Simona Halep (13 WTA) a reveni, marți, 7 septembrie, în România, după eliminarea din optimile de finală ale US Open 2021. Jucătoarea de tenis are foarte multe de făcut în următoarele zile, dat fiind faptul că se aproprie cununia civilă cu Toni Iuruc.
La sosirea de la New York, acolo unde a participat la US Open 2021, sportiva româncă a recunoscut că se căsătorește cu afaceristul Toni Iuruc. Fostul mare tenisman Ilie Năstase a dat-o de gol, potivit spuselor lui Halep.
„Da, domnul Năstase (n.r. Ilie) m-a dat de gol. Da, ne vom căsători săptămâna viitoare, e un eveniment frumos, am emoții. Sunt emoții diferite (n.r. față de meciurile de tenis). E partea personală, tenisul rămâne tenis, dar aici e mult mai important pasul și sunt bucuroasă că se întâmplă.”, a declarat Simona Halep, la aeroport.
Anterior, Ilie Năstase lansase informația că Simona Halep urmează să se căsătorească în luna septembrie. În cadrul emisiunii Teo Show, fostul mare jucător de tenis a oferit detalii prețioase despre fericitul eveniment din viața sportivei noastre.
„De ziua ei (a Ioanei – soția fostului lider ATP) am primit un telefon de la Simona Halep, era la New York. Simona a spus că-și va face cununia pe data de 15 (septembrie), la un local din Constanța. Și am decis ca tot atunci și acolo să facem și ziua Ioanei.”, a precizat Ilie Năstase în emisiunea lui Teo Trandafir.
Cununia civilă a Simonei Halep cu Toni Iuruc este programată la data de 15 septembrie, evenimentul fiind apoi sărbătorit la un local luxos de la malul mării. Despre aceste momente emoționante din familia Halep a vorbit și Stere, tatăl Simonei.
„Este cununia civilă, se întocmesc actele. Ăsta este evenimentul. Vor veni doar rudele și familia, dar noi suntem un neam mare, încă nu i-am numărat pe toți. Nu am emoții, pentru că deja se știe, deci sunt niște formalități. Emoțiile au trecut.”, a dezvăluit Stere Halep, la Antena Stars.
Simona Halep s-a logodit cu partenerul ei, Toni Iuruc, în luna iunie 2021. Cererea în căsătorie a avut loc în pauza competițională a sportivei, din cauza accidentării suferite la gambă (la turneul de la Roma, pe 12 mai).
La US Open 2021, jucătoarea româncă de tenis a ajuns până în optimi, unde a fost eliminată de Elina Svitolina.
După turneul american, pentru Halep urmează cel de la Indian Wells, care va avea loc în perioada 4-17 octombrie 2021.
„Normal că voi juca la Indian Wells. Dar vreau să ajung acasă, să-mi iau câteva zile de pauză, să văd cum reacţionează corpul. N-am nicio durere, n-am nicio accidentare. Am forţat destul de mult în perioada aceasta. După o pauză lungă, tot timpul corpul are nevoie de timp să se readapteze la efort mare. Aşa că voi decide după câteva zile de pauză.”, le-a spus Simona Halep celor de la EuroSport.