Răzvan Simion a publicat prima poză cu mama lui. Cum arată cea care i-a dat viață

de: Năstase Mirabela
24 06. 2021

Răzvan Simion, prezentatorul de la Neatza cu Răzvan și Dani, le-a prezentat internauților o imagine rară din copilărie cu el și cu mama sa.

Răzvan Simion a publicat prima poză cu mama lui

Răzvan Simion a făcut postarea exact de ziua mamei sale de naștere, căreia i-a dedicat și un mesaj emoționant. Prin urmare, ieri a fost o reală sărbătoare în familia lui Răzvan Simion. Mama sa a fost sărbătorita zilei, aniversând o frumoasă vârstă.

„La multi ani, măicuța mea!Mereu… tinandu-mi spatele drept!”, i-a transmis Răzvan Simion mamei sale, pe Instagram.

În plan personal, se pare că Răzvan Simion și-a găsit liniștea în brațele Dalianei Răducan, o tânără arhitectă. Cei doi sunt de peste un an împreună, însă preferă ca relația să fie una cât se poate de discretă.

Amintim că aceasta a făcut parte din echipa ”Visuri la cheie”, alături de Dragoș Bucur, dar de câțiva ani aceasta activează pe cont propriu, având un birou pe strada Paris din București. Aceasta se recomandă pe site-ul său ca fiind un bun arhitect și designer de interioare.

„Îmi place să mă descriu ca având un ochi de artist și un ochi de arhitect riguros, fiind în același timp creativ, dar cu un accent imens pe fiecare detaliu important. Scopul meu este să găsesc locul dulce dintre exuberanță și simplitate – căutând confort, circulații fluide, detalii, armonie, simetrie și tehnologie discretă”, este autodescrierea de pe site.

De altfel, Răzvan a lăsat-o pe Daliana Răducan să îi amenajeze un colț din platoului de emisiune, de la Antena 1.

„Despre iubire și iertare. Mulțumesc pentru suport Daliana Răducan”, scria Răzvan Simion, în dreptul unei poze în care acesta apare stând pe un fotoliu.

Răzvan Simion și-a găsit liniștea în brațele Dalianei Răducan

În plus, se pare că Daliana a fost acceptată și de copiii lui Răzvan Simion, iar cei doi locuiesc împreună în casa prezentatorului de televiziune. De altfel, de când Răzvan Simion s-a despărțit de Lidia Buble, actuala concurentă de la Asia Express 4, Ianca, fiica prezentatorului, a rupt legătura cu Lidia Buble și i-a dat unfollow pe Instagram, cu toate că artista încă o urmărește pe fiica fostului ei partener pe rețelele sociale.

Răzvan Simion și Daliana Răducan se înțeleg perfect, merg în vacanțe împreună, iar el o alintă ”arhitecta sufletului meu”, așa cum a apărut pe pagina de Instagram a prezentatorului. Recent, cei doi au mers în vacanță la Milano, acolo unde, în mod inopinat, s-au întâlnit cu Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu, prezenți pentru a sărbători trei ani de relație.