05 mai 2020 | 16:27

Klaus Iohannis, mesaj important de ultimă oră. Ce s-a discutat astăzi la Cotroceni

Știri generale
Klaus Iohannis, mesaj important de ultimă oră. Ce s-a discutat astăzi la Cotroceni

Președintele României, Klaus Iohannis, va avea astăzi, 5 mai, de la ora 14:00, o întrevedere cu reprezentanții mediului de afaceri pentru a stabili măsurile necesare relansării economice. Înlâlnirea se va desfășura la Palatul Cotroceni.

Klaus Iohannis, mesaj important de ultimă oră. Ce s-a discutat astăzi la Cotroceni

Președintele Klaus Iohannis a făcut declarații despre decizia CEDO în ceea ce privește revocarea Laurei Codruța Kovesi din funcția de șef al DNA. Președintele a declarat că CCR are obligația, în urma deciyiei CEDO, de a revizui revocarea din funcție a Laurei Codruța Kovesi. De asemenea, președintele a declarat că după epidemia de coronavirus urmează o reconstrucție a României. Vor urma investiții masive în toate tipurile de infrastructură.

Drepturile fundamentale ale omului depășesc frontira unui stat. Accesul liber la justiție și libertatea de exprimare sunt valori esențiale pentru o societate democratică. Sfidând toate argumentele pe care le-am evocat la vremea respectivă, Curtea Constituțională a decis revocarea sa din funcție la propunerea unui ministru al Justiției de tristă amintire”, a spus Klaus Iohannis.

Credibilitatea CCR, afectată oricum

O asemenea decizie a CEDO, care vizează chiar autoritatea care este garantul Constituției, nu poate rămâne fără consecințe. Credibilitatea CCR, afectată oricum de unele decizii controversate, este acum și mai puternic zdruncinată. CCR face parte din ansamblul autorităților și este obligată să respecte Constituția. Din această perspectivă, CCR are obligația de a reviyui de îndată, nu numai decizia de revocare a doamnei Kovesi, dar și orice alte deciyii luate în baya unor declarații, fie ele și politice”, a mai spus Klaus Iohannis.

Partidul care a dominat când a fost luată decizia de revocare a doamnei Kovesi este partidul care vreme de 3 ani a făcut un scop din bulversarea întregului sistem judiciar, prin contruirea unui sistem judiciar care să îi protejeze pe infractori, nu pe oamenii onești. PSD a înființat comisii peste comisii care să îi discrediteze pe cei care doreau o justiție dreaptă”, a mai spus Klaus Iohannis.

Klaus Iohannis, mesaj important de ultimă oră. Ce s-a discutat astăzi la Cotroceni

Klaus Iohannis, mesaj important de ultimă oră. Ce s-a discutat astăzi la Cotroceni

”Românii vor sancționa PSD prin vot”

Nu mă aștept ca astăzi, când CEDO a hotărât că doamnei Kövesi i s-au încălcat drepturi fundamentale, PSD să se grăbească să înființeze o comisie parlamentară prin care să ancheteze de ce a fost posibil acest lucru”, a mai spus Klaus Iohannis, adăugând că ”nu mă îndoiesc că românii vor sancționa PSD, prin vot, evident, pentru toate aceste acțiuni extrem de grave”.

De asemenea, președintele Klaus Iohannis a discutat și despre ce se va întâmpla cu economia, în contextul epidemiei de coronavirus. ”Am avut în această după-amiază o întâlnire cu reprezentanți ai mediului de afaceri, întrucât preocuparea noastră, a tuturor, este repornirea economiei după această stare de urgență. Am discutat despre eforturile companiilor din România de a se adapta situației de criză pe care o traversăm, dar și despre cum vede mediul de afaceri reluarea activităților și relansarea economiei noastre. Antreprenorii au probleme reale provocate de epidemie și nu pot fi lăsați singuri, au nevoie de implicarea și sprijinul autorităților.

