Deşi nimeni nu s-ar fi gândit că va fi surprins într-o astfel de situaţie, se pare că Raed Arafat a încălcat grav legea. Avocata Minodora Ion rupe tăcerea şi spune totul despre secretarul de stat al României.
Zilele trecute, avocata Minodora Ion, din Constanţa, a reuşit să demonstreze că Raed Arafat a încălcat grav legea. Mai exact, aceasta a câştigat, la Curtea de Apel Bucureşti, procesul intentat împotriva DSU (Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă) cu privire la anularea ordinului dat de către secretarul de stat care are în vedere obligaţia cetăţenilor sa poarte mască în spatille publice deschise pe teritoriul României.
“Curtea de Apel București a stabilit că domnul Arafat nici măcar nu avea competența de a stabili măsură obligării de a purta masca în spații deschise, în absența unui ordin comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne care să prevadă această obligație și că a încălcat unele prevederi legale cuprinse în acte normative de rang superior – Lg.55/ 2020 și HG 1065/2020.
Metaforic vorbind, am demonstrat că Arafat nu este Dumnezeu să decidă el când, cum și cât putem respira”, a spus Minodora Ion.
Sentinţa, însă, nu este una definitivă şi poate fi atacată în recurs în două zile de la comunicarea hotărârii. Cererea se depune la Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IX-a Contencios Administrativ şi Fiscal.
Nu puţini sunt cei care au contestat încă de la început obligativitatea măştii sanitare în spaţiile publice deschise. Avocatul Iulian Urban cere lui Vlad Voiculescu (actualul ministru al Sănătăţii) să îl demită pe Arafat din funcţia sa şi propune ca statul să ofere banii înapoi celor care au plătit amenzi pentru nepurtarea măştilor în acest context.
“Judecătorii de la Curtea De Apel Bucureşti sunt ultimii apărători ai legii, ordinii şi statului de drept din România! Dle ministru al sănătăţii Vlad Voiculescu după decizia judecătorilor de la Curtea de Apel Bucureşti sunteţi obligat să îl demiteţi din orice funcţie publică pe Raed Arafat. Acesta a încălcat cu premeditare ordinea constituţională!
Statul român este obligat să restituie românilor banii daţi pe măşti. Să le restituie banii daţi pe amenzile aplicate acestora pentru nepurtarea măştilor în spaţii deschise”, a notat pe Facebook și Iulian Urban.