24 iun. 2022 | 20:11

Vedeta de 60 de ani din România care ia numai note de 10 și de 9 la facultate. I-a impresionat pe toți EXCLUSIV

Monden
Vedeta de 60 de ani din România care ia numai note de 10 și de 9 la facultate. I-a impresionat pe toți EXCLUSIV
Vedeta de 60 de ani de la noi care învață perfect la facultate

Actrița Magda Catone, sau „doamna Detergent”, cum a rămas cunoscută publicului după ce a fost protagonista celei mai longevive reclame difuzată în România, nu a luat nicio notă sub 9, în sesiune. Imediat după ce a terminat de susținut examenele, actrița a plecat la Brașov, pentru o reprezentație la teatru.

Vedeta de la noi care a impresionat pe toată lumea: ia numai note de 9 și 10 la facultate

Magda Catone a decis ca la 63 de ani să urmeze și cursurile facultății de Teologie. În ultimii ani, deși programul de la teatru, cu repetiții și spectacole îi ocupă destul de mult timp, pe lângă faptul că are o carieră și-n politică, Magda Catone s-a apropiat foarte mult de biserică.

Mai mult, de câțiva ani, actrița cântă și recită benevol alături de preotul paroh, la biserica din Batiștei. Recent, „doamna Detergent”, cum a rămas cunoscută publicului după ce a fost protagonista celei mai longevive reclame difuzată în România, a terminat cu brio sesiunea de examene de la facultate, reușind să nu ia nicio notă sub 9.

„Am vreo două note de 9 și sper ca la celelalte trei examene la care nu s-au dat încă rezultatele, să iau 10. În orice caz, e o sesiune care se termină cu bine. Am fost la toate examenele. Nu am fost dedicată, la cât timp am avut să învăț”, a declarat aceasta pentru playtech.ro.

De la examen, direct pe scenă

La doar o zi după ce a terminat sesiunea de examene, Magda Catone și-a făcut bagajele și a plecat la Brașov.
„Am spectacol. Ultimul va fi pe 3 iulie. Așa e la mine, slavă Domnului, sunt sănătoasă și mă ține Dumnezeu să le pot face pe toate”, a completat aceasta.

Pe ultima sută de metri cu organizarea festivalului „Șerban Ionescu”

În ciuda faptului că este ocupată cu reprezentațile sale de la teatru și totodată este și studentă la Teologie, Magda Catone se află în febra pregătirilor pentru festivalul care poartă numele regretatului său soț, Șerban Ionescu.

Actrița trebuie să facă rost de bani, pentru ca totul să se desfășoare în cele mai bune condiții. A acoperit o parte din cheltuieli, dar mai e nevoie de încă o sumă de aproximativ 20.000 de euro.

„Mai avem vreo două săptămâni, mai trebuie sponsorizări, barter-uri, parteneriate, aceasta e regula de aur. Unele sunt rezolvate, altele sunt în așteptare. Dorința mea e să ieșim pe plus. Tot ce vom câștiga, vom împărți, important să nu aducem de acasă.

Voi face un drum pe litoral, să văd ce mai e de rezolvat. Sunt cifre mici, avem vreo 10.000 de euro adunați, ar mai trebui măcar vreo 10.000, dar lumea spune că nu sunt bani, că așa sunt vremurile. Dacă vom avea sponsori, câștigătorilor le putem da un buget, cum se practică în lumea largă, facem oferta de premiu pentru realizarea unui film, ca să-i motivăm și să-i stimulăm.

Îi mulțumesc lui Dumnezeu și ministrului Culturii, care a înțeles demersul nostru, că nu sunt singură în echipă. Eu am înființat această Asociație și mă bucur că am avut gândul ăsta, pentru că nu aveam o entitate prin care să pot să mă manifest și acum, având această bază, reușesc să fac această a treia ediție a festivalului”, ne-a mai spus actrița.

Digisport.ro
Frumusețea noului format Champions League: Celtic pe 2, Barcelona pe 23! Clasamentul complet după prima etapă
Stirile PROTV
Dunărea a inundat Budapesta și încă nu a ajuns viitura maximă. Orban: „Ne-am pregătit pentru un nivel al apei de 9 metri”
PlaySport
Apariție INCREDIBILĂ a Iriney Shayk! Cum a fost surprinsă pe stradă fosta lui Cristiano Ronaldo
Ego.ro
Cine este tatăl copilului Ancăi Dumitra? Diferența de vârstă imensă dintre cei doi
ProActual
Afacerile în care David Popovici vrea să investească: „Mi-ar plăcea și mi-aș dori”! Cum vrea să-i ajute pe români
EVZ.ro
Pensie de nabab în România. Câștigă mii de euro lunar
Spynews.ro
Descinderi acasă la Nuțu Cămătaru! Au fost găsite maimuțe, păsări răpitoare, cangur și alte exemplare exotice
PRO TV
Ce tratament pentru cancer ar fi urmat Kate Middleton, pe ascuns, în Statele Unite. ”Nu a fost chimioterapie”. Familia Regală neagă tot
Adevarul
Președintele CCR, Marian Enache, s-a căsătorit la 70 de ani. Ce funcții importante ocupă noua sa soție
BZI.ro
Voluptoasa Maria Tebieș, de la Insula Iubirii, a spus cum vrea să fie viitorul iubit! Ispita nu a fost încântată nici de Dany Boy și nici de Cornel
Sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Viva.ro
Ce se observă pe chipul Biancăi Drăgușanu când renunță de tot la machiaj! Chiar ea a recunoscut că e grav
Parteneri
Adevărul despre dispariția gemenilor din Târgu Jiu. Tatăl celor doi copii a spus totul despre adolescenți
Redactia.ro
Cine are prioritate într-o astfel de intersecție. Puțini șoferi cunosc răspunsul corect
Click.ro
O femeie care primea zilnic peste 100 de apeluri cu număr ascuns a descoperit că cel care o suna era soțul ei. Explicația bărbatului
Digi24
S-a aplecat și S-A VĂZUT TOT: Corina Bud, FĂRĂ lenjerie! Fanilor nu le-a venit să creadă că a apărut AȘA
Vocea.biz
Cum a aflat Victor Slav că iubita lui, Selina, l-a înșelat. S-a întâmplat înainte de Asia Express!
Unica.ro
Soarta misterioasă a aurului lui Ceaușescu. Ce s-a întâmplat cu o avere colosală
EVZ.ro
Bogdan de la Ploiești a anunțat despărțirea de Cristina Pucean! „Nu a fost vorba de trădare, înșelat”. De ce ar fi ajuns la separare din nou
Spynews
Planeta ia foc! A început un nou război. Ordinul de atac a venit deja azi, 19 septembrie
Capital.ro
Ea are 27 de ani, el are 57 și tocmai au anunțat că vor deveni părinți: „Mama te așteaptă…”. Vedeta abia a divorțat anul trecut
Avantaje
TRUMP scoate ATU-UL campaniei! ÎNTÂLNIREA surpriză care îl va ÎNFURIA pe PUTIN
Mediaflux
Descinderi acasă la Nuțu Cămătaru! Au fost găsite maimuțe, păsări răpitoare, cangur și alte exemplare exotice
Spynews.ro
Zodii ale căror vieți se îmbunătățesc semnificativ înainte de sfârșitul lunii septembrie 2024. Succesul bate la ușa lor
Realitatea.net
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa, într-o ipostază emoționantă
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro