Se renunță la Clasa Zero. Sistemul de învățământ, schimbat din temelii în această țară din Europa
Printre statele europene cu un sistem educațional mult mai bine echilibrat, și pus la punct, se numără și cel despre care vorbim astăzi. Cu toate astea, factorii de decizie anunță că se renunță la Clasa Zero. Cu alte cuvinte, sistemul de învățământ va fi schimbat din temelii în această țară din Europa, situată pe locul al IX-lea, din punct de vedere al calității procesului educațional.
Educația este esențială în Suedia
Printre statele nordice cu un sistem educațional bine pus la punct, și recunoscut ca fiind unul ceva mai altfel, se situează și Suedia, care funcționează după un model similar cu cel al altor națiuni nordice. Este un stat puternic capitalist, cu un procent mare de cheltuieli destinate serviciilor publice.
Cândva cu mult peste media globală, ratele de impozitare au scăzut, iar o infrastructură avansată și o rețea de transport contribuie la distribuirea echitabilă a bogăției. Asistența medicală, precum și educația universitară, sunt gratuite, iar populația suedeză se mândrește cu una dintre cele mai lungi speranțe de viață din lume.
Suedezii sunt unii dintre cei mai generoși oameni din lume, donând în fiecare an aproximativ 1% din produsul național brut pentru programe de ajutor umanitar, dar și sume considerabile pentru sistemul educațional, având în vedere că educația este esențială în Suedia.
În sistemul școlar suedez, copiii merg la școală timp de cel puțin zece ani începând cu anul în care împlinesc șase ani, în conformitate cu Legea suedeză privind educația. Concentrarea îndelungată a Suediei asupra educației este citată drept una dintre explicațiile pentru capacitatea de inovare a țării.
Sistemul de învățământ suedez are mai multe componente extrem de importante
Deși, aparent, sistemul educațional suedez nu diferă de celelalte sisteme europene, în realitate lucrurile stau cu totul altfel.
Deși Finlanda, care este tot un start nordic, a decis în urmă cu 56 de ani la reforma în educație, adoptând un sistem școlar cuprinzător, Suedia a adoptat schimbări semnificative în ultimele decenii.
Astăzi, întreg eșafodajul educației în Suedia se bazează pe mai multe componente, extrem de importante, bine puse la punct, după cum urmează:
- Förskola (grădiniță)
- Școlarizarea obligatorie având patru etape: anul preșcolar (anul 0), școala primară (anii 1-3), școala medie (anii 4-6) și școala secundară (anii 7-9).
- Gimnaziul (școală secundară superioară, clasa a șasea sau liceu, anii 10-12) este opțional.
- Programe introductive.
- Școli independente.
- Drepturile copilului.
- Noul sistem de notare.
- Certificarea profesorilor.
- Autoritățile guvernamentale din domeniul educației.
- Reforme recente în sistemul școlar suedez.
Toate aceste elemente, după cum s-a demonstrat în toți acești ani de implementare, au dat roade, iar în 2024 asistăm la un sistem educațional bazat pe adaptabilitatea tutu8ror factorilor (elevi, profesori, părinți, autorități), pentru a construi generații de viitor.
Sistemul de învățământ, schimbat din temelii în această țară din Europa
Și pentru că am menționat reformele recente în sistemul școlar suedez, trebuie spus că din 2011, Legea suedeză a educației a fost revizuită în profunzime, cu cerințe formale mai ridicate pentru profesori decât anterior.
Actuala lege pune, de asemenea, mai mult accent pe sănătatea elevilor și a profesorilor și permite o mai mare libertate de alegere decât înainte. În același an, a intrat în vigoare curriculumul național suedez. Curriculumul, care se aplică tuturor formelor de învățământ obligatoriu din sistemul școlar suedez, a fost însoțit de noi obiective generale, orientări și programe școlare.
Testele naționale obligatorii pentru evaluarea progresului elevilor, care erau deja în vigoare pentru anii 3 și 9, au fost adăugate pentru anul 6. Dar lucrurile,se pare, nu se opresc aici, având în vedere recentele anunțuri făcute de factorii guvernamentali din educația suedeză.
Conform acestora, va începe o nouă schimbare. Cu alte cuvinte, sistemul de învățământ va fi schimbat din temelii în această țară din Europa. Ministrul Educației, Lotta Edholm, îi face pe elevi să renunțe la dispozitivele digitale și să treacă la cărți și la scrisul de mână, iar profesorii și experții dezbat avantajele și dezavantajele acestei decizii.
În Suedia se renunță la Clasa Zero
Un alt aspect reformator al actualului sistem educațional suedez este decizia de a schimba modul în care anul preșcolar obligatoriu pentru copiii de șase ani va funcționa.
Conform aceluiași ministru Lotta Edholm, aecsta va fi înlocuit cu un an suplimentar în școala primară. Această trecere nu se va produce imediat, ci va fi introdus gradual, începând cu anul 2028.
Guvernul de coaliție de centru-dreapta, condus de Moderați și susținut de Democrații Suedezi de extremă dreaptă, a anunțat planul înainte de prezentarea bugetului pentru 2025, prevăzută pentru joi. Planul datează de la guvernul precedent și este susținut și de social-democrații de stânga.
„Școala trebuie să revină la elementele de bază. Se va pune un accent mai puternic pe învățarea timpurie a cititului și scrisului, precum și pe matematică.
Acest lucru ar trebui să ducă la o mai bună oportunitate pentru elevi de a-și dezvolta abilitățile de bază, cum ar fi cititul, scrisul și număratul și de a-și atinge obiectivele școlare”, a spus Ministrul Educației, Johan Pehrson.
Alte măsuri în domeniul educației care urmează să fie prezentate în buget includ investiții în „școli de urgență” pentru relocarea temporară a copiilor atunci când există probleme la școală.
Actuala guvernare a mai anunțat și investiții mai mari în manuale pentru a sprijini mediile fără ecrane și finanțarea formării profesorilor și a profesorilor preșcolari.
Elevii din Suedia au nevoie de mai multe manuale
De când copiii mici s-au întors recent la școală în Suedia, mulți dintre profesorii lor au pus un nou accent pe manualele tipărite, pe timpul de lectură în liniște și pe exersarea scrisului de mână, dedicând mai puțin timp tabletelor, cercetării online independente și abilităților de tastare.
Întoarcerea la metode mai tradiționale de învățare este un răspuns la întrebarea politicienilor și experților dacă abordarea hiperdigitalizată a educației din Suedia, inclusiv introducerea tabletelor în grădinițe, a dus la un declin al competențelor de bază.
Lotta Edholm, ministrul școlilor din Suedia, care a preluat funcția în urmă cu 11 luni ca parte a unui guvern de coaliție de centru-dreapta, a fost unul dintre cei mai mari critici ai îmbrățișării totale a tehnologiei.
„Elevii din Suedia au nevoie de mai multe manuale. Cărțile fizice sunt importante pentru învățarea elevilor”, a declarat Edholm în martie.
Ministrul a anunțat în august că guvernul dorește să anuleze decizia agenției naționale pentru educație de a face dispozitivele digitale obligatorii în instituțiile preșcolare.
Acesta intenționează să meargă mai departe și să pună capăt complet învățării digitale pentru copiii sub șase ani, a declarat ministerul pentru Associated Press.