De vorbă cu românul care și-a vândut afacerea către Facebook cu jumătate de miliard de dolari

, 10 Iul, 14:53

În fiecare joi, Adevărul Live aduce cele mai importante nume din domeniul tehnologiei pentru o dezbatere despre viitorul industriei și nu numai. Astăzi, Sergiu Biriș, fondator Zonga, Trilulilu și LiveRail a vorbit despre cum vinzi o afacere către Facebook cu 500 de milioane de dolari.

Screen Shot 2014-07-10 at 14.47.19

Sergiu Biriș a menționat că ”Este un sentiment incredibil să vinzi compania către Facebook. Mă bucur foarte tare pentru această realizare. Mă bucur și pentru Andrei Dunca și echipa lui. Ei au fost mai implicați la nivel operațional în acest business. E un sentiment incredibil”.

Biriș explică succesul LiveRail:  ”Compania a fost fondată încă de când Youtube experimenta cu reclamele pentru video. LiveRail și-a propus să creeze o tehnologie prin care publisherii să poată introduce foarte rapid reclame pe conținutul lor video. La momentul acela nu exista o astfel de tehnologie, era un pionier pe această piață. În timp, echipa s-a adapatat și și-a îmbunătățit atât tehnologia, cât și modelul de business, bătându-se direct la număr de afișări cu Google, sau alți giganți”.

„Advertisingul video era foarte-foarte la început. Inițial, bugetele de publicitate mergeau către bannere și reclame clasice. În timp, zona de video s-a dezvoltat mult mai tare și putem vedea că tot mai multe bugete merg spre zona asta, e o zonă foarte fierbinte”, a declarat Biriș.

Poți lupta cu YouTube?

„Poți să crești pe această piață. Intrarea Youtube în România pentru noi a fost benefică pentru că un gigant ca Google aduce și o doză mare de educare a publicului în ceea ce privește conținutul video și reclama video. Asta înseamnă că a crescut foarte mult zona de monetizare video”, crede Biriș.

„Planul local e secretul. Încercăm să abordăm altfel de direcție decât Youtube. În zona de flexibilitate avem un avantaj, pentru că putem fi mai rapizi în crearea de conținut special pentru advertiseri. De asemenea, urmează să ne lansăm aplicațiile pentru iOS și Android. Avem o altfel de comunitate decât Youtube, o comunitate care interacționează altfel. Sunt zone în care ne putem dezvolta fără să ne uităm peste umăr că e Youtube în spatele nostru”, spune Sergiu Biriș.

Citește mai mult:  Succesul românilor cu viziune care au vândut LiveRail la Facebook

„Nu plecăm de la 0, avem 600 de mii de utilizatori unici pe lună. E o creștere puternică. Cred că putem face foarte multe pe zona de mobile. Am arătat asta și cu Zonga. Pe Zonga, 60% din ascultări se fac de pe mobil sau tabletă”, a menționat fondatorul Zonga.

Sergiu Biriș menționează că viitorul constă în crearea unor show-uri pe Trilulilu:  “Ne concentrăm pe partea de advertising și încercăm să aducem niște proiecte speciale pe partea de conținut. Lucrăm la două concepte de show-uri pe care să le aducem pe piață. Am mai încercat asta acum vreo trei sau patru ani, dar atunci eram un pic în fața pieței. Acum că a venit Youtube și a arătat că acest model poate să funcționeze, am zis să mai încercăm și noi. Pe zona de mobile putem aduce formate mai inovatoare”. Trilulilu vrea să lanseze un show în zona de cooking, unul în zona de parenting. Dacă cele două idei vor funcționa, vor merge și în alte direcție. Trilulilu produce aceste show-uri, de la branding, producție la concept.

Viitorul Zonga

”Dorim să extindem Zonga la nivel internațional. Avem prezență în Spania și explorăm direcțiile și în alte țări. La urma urmei, cred că România va fi o piață de test și Zonga va deveni un produs internațional. Cred că exită mult potențial, mai ales dacă te gândești că în Europa de Est mai există două sau trei produse. În plus, noi fiind o echipă mică, avem o flexibilitate foarte mare și putem dezvolta mai rapid. Ne gândim să fie o inițiativă de genul white label, adică să avem, în alte țări, produse sub alt brand, powered by Zonga. Partenerii ne susțin și vor să facă din Zonga un succes story”, a spus Biriș.

Citește mai mult: Cine este clujeanul care a fondat o firmă vândută către Facebook

Sfaturi pentru antreprenori

În primul rând, trebuie să te desprinzi de un loc de muncă și să faci primul pas. În al doilea rând, trebuie să uiți de faptul că la început ai nevoie foarte mulți bani. Nu e așa. Ai nevoie de oameni foarte buni, dispuși să se implice. Cred foarte mult în ideea asta, în care fiecare membru are o parte din business. După ce dezvolți ceva și începe să funcționeze și poți să arăți că ai o bază, că ai făcut cinci oameni să plătească un euro, te duci să prezinți produsul către investitori. O idee simplă nu valorează foarte mult, o idee pusă în practică poate să aibă valoare. Și dacă dai greș, nu contează, mergi mai departe!”, crede Biriș.

De asemenea, el a menționat că mulți bani la început înseamnă relaxare și dispariția motivației de a face ceva.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Citeşte şi...

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail