Simbolurile naționale ale Ucrainei și istoria lor. Tot ce trebuie să afli

După destrămarea Uniunii Sovietice, Ucraina a fost considerată în general ca fiind fosta republică sovietică cu cele mai mari șanse de a atinge prosperitatea economică și de a se integra în Europa în ansamblu. Însă, până la sfârșitul secolului al XX-lea, economia ucraineană a avut o evoluție nefastă. Schimbările sociale și politice nu au reușit să transforme Ucraina într-un stat european în întregime. Cu toate acestea, Ucraina a înregistrat câteva câștiguri importante în această perioadă. Și-a consolidat independența. Și-a dezvoltat structura de stat și și-a regularizat relațiile cu țările vecine. În același timp a făcut pași importanți în procesul de democratizare și s-a stabilit ca membru cu statut de membru cu acte în regulă al comunității internaționale. Ca orice stat și Ucraina are simboluri naționale și o istorie care se întinde pe câteva secole.

Simbolurile naționale ale Ucrainei. Istorie și fapte

Fiecare țară are propriile sale simboluri, semne speciale folosite pentru a o distinge de celelalte state. În mod tradițional, simbolurile sunt strâns legate de istoria și cultura țării. Simbolurile naționale ale Ucrainei nu fac excepție. Acestea reflectă specificul statului și al poporului său. Să luăm în considerare semnificațiile celor trei simboluri ale statului ucrainean, și anume steagul, emblema și imnul.

Emblema statului ucrainean, tridentul

Simbolul național ucrainean se numește acesta „trizub” – trident – un trident de aur pe un scut albastru. Pe vremea Kievului rusesc, tridentul era simbolul dinastiei Rurik. Arheologii au găsit tridente pe monede, timbre, veselă, cărămizi și picturi murale din acea perioadă.

Melania Trump, transformată radical de operațiile estetice. Cum arăta acum 20 de ani, nu o mai recunoști

Cu ce s-a îmbrăcat Melania Trump în ziua alegerilor prezidențiale din SUA. Toți și-au dat coate când au văzut-o!

După ce ar fi gafat cu Marica, Ioana Tamaș și-a expus trupul perfect! Imaginile cu ea arată de ce nu i-aputut rezista fostul tricolor

IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!

De exemplu, prințul Volodimir, care a trăit între anii 980-1015, a bătut monede cu tridentul pe o parte și cu portretul domnitorului pe cealaltă parte. Din momentul dizolvării Rusiei Kievului, în secolul al XII-lea, și până în secolul al XX-lea, simbolul tridentului nu a mai fost utilizat în mod activ.

În acea perioadă, tridentele erau uneori întâlnite în semnele heraldice ale orașelor, pe blazoanele de familie și în cărți. Unii hetmani din Zaporozhian Sich, în special Bogdan Khmelnitski și Ivan Mazepa, au folosit cruci și ancore stilizate ca tridente pe stemele lor.

Prima mențiune a tridentului ca simbol național oficial al Ucrainei datează din 1918, din vremea Republicii Populare Ucrainene. Consiliul Central al Ucrainei a declarat că tridentul întruchipa domnia princiară și succesiunea tradițiilor statului ucrainean.

Această decizie a fost influențată și de popularitatea crescândă a tridentului cauzată de faptul că fusese imprimat pe noua bancnotă,  karbovanets, emisă în 1917.

Cu toate acestea, în 1918, Consiliul Central al Ucrainei a fost înlocuit de bolșevici. În epoca sovietică, tridentul ucrainean a fost discreditat în mod oficial ca simbol al mișcării de eliberare națională. Ucrainei i-a fost atribuită o emblemă sovietică tradițională formată din stea, seceră și ciocan.

Abia în februarie 1992, după dizolvarea Uniunii Sovietice, Verkhovna Rada a Ucrainei a aprobat tridentul ca emblemă oficială a Ucrainei independente. În ceea ce privește semnificația simbolului ucrainean „trizub”, există multe versiuni și opinii diferite. Unele dintre cele mai populare versiuni spun că acesta are criptat cuvântul „libertate” și că simbolizează Trinitatea creștină.

Drapelul Ucrainei și simbolul culorilor

Drapelul național al Ucrainei este format din două benzi orizontale de dimensiuni egale de culoare galbenă și albastră. Culorile auriu și albastru au fost folosite pe emblema Principatului Halich în secolul al XIV-lea. De asemenea, ele au fost folosite pe emblemele a numeroase ținuturi, prinți și orașe ale Rusiei din Evul Mediu.

Din secolul al XVI-lea, cazacii zaporojeni au început să folosească aceste culori în însemnele lor. De obicei, însemnele lor erau foi de pânză albastre cu figura aurită a unui cavaler brodată pe ele. Prima utilizare a steagului modern albastru și galben al Ucrainei a fost înregistrată oficial la Lviv în 1848.

Atunci, locuitorii din Galiția au atârnat acest steag pe Consiliul Local din Lviv ca simbol național. După acest caz, steagul galben și albastru a început să câștige popularitate în rândul ucrainenilor.

După revoluția din 1905, oamenii din Ucraina din zona Niprului au început, de asemenea, să îl folosească. În 1917-1921, steagul galben și albastru a servit ca simbol oficial al Republicii Populare Ucrainene și al statului ucrainean.

În epoca sovietică, steagul galben și albastru putea fi folosit doar în secret, deoarece guvernul URSS îl interzicea ca semn de naționalism. Folosirea acestui steag în perioada sovietică era considerată o infracțiune și era pasibilă de pedeapsa cu închisoarea.

După dizolvarea URSS, prezidiul Verkhovna Rada a acordat steagului galben și albastru statutul de simbol național ucrainean. Acest lucru s-a întâmplat la 18 septembrie 1991.

În prezent, ucrainenii sărbătoresc anual Ziua Drapelului Național la 23 august. Semnificația culorilor drapelului este destul de simplă. Culoarea albastră simbolizează cerul, iar culoarea galbenă întruchipează spicele de grâu de pe pământurile fertile ale Ucrainei.

Imnul de stat ucrainean

Imnul de stat al Ucrainei este al treilea simbol principal al țării. Imnul Ucrainei se numește „Gloria Ucrainei nu a pierit încă, nici libertatea ei”. Versurile imnului au fost scrise în 1862 de Pavlo Chubinski, etnograf, folclorist și poet ucrainean.

Poezia a fost publicată pentru prima dată în revista „Meta” din Lviv în 1863. Poemul a devenit rapid popular în Ucraina de Vest, iar în curând a fost citit de Mikhailo Verbitski, preot și compozitor ucrainean. Inspirat de versuri, Mikhailo i-a compus și muzica. În 1917-1920, poemul lui Chubinski a fost imnul oficial al Republicii Populare Ucrainene și al Republicii Populare Ucrainene de Vest.

Când, mai târziu, guvernul sovietic a decis să atribuie un imn special pentru fiecare țară sovietică, „Gloria Ucrainei nu a pierit încă, nici libertatea ei” a fost refuzată ca fiind un cântec separatist. Guvernul URSS avea nevoie de un text care să reflecte faptul că Ucraina făcea parte din Uniunea Sovietică și care să menționeze partidul comunist.

Un astfel de text a fost oferit de poetul ucrainean Pavlo Tichina. Versurile sale „Trăiește, Ucraina, cea frumoasă și puternică”, însoțite de muzica compusă de Anton Lebedinets, au servit ca imn de stat al Ucrainei din 1949 până în 1991.

Versiunea muzicală oficială a imnului modern a fost aprobată de Verkhovna Rada la 15 ianuarie 1992, când Ucraina devenise deja o țară independentă. Imnul ucrainean a devenit extrem de popular în timpul revoluțiilor din 2004 și 2013.

