24 aug. 2022 | 10:26

Planul lui Vladimir Putin din Crimeea, demascat din greșeală de un cetățean rus. Reacția rapidă a Ucrainei

Știri generale
Planul lui Vladimir Putin din Crimeea, demascat din greșeală de un cetățean rus. Reacția rapidă a Ucrainei
Armata rusă în Crimeea

Ocupanții ruși din Crimeea au fost descoperiți de niște turiști ruși care se plimbau în zona în care oamenii lui Putin aveau amplasate sisteme de apărare antiaeriană. Din păcate pentru armata rusă, ucrainenii au putut observa ce plan strategic are Rusia, putând să afle mai multe informații, pornind de la o poză postată de unul dintre turiști.

Moment nefast pentru Rusia, informații bombă pentru Ucraina

Un utilizator al platformei de socializare din Rusia VKontakte a încărcat o fotografie în care apar pe fundal sistemele rusești de apărare antiaeriană S-400, astfel că acele poze conțineau coordonate geografice care indicau locul în care au fost făcute. Imaginile au fost distribuite pe Twitter de jurnalistul Mark Krutov, care a dezvălut că sistemele de apărare surprinse în fotografii se află într-o zonă în apropierea satului Molochnoie, în Crimeea, potrivit Radio Svoboda (Radio Europa Liberă). Imaginile au fost postate cu o descrierea a coordonatelor, ceea ce a ușurat munca specialiștilor pentru a detecta imediat zona.

Potrivit unui cercetător independent OSINT, sistemele de apărare au fost aduse în apropierea orașului Ievpatoria din vestul Crimeei în jurul datei de 20 iulie, în apropierea lacului sărat din regiune. Jurnalistul a specificat că echipamentele rusești se pot observa de la distanță, ele aflându-se la o distanță mică de plajă, astfel că șoferii din cabină pot fi observați cu ușurință.

După mediatizarea pozelor, guvernatorul Sevastopolului, Mihail Razvozzhaev, a transmis un mesaj pe Telegram în care i-a rugat pe turiști să nu se mai fotografieze cu obiectivele militare sau, în cel mai rău caz, aceștia să nu mai menționeze locul în care au fost surprinse imaginile, potrivit newsweek.ro. Potrivit analizei realizate cu ajutorul serviciul de imagini prin satelit „Planet.com”, echipamentele de apărare au fost instalate în zonă cel târziu pe 15 iulie.

Volodimir Zelenski promite recucerirea Crimeei

În urmă cu o zi, liderul ucrainean a anunțat în cadrul celui de-al doilea summit al mecanismului „Platforma Crimeea”, desfășurat în format online, că Ucraina va recuceri Crimeea pentru a asigura din nou pace în Europa și în lume. Potrivit liderului ucrainena, acest lucru va fi posibil doar atunci când Ucraina, ajutată de parteneri, va înfrânge Rusia.

„Mulți ne-au oferit asistență și ne-au ajutat, dar mulți au păstrat tăcerea cu privire la ce se întâmplă în Crimeea. Recent, am primit o scrisoare din partea unuia dintre liderii din Crimeea, care a fost însă trimis la închisoare. La nouă zile după ce s-a întors în peninsulă, a fost lipsit de libertate.

‘Totul a început cu Peninsula Crimeea și se va încheia cu Peninsula Crimeea’, se spune în scrisoarea sa.
Sincer, eu cred asta. Cred că, pentru a face față terorismului, pentru a aduce securitatea și predictibilitatea la noi în regiune, în Europa și în întreaga lume, trebuie să câștigăm în fața agresiunii rusești și să eliberăm peninsula Crimeea de sub ocupație”, a transmis președintele ucrainean.