După ce s-a pregătit intens în Dubai pentru startul noului an competițional, sărbătorile de iarnă au sosit și relaxarea odată cu ele. Cum a petrecut și ce veste a primit tenismena de Crăciun? Primele imagini publice.
Înainte ca sărbătorile de iarnă să pună piciorul în prag, Simona Halep s-a pregătit intens în Dubai pentru startul noului an competițional. La începutul lunii decembrie, românca a petrecut puțin timp în Emiratele Arabe, unde, pe lângă munca, s-a bucurat și de frumusețile locului. A vizitat împrejurimile și, lucrul de care au fost surprinși fanii, a îmbrăcat și portul local. Sportiva nu a fost singura prezentă în acea perioadă în Emirate. Plaiurile au fost vizitate și de franțuzoaica Kristina Mladenovic, alături de care Halep a susținut antrenamente. Îndeaproape româncei i-a fost și Darren Cahill, dar și noul antrenor al ei, Artemon Apostu-Efremov.
Cum Crăciunul a bătut la ușă, Simona s-a întors în țară pentru a fi aproape părinților. Acasă a așteptat-o o surpriză din partea lor, ce poartă numele Ștefan Hrușcă, celebrul colindător maramureșean. Îndrăgitul solist se întoarce în România din Canada de Nașterea Domnului pentru a-și încânta publicul cu colinda sa. Cu ajutorul părinților lui Halep, de această dată nu a mai avut ca fundal vreo sală de spectacole, ci chiar casa sportivei.
Hrușcă a fost filmat, pozat și postat de tenismenă în timp ce le ura toate cele bune de sărbători. Însă, înainte de a fi colindată, Halep a publicat o imagine, din seria celor de Crăciun, în care se afla alături de partenerul ei, Toni Iuruc, în fața bradului frumos împodobit.
În descrierea fotografiei, fanii le-au dorit toate cele bune. Printre ei s-a numărat și Mihaela Rădulescu, care le-a dorit viitorilor miri Crăciun liniștit. ”Crăciun frumos și liniștit, ție, familiei tale și echipei tale!”, le-a scris prezentatoarea de televiziune.