Centrul pentru Strategii din Ucraina vine cu un avertisment îngrijorător pentru Europa. Președintele rus ar fi pregătit să desfășoare arme nucleare în Crimeea. Potrivit Alinei Frolova, director general al Centrului pentru Strategii de Apărare, armata rusă a trimis o unitate specială în peninsula Crimeea. ,,Rachetele rusești pot ajunge din Crimeea în orice capitală europeană. Influența amenințării rusești se resimte în Marea Caspică, Marea Baltică și Marea Mediterană”, a menționat aceasta.
Vladimir Putin ar putea fi pregătit să desfășoare arme nucleare tactice în Crimeea, arată Centrul ucrainean pentru strategii de apărare. Potrivit Alinei Frolova, director general al Centrului pentru Strategii de Apărare, armata rusă a trimis o unitate specială în peninsula Crimeea.
Unitatea în cauză este responsabilă pentru deservirea obiectivelor nucleare, inclusiv a armelor nucleare strategice. Alina Frolova a mai spus în cadrul unei conferințe de presă că în Crimeea există toate semnele desfășurării de arme nucleare tactice rusești.
Ea a menționat: „Rachetele rusești pot ajunge din Crimeea în orice capitală europeană. Influența amenințării rusești se resimte în Marea Caspică, Marea Baltică și Marea Mediterană”.
Ucraina a aderat la Tratatul de neprofilare a armelor nucleare. Sursa citată a adăugat și că intenționează să elibereze peninsula de astfel de tipuri de arme.
,,Toate instalațiile care au fost restaurate în scopul depozitării, dislocării și utilizării armelor nucleare trebuie să fie transferate la un alt mod – fie scoase de la naftalină, fie utilizate în alt scop”, a adăugat ea.
Intențiile președintelui rus vin la doar o zi după anunțul în privința riscului crescut de scurgeri radioactive de la centrala nucleară Zaporojie.
Ministrul rus al Apărării și mâna dreaptă a liderului rus a oferit mai multe declarații după tensiunile care au loc în jurul centralei nucleare. Serghei Șoigu a afirmat că multe din speculațiile vehiculate în presa internațională sunt, de fapt, niște speculații mincinoase.
„Din punct de vedere militar nu există necesitatea folosirii armei nucleare în Ucraina pentru atingerea obiectivelor propuse. Importantă este destinația armamentelor nucleare rusești – este vorba de descurajarea unei atac nuclear.
Folosirea lui (a armamentului nuclear – n. trad.) este limitată la circumstanțe excepționale, care sunt stabilite în documente de orientare rusești la care are acces publicul larg”, a adăugat ministrul rus al Apărării la începutul lunii august a.c.