Ucraina și istoria sa din perioada geților și până astăzi

Primele atestări ale Ucrainei, spun cercetătorii sunt din perioada preistorică. Teritoriul ucrainean făcea parte din stepa pontică din Europa de Est. Aici a jucat un rol important în contactele culturale eurasiatice, inclusiv în răspândirea calcoliticului, a epocii bronzului și a migrațiilor indo-europene. Era parte integrantă din Scythia în antichitate și colonizată de geți în perioada migrației.

Ucraina este, de asemenea, locul expansiunii slave timpurii și intră în istoria propriu-zisă odată cu înființarea statului medieval Kievan Rus, care a apărut ca o națiune puternică în Evul Mediu, dar s-a dezintegrat în secolul al XII-lea. După mijlocul secolului al XIV-lea, teritoriile Ucrainei de astăzi au intrat sub dominația a trei puteri externe.

Este vorba de Hoarda de Aur, Marele Ducat al Lituaniei și Regatul Poloniei, în secolul al XVI-lea, aceste teritorii au intrat sub stăpânirea Coroanei Regatului Poloniei, apoi a Comunității Polono-Lituaniene, din 1569 și Hanatul Crimeii, din secolul al XV-lea.

În 1688 are loc o rebeliune sângeroasă condusă de cazacii ucraineni împotriva Commonwealth-ului polono-lituanian. Neavând încotro, Hetmanul Bohdan Khmelnitski a acceptat Tratatul de la Pereiaslav în ianuarie 1654. Acordul avea să stea la baza unui viitor conflict, Războiul ruso-polonez din 1654-67.

După semnarea Tratatul de pace perpetuă  în 1686, porțiunea estică a Ucrainei de la est de râul Nipru urma să treacă sub stăpânire rusă. Tot prin acest tratat  peste 146.000 de ruble urmau să fie plătite Poloniei ca despăgubire pentru pierderea malului drept al Ucrainei.

Având în vedere situația și faptul că nu se dorea ca otomanii să intervină, părțile au convenit să nu semneze un tratat separat cu Imperiul Otoman. Tratatul a întâmpinat o puternică opoziție în Polonia și nu a fost ratificat de parlamentul polono-lituanian până în 1710.

Legitimitatea juridică a ratificării sale a fost contestată, tratatul nu a fost confirmat până în 1764. După acest moment cele două puternice imperii europene, Imperiul Rus și Austria habsburgică, au controlat timp de o sută de ani toate teritoriile care constituie Ucraina de astăzi.

Revoluția bolșevică și Holodomorul ucrainean

Vine anul Revoluției bolșevice și momentul marilor schimbări în întreaga Rusie țaristă. După 1917 a urmat o perioadă haotică de războaie. Republica Populară Ucraineană, parțial recunoscută, a apărut în urma propriului război civil din 1917-1921. A urmat Războiul sovieto-ucrainean, între anii 1917-1921.

La finalul războiului, Armata Roșie bolșevică a restabilit controlul la sfârșitul anului 1919. Noii victoriși, bolșevicii aveau să înființeze Republica Socialistă Sovietică Ucraineană. La data înființări, 30 decembrie 1922, RSS Ucraineană a devenit una dintre republicile fondatoare ale viitoarei Uniunii Sovietice.

A urmat una din cele mai negre perioade din viața populației de origine ucraineană, având în vedere că între 1932 și 1933, milioane de oameni, majoritatea țărani, din Ucraina au murit de foame într-o foamete devastatoare, cunoscută sub numele de Holodomor

Enciclopedia Britannica estimează că în această perioadă au murit de foame între 6 și 8 milioane de oameni în Uniunea Sovietică, dintre care 4-5 milioane erau ucraineni.

Germania nazistă și Al Doilea Război Mondial

Germania nazistă și Uniunea Sovietică au invadat Polonia în septembrie 1939. Este momentul în care teritoriul RSS Ucraineană s-a extins spre vest. Armatele Axei au ocupat Ucraina din 1941 până în 1944.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Armata Insurgentă Ucraineană a luptat pentru independența Ucrainei. Luptele s-au dus atât împotriva Germaniei, cât și a Uniunii Sovietice.

În 1945, RSS Ucraineană a devenit unul dintre membrii fondatori ai Organizației Națiunilor Unite. După moartea lui Stalin în 1953, Hrușciov, în calitate de șef al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, a permis o renaștere a Ucrainei.

Începând cu anul 1954 republica s-a extins spre sud odată cu transferul Crimeei de la Rusia. Cu toate acestea, represiunile politice împotriva poeților, istoricilor și a altor intelectuali au continuat, ca în toate celelalte părți ale URSS.

Ucraina își declară independența în 1991

După ce Gorbaciov declanșa Glasnost-ul în fosta URSS, unul din cele mai puternice imperii comuniste avea să se destrame. Este momentul în care Ucraina decide să-și ceară independența, acest lucru petrecându-se în 1991. După acest pas, Ucraina a început astfel o perioadă de tranziție către o economie de piață.

Dar lucrurle s-au mișcat greu, iar Ucraina a suferit o recesiune de opt ani. Ulterior însă, economia a cunoscut o creștere ridicată a PIB-ului. În toți acești ani au apărut și deja cunoscuții oligarhi  ucrainei, cu averi imense. Corupția a ajuns la cote maxime, știut fiind faptul că statul ucrainean era implicat masiv în traficul de arme, și alte afaceri ilicite.

În 2013, sub aparenta pătură a democraiei, guvernul de atunci anunță demersurile pentru aderarea la Uniunea Europeană.

Președintele de atunci, Viktor Ianukovici, un aservit al Kremlinului, pe 21 noiembrie 2013 a suspendat pregătirile pentru punerea în aplicare a unui acord de asociere cu Uniunea Europeană. Această decizie a dus la proteste în masă ale proeuropenilor, evenimente care au devenit cunoscute sub numele de „Euromaidan” sau „Revoluția demnității”.

Protestatarii reușeau, într-un final, să-l dea jos pe Ianukovici, care era acuzat de genocid, dar fugea în Rusia, la Vladimir Putin, pe 24 februarie 2014. Este momentul unor noi conflicte, prin care Rusia avea să ocupe Crimeea.

Războiul din Donbas a început în regiunile Donețk și Luhansk din Ucraina, implicând ucraineni pro-ucraineni și pro-ruși și mercenari ruși. Criza a influențat în mod negativ economia ucraineană.

„Operațiunea de denazificare” declanșată în Ucraina de Putin în 2022

La 24 februarie 2022, Rusia a lansat o invazie la scară largă a țării, care este șia stăzi în plină desfășurare.

Din 24 februarie 2022, când a început atacul armat al Federației Ruse împotriva Ucrainei, până pe 18 aprilie 2022, Înaltul Comisariat al ONU pentru Drepturile Omului a înregistrat 4.966 de victime civile în această țară.

Este vorba de 2.104 morți și 2.862 de răniți. Printre acestea se numără un total de 2.104 persoane ucise. Dintre aceștia, spune ONU, 556 sunt bărbați, 333 sunt femei, 99 de adolescenți, precum și 71 de copii și 1.045 de adulți al căror sex este încă necunoscut.

În regiunile Donețk și Luhansk au fost înregistrate 2.129 de victime, dintre care 739 de morți și 1.390 de răniți. Pe teritoriul controlat de guvern ucrainean au fost înregistrate 1.730 de victime, dintre 660 de morți și 1.070 de răniți.

ONU mai spune că pe teritoriul controlat de republicile autoproclamate au fost înregistrate 399 de victime. Dintre acestea, 79 de morți și 320 de răniți.

Federația Rusă și Vladimir Putin nu dau semne că vor opri atacurile asupra marilor orașe din Ucraina. Asalturi dure sunt înregistrate asupra orașelor, precum Odessa, Kiev. Mariupol, care este deja o ruină, încă mai rezistă asediului trupelor rusești și la această oră.