Oana Roman a stârnit un val de reacții pe internet după ce a împărtășit cu urmăritorii ei achiziția unei poșete de lux. Vedeta și-a cumpărat o geantă Hermès, model Herbag, într-o nuanță de albastru intens, exact așa cum își dorea de mult timp. Mândră de noua ei achiziție, Oana a postat imagini și un mesaj în care a explicat că această geantă reprezintă o dorință împlinită prin propriile eforturi.
„Da, mi-am dorit o geanta Hermès şi mi-am luat-o pe cea pe care mi-o permit acum. Din munca mea. Herbag. Şi e albastră aşa cum mi-am dorit. Iată cum se desface şi se asamblează. Toate gențile de la *** sunt autentice, a mea are şi factură originală şi am cerut şi certificat de autenticitate internațional. Visați, munciți şi se va îndeplini ceea ce visați. Nu mâine, dar răbdarea şi perseverența dau roade”, a scris vedeta în dreptul postării.
Mesajul ei motivațional, menit să inspire, a fost primit însă cu reacții mixte. În timp ce mulți i-au transmis felicitări și i-au apreciat sinceritatea, alții au fost de părere că vedeta nu a făcut decât să se laude sau chiar să promoveze produsul.
„O culoare atât de greu de asortat”, „Știți ce nu înţeleg? Pentru cine este acest mesaj sau ce doriți să demonstrați? Nu știam că dacă îmi permit să-mi cumpăr anumite lucruri, trebuie neapărat să le etalez pe internet și mai ales să mă laud… Vă spun sigur că nu sunteți singura persoană care-și permite să-și cumpere lucruri materiale ‘scumpe’, în schimb sunteți printre puținele persoane care se laudă cu acest lucru!” – au fost câteva dintre comentarii.
Alții au sugerat că achiziția nu ar fi chiar una personală, ci parte dintr-o colaborare plătită: „Pentru publicitate… persoanele publice fac asta și sunt plătiți și păstrează produsul pe care-l promovează”, „N-o certați, face reclamă!” – au fost alte păreri.
Deși Oana a explicat faptul că și-a cumpărat singură geanta, mulți internauți au continuat să pună la îndoială veridicitatea afirmației. Susținătorii ei, în schimb, au apreciat transparența și au văzut în gestul ei un mod de a-și împărtăși bucuria și împlinirile personale.
Poșeta Hermès Herbag, recent adăugată în colecția vedetei, nu este deloc ieftină: prețul ei de retail se ridică la aproximativ 4.500 de dolari. Pentru unii, achiziția reprezintă un lux inaccesibil; pentru alții, un simbol al muncii și al perseverenței. Este unul dintre modelele Hermes mai accesibile, însă brand-ul are și modele de lux, în ediție limitată, ale căror prețuri se ridică la zeci de mii de dolari.