Qualcomm lanseaza noi procesoare: Snapdragon 800 si Snapdragon 600

, 08 Ian, 17:25

Qualcomm anunta doua noi procesoare care ar trebui sa ii garanteze dominatia pe piata smartphone-urilor si anul acesta.

Qualcomm Snapdragon 800

In cazul in care nu stiti deja Qualcomm si ale sale procesoare Snapdragon S4 Pro au dominat atat in preferintele producatorilor cat mai ales ale utilizatorilor cand vine vorba de telefoanele anului 2012. Atat de multi si le-au dorit incat unele terminale nu au reusit sa raspunda cererii din piata, a se vedea povestea cu HTC One S.

Era oarecum de asteptat ca cei de la Qualcomm sa isi pregateasca platformele hardware in asa fel incat sa faca cartile si anul acesta. Anuntul nu a intarziat deloc, iar producatorul a lansat doua noi procesoare in cadrul CES 2013: Snapdragon 800 si Snapdragon 600.

Ce aduc nou? Foarte simplu: mai multa performanta! Varful de gama va fi Snapdragon 800, un SoC format dintr-un procesor quad core la 2,3 GHz si un procesor grafic Adreno 330 (care ar fi cu aproximativ 50% mai rapid decat actualul Adreno 320 regasit pe Nexus 4). Daca inca nu sunteti convinsi de boost-ul de performanta, aflati ca minunatia va putea sa decodeze continut multimedia 4K la 30 fps.

De cealalta parte ceva mai „linistitul” Snapdragon 600 se adreseaza smartphone-urilor mid-range cu un procesor dual-core la 1,9 GHz si un GPU Adreno 320 cu o viteza usor crescuta fata de cel regasit in seria S4 Pro.

Ambele procesoare sunt construite conform procesului pe 28 nm, ceea ce le asigura o eficienta termica si energetica de invidiat. Mai mult decat atat noile SoC-uri vor integra functii precum LTE, Wi-Fi 802.11ac si suport pentru memorii LP-DDR3 la 800 MHz cu o largime de banda de 12,8 GB/s.

Qualcomm Snapdragon

Chipset-urile din seriile S1-S4 au suferit un rebranding si vor fi inlocuite cu denumirile de Snapdragon 200 si 400. Snapdragon 800 si 600 sunt asteptate sa ajunga pe piata in a doua jumatate a acestui an.

Urmeaza sa vedem care dintre producatori vor alege sa le foloseasca si mai ales in ce smartphone-uri monstru? La asa o putere de procesare nu mai incape indoiala ca vom avea parte de terminale cu specificatii si functii de invidiat pe tot parcursul lui 2013.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Citeşte şi...

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail