă de vulgaritate. Am fost curioasă să aflu de ce sunt dezbrăcați și de ce sunt doar bicicliști. Așa că, după ce am citit mai multe, am hotărât să îi cunosc pe oamenii din spatele acestei idei nu tocmai convenționale. Iar asta pentru că, mai presus de fotografie, îmi plac oamenii care fac ca lucrurile să se întâmple.

Ce urmărește Biciclescu

M-a interesat fenomenul social media în care s-a transformat ceva ce eu am perceput drept o formă pașnică de protest împotriva convențiilor și gândirii colective. Așa am ajuns să mă „infiltrez” la o ședință foto și să îi cunosc pe Ariel, care se definește drept „omul cu cuvintele” și pe Radu, „omul cu fotografia”.

Nu pot spune că am avut parte de un interviu obișnuit, ca la carte, în care reporterul pune o întrebare la care așteaptă un răspuns precis, ci mai degrabă de o discuție liberă, în care oamenii vorbesc pur și simplu despre ceva ce găsesc interesant. Pentru Biciclescu, bicicliștii se dezbracă pentru că vor și pentru că au o cauză în care cred. Vor să înțelegi că sunt oameni și că sunt fragili. După ce a încercat toate modalitățile la îndemâna oricărui cetățean, și anume mers la poliție, primărie și așa mai departe, Ariel a venit cu o idee care poate ajunge mai ușor la oameni. Așa s-a născut Biciclescu.

„Ne-am asumat de la început că o să fie guri rele și guri bune și oameni care nu o să aprecieze nuditatea și nu o să înțeleagă mesajul până la capăt. Oricum, ideea de bază de la care a plecat proiectul a fost să tragem un semnal de alarmă cumva în jurul bicicliștilor, să arătăm că, uite, suntem mulți, și suntem diferiți, și suntem mișto, și suntem fragili”, mi-a spus Ariel, când ne-am așezat la umbră într-un colțișor al terenului.

„Am vrut să avem un fel de protest fără protest, un fel de semnal de alarmă fără să fie nimic dur, printr-o oarecare formă de artă și o poveste. Lupta asumată nu e cu nuditatea, pentru mine s-a născut din dorința de a face ceva în plus pentru bicicliști și biciclete și conceptul de pedalat. Pentru Radu, ca fotograf, motivația e posibil să fie puțin diferită. Încă de când i-am propus proiectul, știam că el e pro-nuditate și caută proiecte care să o implice”, a continuat.

Cum vede publicul promovarea prin nuditate în online

Știind cum reacționează oamenii la ceva mai multă piele la vedere, mai ales în online, l-am întrebat care sunt reacțiile majorității. „Primim comentarii de toate felurile, iar cele jignitoare nu sunt la adresa noastră, ci majoritatea le vizează pe tipele pe care le pozăm și e evident cam de ce texte avem parte. Le ștergem, pentru că, cumva suntem datori să protejăm oamenii care apar în pozele astea. Cât timp nu sunt argumentate și nu au sens, eu fac tot posibilul să scap de ele”. Cât despre cei care asociază nuditatea cu vulgaritatea, sunt și ei destul de mulți la număr, dar după cum mi-a spus Ariel, atât timp cât îți asumi faptul că faci un lucru, nimeni nu îl poate folosi împotriva ta.

„Partea bună e că lumea rezonează. Primesc zilnic mailuri de la oameni care spun că au văzut proiectul și vor să se bage. Iar pentru mine, ăsta e cel mai mare semn de apreciere posibilă, mai mare decât numărul de like-uri și share-uri și așa mai departe. Faptul că există oameni care nu mă cunosc personal și nu îl cunosc pe Radu, dar vin la noi și ne spun că avem un proiect tare și că vor să se dezbrace pentru el, pentru că pur și simplu așa simt”.

Traficul variază în funcție de mai multe lucruri, și de cum prinde în social media, unele personaje prind din prima, altele mai târziu.

Nu e tocmai o noutate faptul că aproape toată lumea folosește Facebook ca instrument de promovare, tocmai datorită nivelului mare de interacțiune și a accesibilității. Totuși, Ariel și Radu nu investesc deloc timp și energie în pagina Biciclescu. „Nu am promovat deloc pagina aia, nu am pus-o nicăieri și chiar mă întreb cum o găsește lumea. M-am simțit motivat să pun articole și acolo când am văzut că oamenii dau like încontinuu. Profilul meu personal are 5.600 de urmăritori și am 5.000 de prieteni și interacțiunea este mult prea mare. Așa că nu avea sens să o cresc pe aceasta. Plus că am și pagina Tribul, care iar are câteva mii de like-uri. Am simțit mai degrabă nevoia să merg pe varianta de newsletter, de oameni care se abonează și atunci când se publică ceva primesc un e-mail”.

Cât despre trafic, pare că oamenii sunt mult mai curioși să vadă bicicliste dezbrăcate decât bicicliști (nu e tocmai un șoc, știu). „A doua zi după ce am publicat-o pe Mădălina, a doua persoană pe care am pozat-o și prima tipă, am avut 10.000 de unici, ceea ce a fost destul de mult. Traficul variază în funcție de mai multe lucruri, și de cum prinde în social media, unele personaje prind din prima, altele mai târziu. Când public pe cineva nou, îmi place să mă uit la câți oameni sunt pe site, și e interesant pentru că, din 100, 10 sunt la ultimul publicat, iar restul sunt pierduți prin site. Dacă nu prinzi acum, pe moment, e bine să știi că oricum ți se va citi povestea”. În ceea ce privește profitul material, Ariel mi-a spus că încă nu există, dar nu exclude posibilitatea de monetizare, pe viitor.

Am o pasiune pentru oameni, iar portretul total mi se pare un portret gol, pentru că hainele sunt o barieră în a cunoaște omul

Cu Ariel, lucrurile sunt destul de clare deja. El este șeful tribului de bicicliști și visează, după cum a scris și pe site, la un București plin de biciclete. În ceea ce îl privește pe Radu, care e fotograf freelancer de ceva timp și a cărui muncă o puteți urmări aici, așa cum era de așteptat, avem de-a face cu o altfel de implicare. Printre primele lucruri pe care mi le-a spus a fost faptul că el se definește drept „fotograf de oameni”, pentru că, simplu, îi plac oamenii și îi vrea surprinși în orice condiție. „Am o pasiune pentru oameni, iar portretul total mi se pare un portret gol, pentru că hainele sunt o barieră în a cunoaște omul”, mi-a spus el.

Cu Radu nu am vorbit despre statistici și social media, ci despre latura artistică a fenomenului Biciclescu. „Ca artist, e o provocare mai mare să pozezi băieți. Asta pentru că relația fotograf-model e foarte importantă și complexă. Atunci când fotografiezi o femeie, relația e, desigur, artistică, dar e și un sâmbure de erotism. Nu cauți doar cu metoda fotografului, ci și cu cea a bărbatului. Există o energie, care, evident, nu se consumă, dar contribuie foarte mult la creativitate. Cu bărbații energia este strict fotografică, rațională”.

De asemenea, pare că Biciclescu vrea să se mențină un proiect onest, despre oameni obișnuiți, fără artificii și ipocrizii. Radu nu procesează fotografiile, decât atât cât o cere minimul necesar. Asta înseamnă câteva modificări de bază ale luminozității și culorilor. Oamenii pe care îi vedeți sunt reali, fără a fi trecuți prin funcțiile minune ale Photoshop, care pot face pe oricine să arate perfect.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail