Carcasa modulară care îți transformă telefonul într-unul mai bun și mai interesant

, 05 Mai, 17:50

După telefonul modular Project Ara, o nouă companie vrea să aducă în atenția publicului carcasa modulară. Dar cum ar putea aceasta îmbunătăți dispozitivele?

Nexpaq este o nouă campanie pe Kickstarter care vrea să creeze carcasa modulară pentru smartphone-uri. La fel ca și Project Ara, o inițiativă relativ similară a celor de la Google, Nexpaq se bazează pe diverse module care vă pot îmbunătăți telefonul în diverse moduri. Mai mult decât atât, aceasta este construită atât pentru telefoanele cu Android, cât și pentru cele cu iOS. Până la acest moment, singurele modele care pot suporta Nexpaq sunt iPhone 6, Samsung Galaxy S6 Edge și Samsung Galaxy S5.

Până la acest moment, există nu mai puțin de 12 module care pot funcționa alături de Nexpaq. Prin funcțiile oferite de acestea se numără cea de termometru, cea de cititor de carduri și cea de stick USB. Într-o carcasă încap șase module în același timp, toate acestea fiind accesibile prin intermediul aplicației Nexpaq. De asemenea, modulele sunt interschimbabile, indiferent de platformă. Astfel, un posesor de iPhone poate împrumuta modulele sale Nexpaq unui deținător de telefon cu Android.

Scopul inițial al campaniei a fost de a strânge 50.000 de dolari. Cu 24 de zile înainte de finalizare, însă, s-au acumulat mai mult de 100.000 de dolari. Pentru mai multe informații în legătură cu Nexpaq, puteți vizita pagina oficială a campaniei pe Kickstarter.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail