Ce sunt ploile de stele și când pot fi ele văzute cel mai bine?

, 03 Iun, 11:00

Dacă v-ați întrebat vreodată ce sunt ploile de stele, acum ne-am gândit să vă aducem un răspuns cu toate explicațiile științifice pe înțelesul tuturor.

În plus, vă prezentăm și un ‘calendar’ cu cele mai cunoscute ploi de stele pe care le puteți vedea și voi atunci când cerul este senin.

Cu siguranță, încă de când erați mici ați observat cel puțin o dată o stea căzătoare și v-a fascinat apariția ei luminoasă pe cerul nopții. Dacă ați fost mai norocoși sau documentați ați ‘vânat’ chiar o ploaie de stele, mai științific denumită ‘curent de meteori’, pe parcursul căreia puteți vedea obiectele luminoase în mișcare pe cerul nopții cu o frevență mai mare.

Dar, ce sunt ploile de stele mai exact? Atunci când traiectoria Pământului intersectează orbita unor comete, apare fenomenul de ‘ploaie de meteori’ sau ‘ploaie de stele’ în termeni populari. Aceste ‘ploi’ sunt cauzate de fluxuri de corpuri cosmice numite meteoroizi care intră în atmosfera Pământului la viteze extrem de mari.

Deși ‘dâra’ de lumină pe care o lasă pe cer este puternică, în general meteoroizii au dimensiuni reduse, cu diametrul cuprins între 10 și 0,0001 metri, motiv pentru care și ard foarte repede, fără să atingă suprafața Pâmântului.

Ce sunt ploile de stele Perseide și Leonide

Cele mai cunoscute ploi de stele sunt Perseidele și Leonidele. Perseidele sunt asociate cu cometa Swift-Tuttle, care a lăsat de-a lungul orbitei sale un flux de corpuri ce atunci când intră în atmosfera terestră ard. Praful din acest nor lăsat în urma cometei are peste 1000 de ani.

Ploaia de stele Perseide are loc la jumătatea lunii august, apogeul se atinge în data de 12 august, iar ploaia de stele are o rată de aproximativ 1 meteor pe minut.

În schimb, ploaia de stele Leonide  este un roi de meteori format prin trecerea cometei Tempel-Tuttle, care are o perioadă de 33 de ani. Mai exact, o dată la 33 de ani cometa are o traiectorie apropiată de a Pământului pe care lasă o dâră de resturi pietroase ce formează un roi. Ploaia de stele Leonide este vizibilă la jumătatea lunii noiembrie.

O dată la 33 de ani, ploaia de stele Leonide este mai puternică datorită trecerii recente a cometei. Ultima ploaie puternică de stele Leonide a avut loc în 1999, iar următoarea va fi în 2032, atunci când cometa va trece foarte aproape de Terra.

Ce sunt ploile de stele – Calendarul complet al principalelor ploi de stele

Ce sunt ploile de stele Cvadrantide – cunoscute și sub denumirea de Quadratine, sunt ploi de stele active între 1-5 ianuarie. Corpul din care s-au desprins aceste stele căzătoare este asteroidul 2003 EH1.

Ce sunt ploile de stele Lyride – provin din cometa Tatcher și pot fi văzute pe cer cu frecvență scăzută în ultima parte a lunii aprilie. În aceeași perioadă au loc și ploile de stele Pi Puppide.

Ce sunt ploile de stele Eta Aquaride – singurele care pot fi văzute în luna mai, mai exact în prima parte a lunii, și sunt resturi din cometa 1P/Halley.

Ce sunt ploile de stele Arietide – vizibile la jumătatea lunii iunie, ploile de stele Ariteide provin din cometa 96P.Machholz și din complexul de comete Marsden și Karcht. Și ploile Bootide de iunie pot fi văzute la sfârșitul aceste lunii.

Ce sunt ploile de stele Delta Aquaride de sud – provin tot din complexul de comete Marsden și Kracht, la fel ca ploile de stele Arietide, și pot fi văzute în ultima parte a lunii iulie, la fel ca ploile de stele Alpha Capricornide.

Ce sunt ploile de stele Kappa Cygnide – deși au o frecvență mai scăzută, ploile de stele Kappa Cygnide se desfășoară la jumătatea lunii august, la fel ca Perseidele, însă provin din planeta minoră 2008 ED69.

Ce sunt ploile de stele Kappa Aquaride – provin din resturile asteroidului 4179 Toutatis și se desfășoară între 8 și 30 septembrie.

Ce sunt ploile de stele Orionide – au loc în a doua parte a lunii octombrie și provin din cometa 1P/Halley. Tot în octombrie, la începutul lunii au loc Draconidele.

Ce sunt ploile de stele Tauride de sud și de nord – Tauridele de sud pot fi văzute pe cer în prima parte a lunii noiembrie și provin din cometa 2P/Encke, iar Tauridele de nord apar abia spre jumătatea lunii noiembrie, la fel ca Andromedidele. În luna noiembrie, atracția cea mai mare este pentru Leonide, care sunt vizibile spre sfârșitul lunii.

Ce sunt ploile de stele Geminide – se presupune că Geminidele sunt rămășițe ale unei comete stinse numită Phaethon. Meteorii din acest roi sunt în mișcare lentă și pot fi observați ăntre 7 și 17 decembrie. În ultima parte a lunii decembrie pot fi observate și Ursidele care provin din cometa 8P/Tuttle.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail