Situația din Afganistan, după retragerea trupelor americane din fața talibanilor, este parcă din filmele de groază. Regimul taliban a preluat conducerea, dar nu a primit recunoaștere internațională. Afganii recurg acum la măsuri disperate pentru a se hrăni, în timp ce ajutoarele se străduiesc să ajungă la ei. Mulți dintre aceștia au ajuns să locuiască în barăci din cărămizi de lut în vestul Afganistanului. Aici locuiesc afganii strămutați din cauza secetei și a războiului.
Economia acestei țări devastate de război s-a prăbușit, iar mulți afgani mor de foame. Cu toate acestea, comunitatea internațională nu dorește să îi recunoască pe noii conducători, talibanii, prin acordarea de ajutor financiar acestora.
La 15 august 2021, talibanii au înlăturat guvernul fostului președinte Ashraf Ghani și au capturat Kabulul. Totul s-a întâmplat fără a întâmpina o rezistență prea mare din partea armatei afgane.
SUA și NATO își retrăseseră deja majoritatea forțelor din țară, în speranța că forțele afgane vor fi capabile să-i țină la distanță pe militanții islamiști. La urma urmei, Occidentul cheltuise miliarde de dolari pentru antrenarea forțelor locale.
În timp ce steagul taliban a fost ridicat deasupra palatului prezidențial din Kabul, insurgenții au sărbătorit căderea unui imperiu, promițând să deschidă o eră de independență și stabilitate.
Patru luni mai târziu, talibanii fac cereri repetate către Washington pentru a le veni în ajutor. Economia țării s-a prăbușit, iar milioane de oameni sunt în pragul foametei.
Creșterea foametei și blocarea livrărilor de ajutoare creează o criză care se dezlănțuie rapid în Afganistan, a avertizat UNICEF în noiembrie.
„Aproximativ jumătate din țară – 23 de milioane de oameni – au nevoie de ajutor, așa că amploarea este extraordinară și este o criză care se destramă rapid pentru toți.”, a declarat Samantha Mort, șefa departamentului de comunicare al UNICEF Afganistan.
Din ce din ce în ce mai mulți oameni nevoiași din Afganistan iau decizii disperate, în timp ce națiunea lor intră într-un vârtej de sărăcie. Economia țării este dependentă de ajutor, și se clătina deja
Comunitatea internațională a înghețat activele Afganistanului în străinătate și a oprit toate finanțările, nedorind să colaboreze cu un guvern taliban, având în vedere reputația de brutalitate a acestuia în timpul guvernării anterioare, în urmă cu 20 de ani.
De cealaltă parte, majoritatea afganilor, ajunși în pragul sărăciei și al disperării. Unii au ajuns șă-și vândă proprii copii pentru o bucată de pâine. Alții își vând organele pentru a putea pune ceva pe masa familiilor, și-așa destul de numeroase.
Conform unui reportaj realizat de SkyNews, trei frați și două surori spun că și-au vândut organele pentru aproximativ 1.150 de lire sterline bucata, pentru a cumpăra mâncare pentru restul familiei. Într-un alt caz, o femeie afgană, de 25 de ani, spune că a fost nevoită să-și vândă copilul.
„Acum șase luni, fiul meu de trei ani a murit de foame. Nu pot să-i văd pe toți pierzându-și viața… măcar așa, altcineva îi va hrăni. Nu mai avem nimic de vândut.
Trebuie să ne vindem copiii acum și sunt pregătită să fac acest lucru chiar și pentru 20.000 de afgani (aproximativ 150 de lire sterline sau 200 de dolari). Nu pot să mă culc în fiecare noapte cu ei plângând că le este foame.”, spune femeia.
Acum talibanii sunt la putere, iar restul lumii încă nu recunoaște oficial legitimitatea guvernului lor. Din această cauză, și nu numai, poporul afgan este nevoit să recurgă la măsuri din ce în ce mai extreme pentru a supraviețui.