În urmă cu cel puțin 8 ani, două din vedetele îndrăgite ale momentului formau un cuplu inedit în cadrul unui show de televiziune, cunoscut sub numele de „Dansez pentru tine”, difuzat de PRO TV. Postul Național de Televiziune, prin canalul său TVR 2, a fost și este în căutare de emisiuni și formate prin care să-și recâștige parte din audiențe. Un astfel de demers era anunțat anul trecut, cu Marina Almășan aflată la cârma unei noi emisiuni, „Rivalii”, iar noul format se baza pe prezența în platou a unui juriu, deci și pe serviciile lui Dan Helciug și a actriței Emilia Popescu, numai că….
Emilia Popescu și Ștefan Bănică Jr. erau deja un cuplu consacrat de cuplete, spectacole de teatru și momente artistice, iar prezența lor în acest show garanta succesul. Ulterior cei doi dispăreau de pe mici ecrane în această formulă, odată cu terminarea proiectului „Dansez pentru tine”, dar TVR 2 anunța revenirea actiței, alături de Dan Helciug, într-un nou proiect propus de Marina Almășan, și totul mergea ca pe roate, până de curând când Impact.ro a aflat care este actuala stare de fapt:
„Emisiunea nu va mai avea juriu. Fiecare se va întoarce la locul lui, toți membrii juriului au fost alegerea Marinei Almășan, ei erau colaboratori, nu aveau treabă cu postul public de televiziune”, declara o sursă din cadrul emisiunii pentru Impact.
Vezi și: Marina Almășan, umilită de TVR după 30 de ani de carieră. Ce lovitură i se pregătește
Printre cei ofertați de a reveni pe micul ecran în acest nou format era și Emilia Popescu, care ar fi trebuit să apară în cadrul emsiunii, alături de Dan Helciug, din postura de jurat. Ar fi fost o revenire importantă pentru actriță după o pauză de 8 ani, petrecută așa cum spuneam, la Pro TV, alături de Ștefan Bănică jr.
Dar, din cine-știe ce considerente, producătorii TVR 2 au decis să renunțe la formatul emisiunii cu jurați, iar Emilia Popescu, într-un interviu acordat în exclusivitate colegilor de la Impact.ro, face dezvăluiri despre ce ar fi trebuit să se întâmple la TVR 2 și dacă va mai reveni alături de bunul ei prieten pe micile ecrane:
„Viața merge înainte, eu sunt la repetiții la teatru. Am proiectele mele, despre care, din superstiție, voi vorbi abia când se concretizează, mai ales că tot apar fel de fel de lucruri care nu țin de noi”, a declarat Emilia Popescu, exclusiv pentru Impact.ro.
Cu alte cuvinte, fără prea multe explicații, TVR 2 a renunțat la serviciile lui Dan Helciug și a actriței Emilia Popescu.
Pe de altă parte, deși are proiecte în teatru, vedeta nu exclude, ba chiar și-ar dori, o revenire pe micile ecrane, dar în anumite condiții și, de ce nu, chiar alături de prietenul ei de o viață, Ștefan Bănică jr. În același interviu pentru colegii de la Impact, actrița mai spune că nu ar avea ce să caute într-o emisiune unde vulgarul, penibilul și calitatea îndoielnică ar fi principala caracteristică:
„Amândoi ne-am dori și ne-am dorit întotdeauna un proiect tv împreună. Ar fi foarte frumos să se mai întâmple. Revederea în televiziune a fost una foarte frumoasă.
Cu emoții mari, dar a avut un impact foarte bun și ne-am bucurat. Suntem un cuplu din anii ‘90, nu de la Dansez, acum avem un spectacol împreună în regia lui Horațiu Mălăele, la Teatrul de Comedie.
Pentru mine, întotdeauna e important contextul și cine mai e. Dacă e fără vulgarități, fără lucruri cu care nu rezonez, mă duc”, a mai declarat Emilia Popescu, exclusiv pentru Impact.ro.
Dacă se va întâmpla sau nu ca Emilia Popescu, alături de Ștefan Băncă jr., sau Dan Helciug, sau în orice altă formulă, să apară iar pe micile ecrane, rămâne doar timpul să hotărască, dar cei care o iubesc și o apreciază pentru calitățile actoricești o pot căuta pe scenele teatrului românesc.