Andreea Ilie a fost invitată să cânte azi în emisiunea Neatza și Răzvan și Dani, iar despre aceasta Răzvan Simion a povestit cum a fost confundată de presă, într-o imagine, cu actuala sa iubită.
El a ținut să povestească acest eveniment, dar nici Andreea Ilie nu s-a lăsat mai prejos. În ideea acestei confuzii, ea a venit îmbrăcată într-un tricou pe care era imprimat chipul lui Răzvan Simion. El a fost uimit de gestul artistei.
”Ceea ce s-a scris despre noi in ziare nu a fost adevarat, si tu vii cu un tricou cu mine, in rolul lui Johnny Depp? Ea seamana foarte bine cu colega mea de apartament si colegii din presă au confundat-o cu ea”, a zis Razvan Simion despre Andreea Ilie, cantareata.
Răzvan Simion a continuat apoi discuția cu Dani Oțil, iar cel din urmă a mărturist că și el voia să își facă, de fapt, o amantă, însă a constat că ”e prea scump”.
”-Am botezul copilului lui Dani în toamnă, așadar, ce ar fi sa vin cu două partenere care să semene intre ele?
– Pai tu nu ai bani de una, dar de doua. Eu nu am vrut amantă? Dar e scump! Am vrut amantă de pe Nordului, dar e scump!
-Ah, tu nu iti faci amanta de zgarcit!”, a fost discuția dintre Răzvan și Dani, în ediția de azi a emisiunii.
Amintim că Dani Oțil s-a căsătorit pe data de 15 mai cu aleasa inimii, Gabriela Prisăcariu. Cei doi urmează să devină părinți în această toamnă. Nu au ales încă numele viitorului băiețel, însă îl alintă ”cârcel”. După ce va deveni tată, Dani Oțil a mărturisit că are planuri mari.
”După ce nasc, îmi fac un shooting cu girafa, iau si pisica”, a mai dezvăluit Dani Oțil.
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au sărbătorit recent trei ani de relație, iar pentru a marca acest moment, cei doi au fost plecați într-o minivacanță la Milano. Acolo, acesta s-a întâlnit în mod inopinat cu Răzvan și partenera sa.
”-In Italia, m-am intalnit cu Razvan, era la o terasa, a avut masa lângă bucătar. Era și Răzvan însoțit. M-am dus de rușine să îl salut. Asa se plimbă prin Milano (n.red. elegant), nu ca noi, in colanti de gravidă, trași peste burta.
-Eu cred ca nici pe lumea cealaltă nu ma lasi în pace.
-Am fost sa vedem Domul, ca nici pana la 40 de ani nu l-am vazut, si m-am rugat sa nu ma mai intalnesc cu el, dar in cinci minute a fost si el acolo. Eu nu stiu sa ma imbrac in vacanta in Italia. Ne-am intors pana la urma impreună in avion”, a fost dialogul dintre Dani și Răzvan, spus tot într-o ediție a emisiunii.