Narcisa Birjaru este câștigătoarea sezonului 9 de la ‘Chefi la cuțite’. Imediat cum trofeul a ajuns în mâinile sale adversarii au dat cărțile pe față și au spus că nu ea merita premiul cel mare. Alți fani ai emisiunii i-au susținut imediat. Soțul bucătarului din echipa lui Cătălin Scărlătescu a rupt tăcerea și a venit cu primele mărturii în privința scandalului din mediul online.
Narcisa Birjaru este prima femeie din istoria competiției culinare iubite de români care a plecat acasă cu marele premiu. Succesul său nu a fost unul văzut cu ochi buni de mulți dintre adversarii ei, dar nici de o mare parte din fanii de acasă.
Majoritatea dintre concurenții din acest sezon sunt de părere că simplitatea din farfuriile Narcisei au adus-o mai departe decât și-ar fi imaginat cineva, timp în care chefii care au pierdut ocazia să câștige cu concurenții lor au menționat că aceasta a fost cu siguranță o lecție importantă pentru viitor.
Soțul Narcisei s-a săturat de speculații, zvonuri și critici apărute pe rețelele de socializare la adresa partenerei sale, așa că a intervenit în scandal. Alex Turcitu a sărit în apărarea soției și le-a transmis un mesaj pe măsură celor care nu o lasă pe concurenta lui Cătălin Scărlătescu să se bucure în tihnă de marea reușită.
”Bună ziua. Vreau să vă mulțumesc tuturor oamenilor care mi-ați scris mesaje frumoase pentru câștigul mândriei mele, Narcisa și vreau să vă urez o zi frumoasă, atât vouă, cât și supăraților ăștia, nervoșilor ăștia, care se dau bucătari și nu au gust, nu au limbă în gură. Limba lor e scoasă.
Ho,mă! Ho, mă, că nu ne interesează de voi! Noi suntem locul I, nu uitați. Să nu uitați chestia asta, mă. Dumnezeu să vă ajute, să vă dea după inima voastră, să fiți împliniți și toate cele bune, ce să zic”, le-a transmis Alex Turcitu gurilor rele.
Ștefan Borleanu, unul din concurenții din echipa lui Florin Dumitrescu, i-a transmis un mesaj foarte dur câștigătoarei. Mulți dintre telespectatori și chiar și jurații au putut jura că el va fi unul din finaliști. Cuțitul de aur din echipa albastră nu a reușit să ajungă până acolo și este de părere că nu toți cei din ultima etapă și-au meritat locul, în speță bucătarul care a pus mâna pe cei 30.000 de euro.
„Îmi pare rău să vă contrazic Chef Florin Dumitrescu, dar nu prea avem ce să învățăm de la Narcisa, nu cred că vedem la fel bucătăria. Nu am judecat pe nimeni, nu am subestimat pe nimeni, nu e stilul meu, dar consider că am fost câțiva care meritam mai mult de la acest show. Am avut mereu gust în farfurii, am avut tehnică și am dat tot ce am mai bun pentru a ajunge cât mai departe. Recunosc că la final am ajuns să mă frustreze situația, dar am trecut peste. Bucătăria, pentru mine, înseamnă mult mai mult decât o tocăniță, suntem în 2021 și trebuie să evoluăm, să ne ajutăm de tehnologie. Mă bucur totuși că am avut meniul în finală, chiar dacă nu am fost eu cel care l-a executat. Felicitări Elena Matei!”
Ștefan Borleanu (Sursa: instagram.com)