Care este satul din România de o frumusețe. Străinii sunt uimiți când văd principala atracție. Satul este situat la poalele Munților Metaliferi, la contactul cu Culoarul Mureșului, la o distanță de 87 de km față de municipiul Arad, la limita dintre regiunile istorice Banat și Crișana. Iată de ce este atât de special acest sat.
Satul din România de o frumusețe rară este Săvârșin, satul de reședință al comunei cu același nume, ce beneficiază de un fond turistic de excepție. Astfel, cele mai însemnate obiective turistice ale sale sunt rezervațiile naturale „Peștera lui Duțu” și „Peștera lui Sinesie”, colecțiile de artă plastică decorativă.
Însă poate cel atractiv punct al satului este castelul regal din Săvârșin (sec. al XVIII-lea), proprietatea regelui Mihai. Din anul 2005, reședința regală de la Săvârșin a intrat în circuitul turistic.
La data de 1 mai 2022, în prezența Majestății Sale Margareta și a Principelui Radu a avut loc deschiderea Domeniului Regal Săvârșin pe anul acesta. La ceremonie au luat parte primarul comunei, membri ai Parlamentului României, ai Consiliului Județean Arad, precum și ai altor instituții județene.
Localitatea Săvârșin are și un potențial economic mare, prin agricultură, silvicultură, industria lemnului, industria materialelor de construcții reprezentată de exploatarea de granit și turism. Prima atestare documentară a localității Săvârșin datează din 1479. De precizat este că pe locul clădirii actuale se găsea în secolul al XVIII-lea castelul familiei nobiliare Forray.
Clădirea castelului a fost refăcută la începutul secolului al XIX-lea, iar în deceniile care au urmat a mai suferit și alte transformări interioare și exterioare. După ce a fost confiscat de comuniști în anul 1948, castelul a revenit în posesia Casei Regale la data de 1 iunie 2001.
Printre atracțiile Satului regal mai numără și: Muzeul Regal al Automobilului, Atelierul Auto al Regelui Mihai, Casa Musafirilor, Casa Ceaiului, precum și Magazinul de Suveniruri. Printre cele mai frumoase locuri ale Parcului Regal se numără heleşteul, aleea care duce la heleşteu şi podul de peste apă, arcada cu glicine, Micul Pavilion ridicat în secolul al XVIII-lea, Grădina Ascunsă, Aleea Lungă, Fântâna Toscană, Grădina de trandafiri a Reginei.
Întreg domeniul poartă o amprentă istorică de neșters. De asemenea, castelul și parcul au, la fel ca în timpul vieții Regelui Mihai, un rol de catalizator, fiind un punct vital în dezvoltarea comunității. Cei care doresc să viziteze domeniul Săvârșin trebuie să știe că satul Regal și Parcul Regal sunt deschise vizitărilor în grupuri ghidate.