Prognoza meteo pentru marți, 16 februarie 2021. Vremea se menține încă foarte rece în a doua zi din săptămână. În București, temperaturile maxime și minime se vor încadra între -1 și -3 grade C.
Până în această noapte, ora 2:00, este în vigoare un cod galben de vânt puternic în Carpații Meridionali. Apoi, până miercuri, în aproape toata țara, meteorologii anunță că intră în vigoare o informare meteo de vreme rece. Dar să aflăm cum va fi vremea în România, marți, 16 februarie 2021.
Marți, cerul o să fie variabil în majoritatea regiunilor țării, iar unele ninsori vor mai cădea numai local la munte, îndeosebi în zona Carpaților de Curbură. Astfel că marți dimineața ar putea să fie singura zi de aproape o săptămână arctică în care valorile termice ar putea coborî confor, cu masa de aer din altitudine și sol, iar în depresiunile intramontane valorile termice minime se pot apropia de -25 de grade C. De asemenea, în situația în care în România nu existî strat de zăpadă consistent în zona de șes, valorile termice nu o să coboare prea mult, cu toate acestea. Vântul va sufla moderat în partea de sud-est și în Carpații Meridionali, dar și mai mult slab în celelalte regiuni. Valorile etrmice maxime se vor situa în general între -5 și 0 grade C în Transilvania și Maramureș, cele mai scăzute valori fiind așteptate în depresiunile din estul Transilvaniei, apoi -1…-4 grade în Banat, Crișana și Oltenia, dar și -6…0 grade C în Muntenia, Dobrogea și Moldova.
În intervalul 15 februarie, ora 20:00 și 17 februarie, ora 10:00, se anunță o vreme deosebit de rece și ger dimineața și noaptea în nord, centru și est și local în sud. Astfel, în acest interval menționat de ANM, în nordul, centrul și estul țării, prognoza meteo aduce o vreme deosebit de rece, local geroasă dimineața și noaptea, iar în cursul nopții de marți spre miercuri, și în regiunile sudice. Astfel, în aceste zone, temperaturile o să se încadreze în general între -15 și -10 grade C, cu cele mai scăzute valori termice în depresiunile din estul Transilvaniei, acolo unde valorile termice o să coboare până în jurul valorii de -20 grade C. De asemenea, maximele termice din cursul zilei de marți, 16 februarie, o să fie preponederent negative. Acestea se vor încadra în general între -6 și 0 grade C.
Așadar, vreme foarte rece și în a doua zi de săptămână, la fel va fi și în Capitală, unde valorile termice maxime nu vor depăși – 1 grade C.