Jucătoarea de tenis Simona Halep se pregătește de unul dintre cele mai importante evenimente din viața ei. Sportiva româncă urmează să devină oficial soția milionarului Toni Iuruc. Unde petrec Simona Halep și Toni Iuruc după cununia de pe 15 septembrie. Locația este superbă.
Mai este puțin până când Simona Halep va deveni doamna Iuruc. Cununia civilă va avea loc pe 15 septembrie, după care toată lumea va petrece într-un local de lux.
Simona Halep și Toni Iuruc sunt în culmea fericirii. Cei doi urmează să se prezinte în fața ofițerului de stare civilă, pentru a-și oficializa relația. Peste câteva zile, jucătoarea de tenis renunță la statutul de domnișoară. Cum pregătirile sunt în toi pentru un așa eveniment special, toată lumea s-a întrebat unde se va ține petrecerea de după cununie.
Simona Halep și Toni Iuruc se vor distra la clubul Fratelli din Constanța, imediat după cununia civilă. Localul este superb, spațios, potrivit pentru o așa petrece fastuoasă.
“Sunt convins că în data de 15 septembrie multe lume din oraș va dori să o vada pe Simona la Starea Civilă, apoi va fi petrecere mare la Fratelli. Va veni toată lumea bună a Constanței și nu numai”, a precizat un apropiat al familiei Halep.
Până atunci, angajații localului de lux se asigură ca totul să fie perfect pentru marele eveniment din 15 septembrie. Mai multe voci spun că va fi cea mai tare cununie civilă organizată până acum în Constanța.
“De departe va fi cea mai tare cununie civilă organizată până acum în Constanța. Veți vedea”, a mai dezvăluit aceeași sursă.
Recent, Stere Halep, tatăl Simonei, a oferit detalii importante despre cununia fiicei sale. Potrivit acestuia, la fericitul eveniment vor participa doar rudele și familia.
“Este cununia civilă, se întocmesc actele. Ăsta este evenimentul. Vor veni doar rudele și familia, dar noi suntem un neam mare, încă nu i-am numărat pe toți. Nu am emoții, pentru că deja se știe, deci sunt niște formalități. Emoțiile au trecut”, a mărturisit Stere Halep.
Toni Iuruc este un afacerist machedon, cu mai multe business-uri în România. Acesta deține nu mai puțin de șase firme, care i-au adus un profit uriaș. În 2002, în colaborare cu alți parteneri, a înființat agenția full service AdVenture. Iuruc s-a ocupat de prima campanie a lui Sorin Oprescu, pentru Primăria Capitalei, din anul 2008.