02 iul. 2014 | 10:31

Google și ofensiva în streaming: cumpără serviciul care știe mereu ce vrei să asculți

ACTUALITATE
Google și ofensiva în streaming: cumpără serviciul care știe mereu ce vrei să asculți

Google pregătește un serviciu de muzică pentru YouTube și în completarea strategiei cumpără o nouă companiei. Se numește Songza, iar prețul ajunge la câteva zeci de milioane de dolari. 

AndroidL-3170 google

Lupta între giganții tehnologici din SUA pare să se dea în domeniul muzicii, în 2014. Apple a cumpărat Beats Electronics, la pachet cu serviciul său de muzică, servicii precum Spotify și Pandora au crescut foarte mult, iar Google încearcă încă de anul trecut să aibă succes, cu Play Music și acum pregătește un serviciu similar pentru YouTube. Odată cu achiziția Songza, Google își întărește poziția pe această piață în creștere. De ce însă Songza?

Acest serviciu folosește informații despre utilizator și contextul în care acesta ascultă muzică pentru a determina cele mai bune playlist-uri, într-un anumit moment. Totodată, playlist-urile sunt „asamblate“ de diverși DJ și redactori ai unor reviste de profil, cum ar fi cei de la „Rolling Stone“. Diferența între Songza și alte servicii, am numit și mai sus câteva, e că se folosește oameni pentru a stabili ce muzică ar fi potrivită pentru utilizatori și nu lasă în seama unor algoritmi.

Mai mult, precum Google, Songza se folosește foarte bine de „big data“, având o cantitate impresionantă de informații despre gusturile oamenilor, ce se ascultă într-un anumit moment al zilei, ce preferă când plouă ori e cald sau ce doresc utilizatorii în funcție de locul în care se regăsesc. Google, prin serviciile sale, poate „turna“ și mai multe informații în acest produs pentru a-l face mai agreabil și mai pe gustul oamenilor, scrie TechCrunch.

The New York Times“ notează că prețul plătit de Google ar fi undeva la 39 de milioane de dolari. TechCrunch menționa suma de 15 milioane de dolari, dar nu există o confirmare de la niciuna dintre părțile implicate. Se poate ca suma să fi fost mai mare, decât cea inițial oferită, pe măsură ce Songza a primit mai multe oferte de la alte companii.

Muzica nu mai e în eter, ci pe net

Serviciile de music streaming au explodat în ultimii ani, pe măsură ce viteza la Internet a crescut și dispozitivele mobile s-au înmulțit. Există și în România un astfel de produs, se numește Zonga. Google e cert că are bani să crească pe această piață, dar rămâne de văzut dacă, folosind YouTube, Songza și alte servicii pe care le deține, poate să treacă în față unor jucători mai vechi.

Am vorbit cu fondatorul Trilulilu despre muzica pe bani şi de ce ar plăti-o românii: În loc de 5 melodii, poţi avea milioane

Noua companie cumpărată are 5,5 milioane de utilizatori activi și cei mai mulți plătesc un abonament de aproape un dolar pentru a nu vedea reclame în aplicație. Spre comparație cu milioane plătite de Google, Apple a cumpărat Beats cu aproape 3 miliarde de dolari  – 2,6 miliarde cash și alte 400 de milioane în acțiuni, dar nu a luat doar Beats Music, ci și divizia hardware.

„Songza a construit un serviciu foarte bun, bazându-se pe contextualizarea informațiilor despre utilizatori și prin playlist-uri create de oameni pentru a oferi muzica potrivită oricărui moment. Nu plănuim schimbări imediate (…). În următoarele luni vom explora modalitățile de integrare Songza în Google Play Music. De asemenea, analizăm posibilitățile de a folosi serviciul în YouTube și alte produse Google“, se arată într-un comunicat transmis de Google.

Scrie despre lucruri serioase care enervează oameni neserioși. vezi toate articolele