Dialog permanent cu mediul de afaceri

Tocmai de aceea, chiar înainte de decretarea stării de urgență, am susținut crearea unui grup de lucru interinstituțional, cu specific economic, la nivelul Guvernului, unde mediul de afaceri participă în mod activ. Și asta se vede în rezultatele concrete ale acestui dialog, măsurile luate de Guvern până în prezent venind în sprijinul întreprinzătorilor.

În perioada următoare, eforturile noastre se vor concentra pe redeschiderea graduală a sectoarelor economice care s-au aflat sub incidența restricțiilor. Împreună cu partenerii de dialog social, vom identifica măsurile necesare astfel încât reluarea activităților economice să se facă în condiții de siguranță pentru toți angajații.

Protejarea românilor, obiectivul principal

Protejarea sănătății românilor rămâne obiectivul nostru principal, indiferent că vom avea măsuri de distanțare socială mai severe sau mai lejere. Din păcate, pericolul nu a trecut și nu există elemente care să ne arate că virusul va dispărea de la sine într-un orizont de timp apropiat. Din acest motiv, redeschiderea activității în sectorul restaurantelor, hotelurilor, turismului și a serviciilor se va realiza gradual, cu respectarea unor măsuri clare de protecție sanitară”, a declarat Klaus Iohannis.

Președintele a mai spus că în această perioadă autoritățile s-au concentrat pe menținerea locurilor de muncă și pe susținerea sectoarelor economice cele mai afectate de epidemia de coronavirus.

Ce se întâmplă cu șomajul tehnic

”Vom păstra și după 14 mai sprijinul pentru acordarea șomajului tehnic, dar vom introduce și noi măsuri privind munca flexibilă, care să permită reluarea activității sectoarelor afectate direct sau indirect, cu obiectivul evident al păstrării locurilor de muncă.

De asemenea, vor continua să fie aplicate schemele de ajutor de stat, cum sunt cele destinate Întreprinderilor Mici și Mijlocii, dar vom avea în vedere scheme de sprijin și pentru companiile mari care au fost afectate de criză și al căror aport este esențial pentru relansarea economiei.

Fonduri europene pentru infrastructură

Vreau să subliniez că Guvernul a negociat cu Comisia Europeană ca toate fondurile europene nerambursabile disponibile la acest moment să poată fi redirecționate cu prioritate către programele de sprijin pentru companii și către proiectele mari de infrastructură de transport și de comunicații. Este o măsură bună, care începe să producă rezultate.

Un obiectiv fundamental al planului de relansare economică, la care lucrăm împreună cu Guvernul Orban, este creșterea masivă a investițiilor publice în toate tipurile de infrastructură, de la cea energetică, la cea de transport și de sănătate. Vorbim practic de un proiect de reconstrucție a României. Produsele românești de calitate reprezintă, la rândul lor, o resursă pe care o vom promova mult mai bine și vom susține investiții semnificative în sectoare economice de interes strategic, cum sunt agricultura și industria alimentară, securitatea energetică, dar și sanitară. De asemenea, modernizarea și digitalizarea administrației care, atenție, au început deja de acum, vor continua la fel de puternic.

România va ieși cu bine din criză

În final, vreau să transmit un mesaj de încredere companiilor și investitorilor. România va ieși cu bine din această criză. Convingerea mea fermă este că parteneriatul dintre autorități și mediul privat, bazat pe dialog constant și transparent, este calea de relansare economică și de dezvoltare durabilă. Acest lucru este cu atât mai important într-o perioadă de criză profundă, ca cea pe care o traversăm acum.

Este motivul pentru care am solicitat mediului de afaceri să fie un partener dedicat și constructiv în ceea ce privește identificarea și implementarea măsurilor de relansare economică și sunt încrezător că împreună vom reuși să găsim cele mai bune soluții”, a mai declarat Klaus Iohannis.

În contextul în care autoritățile se pregătesc, începând din data de 15 mai, de o primă relaxare a măsurilor de siguranță împotriva COVID-19, președintele Iohannis a stabilit o întâlnire, la Palatul Cotroceni, cu reprezentanți ai mediului de afaceri, cu scopul de a discuta măsurile ce vor fi luate pentru a relansa economia României, afectată de pandemie.

Începând cu a doua jumătate a lunii mai, Starea de Urgență va fi înlocuită de Starea de Alertă, iar unele afaceri își vor relua activitatea întreruptă de măsurile luate pentru a ține sub control criza sanitară.

„În primul rând, starea de urgență NU va fi prelungită. Nu voi emite un nou decret, și, în acest fel, data de 14 mai este ultima zi în care mai avem Stare de Urgență. Începând din 15 mai, pentru a ține evident epidemia sub control, vom intra într-o așa numită Stare de Alertă, ce este prevăzută de legislația specifică care clarifică cum se acționează în situația unei epidemii, și noi clar suntem, din păcate, într-o epidemie de COVID-19“, a transmis Klaus Iohannis.

Care vor fi măsurilede relansare economică

Luni seară, premierul Ludovic Orban anunța că una dintre măsurile pe care Guvernul pe care îl conduce le are în vedere, va fi înființarea unui fond de investiții pentru repornirea economiei.

Iohannis se întâlneşte azi cu reprezentanţii mediului de afaceri pentru a purta discuții pe tema măsurilor de relansare economică

Iohannis se întâlneşte azi cu reprezentanţii mediului de afaceri pentru a purta discuții pe tema măsurilor de relansare economică

„Pot să vă spun că față de previziunile unor analiști privitor la căderea economică, lucrurile stau mai bine decât ne așteptam. Ne-am uitat la încasările la bugetul de stat și cel de sănătate. Scăderile sunt mai mici decât previziunile care au fost făcute. Acest lucru se datorează și măsurilor economice pe care le-am adoptat“, declara, luni seară, Ludovic Orban.

Parteneri
"Dacă cei din Parlament ar avea frică de Dumnezeu și ar face cu adevărat dreptate, nu pe mită, cum ar arăta țara asta?" Strigătul de furie al unui preot
Redactia.ro
Cătălina Toma, Andra Gogan și Andreea Antonescu, prinse în incendiile apocaliptice din Los Angeles! Mărturii terifiante din infern! „E panică, aerul este foarte toxic”
Click.ro
Donald Trump Jr. susține că Ucraina e de vină pentru incendiile care fac prăpăd în Los Angeles
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Așa nu a mai fost văzută niciodată! Este mereu o femeie elegantă, cochetă, însă acum s-a fotografiat în costum de baie! Wow, toți au dat ZOOM! Nu ai spune că are 52 de ani
Unica.ro
O ciorbă unică în România. Doar într-o singură zonă a țării se mănâncă
EVZ.ro
Marius Niţă i se alătură Geaninei Ilieş la pupitrul Ştirilor Antena Stars
Spynews
Ordinul UE pentru toate statele membre. România e obligată să aplice. Se impune până în 2030
Capital.ro
Cum arată și cât te costă să dormi în casa lui Tudor Chirilă, la Porumbacu de Sus. Imaginile sunt idilice: iubita lui a pus murături pentru turiști, el face tabere de creație, iar copiii se bucură de natură
Avantaje
DECIZIE OFICIALĂ! Când mai CRESC pensiile și salariile
Mediaflux
Marius Niţă i se alătură Geaninei Ilieş la pupitrul Ştirilor Antena Stars
Spynews.ro
Zodiile care vor avea 5 ani plini de noroc, începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă a lor: succes uriaș, mai ales financiar, călătorii în străinătate
Realitatea.net
Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN, distribuție completă. Cine sunt actorii care dau viață personajelor serialului
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro