CES 2015 – Samsung Galaxy S6 va fi prezentat, dar în spatele uşilor închise

, 05 Ian, 08:05

Deşi nu a făcut niciodată lansări importante de smartphone-uri la CES, Samsung s-ar putea să aducă la Las Vegas noul pentru o mică prezentare.

galaxy-s6-metal-shell-640x480

Cum ne-au obişnuit deja în cadrul evenimentelor Unpacked, cei de la Samsung preferă conferinţe dedicate pentru a-şi lansa noile vârfuri de gamă. Din acest motiv, CES nu este neapărat pe lista de priorităţi a producătorului sud coreean. Cu toate acestea, la CES 2015, dacă un raport apărut online zilele trecute se confirmă, oficialii companiei s-ar putea să aducă o versiune de Galaxy S6 pentru a o prezenta, în spatele uşilor închise, partenerilor de afaceri.

O astfel de prezentare în cadru restrâns înseamnă însă că membrii presei nu vor avea acces la noi informaţii oficiale pe marginea următorului Galaxy S. Nici măcar cei prezenţi la respectiva întâlnire nu vor putea să facă publice detalii despre aparat. Din acest motiv, va trebui să mai aşteptăm câteva luni pentru a ne lămuri dacă Samsung va reuşi sau nu să redevină relevant într-o piaţă dominată din ce în ce mai mult de companii chinezeşti. Această informaţie a fost publicată pentru prima oară de cei de la SamMobile, fără a fi înşirate numele partenerilor care vor participa la presupusul eveniment.

Deşi nu ştim dacă are vreo legătură cu varianta de Galaxy S6 care va fi prezentată în spatele uşilor închise la CES 2015, zilele trecute a fost publicată online de cei de la Nowhereelse.fr imaginea de mai sus. Se vehiculează că acestea reprezintă spatele metalic al unui S6. Dacă această componentă va fi prezentă şi în aparatul care va ajunge pe piaţă, acela va fi primul , nu doar o ramă ca în cazul Galaxy Alpha. Merită menţionat că, în trecut, mai multe informaţii ce au ajuns pe internet prin intermediul aceleiaşi publicaţii s-au dovedit a fi adevărate.

În ceea ce priveşte data de lansare pentru noul smartphone high end al celor de la Samsung, Galaxy S6 va ajunge cel mai probabil în lumina reflectoarelor în luna aprilie, deşi anumite surse afirmă că o conferinţă în martie este la fel de probabilă. Cu alte cuvinte, mai trebuie să aşteptăm câteva luni pentru a afla dacă aluminiul va deveni la fel de preponderent în carcasa de la S6, cum este în carcasa de la iPhone 6.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Citeşte şi...

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail