07 ian. 2021 | 18:20

Viorica de la Clejani e disperată să nu își piardă soțul. La ce a decis să recurgă cât mai curând

Monden
Viorica de la Clejani e disperată să nu își piardă soțul. La ce a decis să recurgă cât mai curând
Ce vrea să facă Viorica de la Clejani pentru a nu-l pierde pe Ioniţă

Deşi este împreună cu Ioniţă de aproape trei decenii, Viorica de la Clejani e disperată să nu își piardă soțul. Cântăreaţa a decis să apeleze la un gest incredibil pentru ca tatăl copiilor săi să o iubească în continuare.

Viorica de la Clejani, o nouă schimbare de look

Noul an aduce schimbări de look pentru Viorica de la Clejani care pare disperată să nu își piardă soțul. Deşi formează unul dintre cele mai îndrăgite cupluri şi sunt împreună de peste 29 de ani, artista nu mai pare foarte sigură de sentimentele lui Ioniţă pentru ea.

Astfel, cântăreaţa a decis să apeleze la ajutorul unor medici esteticieni pentru a face câteva îmbunătăţiri în ceea ce priveşte aspectul său. În primul rând, aceasta doreşte să îşi micşoreze stomacul pentru a slăbi, apoi să îşi opereze guşa.

”Abia aștept să treacă pandemia pentru că prima dorință ar fi să slăbesc. Vreau să îmi tai stomacul, că am ținut tot felul de diete și degeaba, ba slăbesc, ba mă îngraș. Vreau să îmi scot gușa, să îmi scot din sâni. Fără gușa de purcică arăt ca o puștoiacă de 20 de ani. Asta mă strică. Eu nu sunt așa grasă, doar că am puțină burtă, dar față o am frumoasă.

Vreau să fac niște schimbări că o să-mi pierd bărbatul. Vreau să arăt ca o gagică faină, bombă să fiu”, a spus Viorica de la Clejani, la Kanal D.

Ioniță de la Clejani, însă, nu este deloc încântat de dorinţele iubitei sale soţii.

”Niciodată nu va avea nevoie de operații estetice”, a spus artistul.

Margherita de la Clejani, împătimită a intervenţiilor estetice

După ce şi-a modificat aspectul fizic în nenumărate rânduri, fiica celebrilor cântăreţi de la Clejani a vorbit şi despre pasiunea pe care o are pentru tatuaje.

“Sunt o mare fană a tatuajelor. Iubesc foarte mult tatuajele și m-am decis să tatuez câte o părticică din corpul meu, pentru că mă reprezintă. Îmi place și e ceva care este real, autentic.

Sunt excentrică. Fiecare tatuaj în parte are o simbolistică. De exemplu, ”rockstar”. Îmi place foarte mult rock-ul mai nou și face parte din mine și am decis să-mi tatuez asta. Toate ideile de tatuaje pe care le am îmi vin așa de undeva. Intenționez să-mi fac și pe mână un tatuaj. Sunt o fire excentrică”, a spus Margherita de la Clejani.

Pe lângă implanturile mamare, tânăra este injectată cu acid hialuronic în buze, pomeți şi în frunte. De asemenea, are o operaţie la nivelul nasului.