Arată foarte bine, dar Galaxy S6 Edge este imposibil de reparat

, 08 Apr, 06:11

Ca de fiecare dată, după o lansare oficială a unui gadget, cei de la iFixit nu au ezitat foarte mult până să demonteze piesă cu piesă un

Cu un design original şi o performanţă foarte bună, Edge este un smartphone foarte uşor de lăudat. Nu doar că arată foarte bine, dar şi imortalizează nişte imagini de o calitate remarcabilă. Din păcate, pentru că nici un telefon nu este perfect, trebuie să aveţi în vedere şi cât de uşor se poate repara în cazul unui defect hardware.

După cum am învăţat de la Apple în ultimii ani, adoptarea sticlei şi a metalului pentru construcţie, vine în egală măsură cu avantaje şi dezavantaje. Avantajele sunt estetice, în timp ce părţile negative ţin de gradul de dificultate sporit al reparaţiilor. Odată cu lansarea noului Galaxy S6 Edge, exact aceleaşi particularităţi ajung în portofoliul Samsung.

Ca urmare, când cei de la iFixit au trecut prin procedura lor obişnuită de dezasamblare, nu au fost neapărat surprinşi de faptul că un S6 Edge este aproape imposibil de reparat în confortul căminului. Există câteva tutoriale pentru a-l desface şi cei de la iFixit au publicat unul pe pagina lor web, dar nota 3 din 10 dată aparatului este menită să vă descurajeze să încercaţi. Aproape orice problemă legată de noul vârf de gamă al gigantului sud coreean se rezolvă mai degrabă într-un service autorizat.

Nici măcar bateria, care în trecut era foarte uşor de înlocuit la un smartphone Samsung, nu mai poate fi schimbată cu uşurinţă, deoarece este lipită.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail