07 apr. 2021 | 11:22

Veste genială pentru români. Ce se va întâmpla cu Domeniul Regal de la Săvârşin, începând cu 1 mai

Știri Locale
Veste genială pentru români. Ce se va întâmpla cu Domeniul Regal de la Săvârşin, începând cu 1 mai
Ce se va întâmpla cu Domeniul Regal de la Săvârşin, începând cu 1 mai

Familia Regală a anunțat că Domeniul Regal de la Săvârșin va fi deschis doritorilor să-l viziteze, începând de la 1 mai 2021. Momentul este unul istoric. Este pentru prima dată de la revenirea Regelui Mihai în țara noastră când Domeniul Regal de la Săvârșin este deschis publicului doritor să-l viziteze.

Domeniul Regal de la Săvârșin, deschis vizitatorilor

Domeniul Regal de la Săvârșin va fi deschis publicului începând cu data e 1 mai până la 1 octombrie. Doritorii pot merge în vizită în fiecare sâmbătă și duminică, între orele 9:00 și 18:00. Vizitarea parcului se poate face doar împreună cu un ghid. Acesta îi va introduce pe turiști în culisele domeniului.

Se pot solicita și vizite speciale, în prealabil, doar prin e-mail sau la telefon. În acest caz, grupurile pot vizita domeniul și în restul lunilor anului, dar și în alte zile ale săptămânii. Taxa de acces este între 5 și 20 de lei. Există anumite categorii ce pot beneficia de reducere. În cazul în care doriți să programați o vizită, datele de contact se regăsesc pe savarsinregal.ro

Pe site-ul Domeniului Regal de la Săvârșin, Principesa Margareta a are un mesaj pentru turiștii interesați de domeniu:

Primul lucru care îmi vine în minte când vorbesc despre Săvârşin este armonia castelului şi a parcului. Proporţii frumoase, culori extraordinare, o lumină caldă şi plină, spaţiu şi tihnă. Armonia a fost completată – fără îndoială – de mâna bunicii mele, Regina-Mamă Elena, care a transformat edificiul într-un cămin plăcut, cald şi elegant”, este mesajul Principesei Margareta. Potrivit Principesei Margareta, „castelul şi parcul de astăzi au, exact ca şi în timpul vieţii Regelui Mihai, un rol de catalizator, de punct vital în dezvoltarea comunităţii, de aceea am şi făcut timp de atâţia ani eforturi să refacem patrimoniul construit şi patrimoniul natural”.

Punctele de atracție de la Domeniul Regal De la Săvârșin

Turiștii ce vor vizita Domeniul Regal de Săvârșin pot merge la cele opt clădiri: Muzeul Regal al Automobilului, Atelierul Auto al Regelui Mihai, Spălătoria și Călcătoria, Casa Musafirilor, Casa Ceaiului, Casa Tehnică, Casa Intendentului și Magazinul de Suveniruri.

Majoritatea clădirilor au fost restaurate, în afară de Casa Ceaiului. Restul clădirilor au fost restaurate cu meșteri locali, între anii 2011 și 2017. Aceștia au folosit materiale și mijloace proprii pentru a readuce la viața clădirile. Pe lângă Satul Regal, turiștii pot vizita și Parcul Regal ce cuprinde Grădina Ascunsă, Micul Pavilion, Terenul de Teni, Lacul și Insula, Aleea Lungă și Bolta de Glicine.

Glicinele au fost şi ele plantate în două rânduri, în vara şi în toamna lui 2016. Apoi a fost nivelată poteca de sub boltă şi acoperită cu pietriş alb, iar la intrare au fost puşi doi stâlpi de piatră veche, găsiţi pe domeniu. După patru ani, glicinele au crescut şi sunt contopite într-o minunată cunună de flori şi frunze”, se arată pe site-ul Domeniului Regal.

Parteneri
De ce se mănâncă pomana porcului de Ignat deși suntem în Postul Crăciunului
Redactia.ro
Cum se denunțau vecinii unii pe alții la Securitate:„Aflându-se în casă, cu ușa deschisă, s-a exprimat într-un mod imposibil de reprodus la adresa tov. Ceaușescu“
Click.ro
Ultimele mesaje trimise de pe front de soldații ruși. „E un munte de cadavre”. Mărturii cutremurătoare
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
O mai ții minte pe Esmeralda? Au trecut 27 de ani de la rolul care a făcut-o celebră pe actrița Leticia Calderon, iar viața ei a bătut orice telenovelă! Cum arată azi, la 56 de ani, frumoasa actriță / FOTO
Unica.ro
Trădarea care a șocat România. Dramatica noapte care schimbat definitiv cursul istoriei
EVZ.ro
Un bărbat și-a ucis soția în luna de miere. Înainte să comită crima, spunea despre femeie că este „totul” pentru el
Spynews
S-a stins din viață marele actor. Lumea toată l-a iubit: Nu e corect, merita mai mult timp!
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
El va fi VIITORUL PREȘEDINTE al României? CUTREMUR la nivel național
Mediaflux
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Spynews.ro
Rezultate Loto azi, 22 decembrie 2024. Numerele câștigătoare duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro