Un nou iPhone cu o diagonală de 5,5 inci? Posibil.

, 15 Apr, 09:50

Toamna se numără bobocii, atât în ograda fermierului, cât și în portofoliul multor producători de dispozitive mobile, ca Apple cu noul său iPhone.

Apple iPhone

Isteria este deja la locul ei, de la începutul anului se speculează pe această temă, ca în fiecare an, de altfel. Apple va lansa un nou iPhone în toamnă și, chiar dacă face acest lucru an de an, de ceva vreme deja lumea se pare că nu se mai satură de produsele acestei companii. Au și motive întemeiate, desigur. Ultimele vești vin de la analistul Ming Chi Kuo de la KGI Securities, care prezice că Apple va lansa noile smartphone-uri în cel de-al treilea trimestru al acestui an și vor include un model de 4,7 inci și unul de 5,5 inci. Aproape orice producător, chiar și Apple lansează un dispozitiv la cel puțin șase luni, așadar nu ar fi vești prea importante dacă nu s-ar discuta de un nou design, așa cum se întâmplă o dată pe an.

Industria dispozitivelor mobile, smartphone-uri mai exact, a stagnat de la o vreme, lupta ducându-se doar în specificații și o mulțime de elemente aproape inutile. Dacă Apple reușește să vină cu un nou design, care să fie atât revoluționar cât și util, ar putea crește din nou în ochii utilizatorilor. Competiția este acum mai acerbă decât a fost acum 3-4 ani, iar producătorul va avea nevoie de aceste noi dispozitive pentru a readuce elementul inovativ în discuție.

Desigur, se vorbește și de o nouă serie de laptopuri ultrasubțiri și mici, precum și de un upgrade major al legendarului Apple TV. Vom vedea ce și cum în doar câteva luni.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Citeşte şi...

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail